Către schitul cel pitit după colină,

În Munții Neamțului, poteca șerpuiește

Trezind ecouri în stejari din rădăcină…

Treaptă cu treaptă urci mai către cer și taină…

Pictează aur pur pe Vovidenie

Amurgul, bătrânul negustor de artă,

Ridică toaca imnuri de vecernie

Scoțând jivinele din farmecul de piatră.

Cerdacul casei odihnește-n asfințire

O floare rară, din grădina cea moldavă,

Cât Ceahlăul înălțată în simțire,

Peste mormântul trecutului de lacrimă.

O floare cu parfumul mamei ei, Porfiră,

Își cumpănește urcușul printre ctitorii

Ștefaniene, mușatine și respiră

Restaurând istorii în nădejde nouă.

O floare de colț ce-și aruncă sămânța

Împăcării peste munții care fumegă,

Peste mormintele neamului cădelnița,

Peste apele și plaiurile sfinte

Cântul și descântul nemuririi, dezminte…

-Fiul bârfei, nu arunca grabnic piatra

Spre floarea ce-și urmează marea trecere.

Ea nu se frânge, nu-și plânge visul, soarta,

Mireasma ei e făclie nemuritoare…

Treziți răspundem peste veacuri unei chemări

A unui frate, bădică Sadoveanu,

Lăsând un vis și pietate peste zări,

Altor frați, care vor veni după noi.

La Vovidenie, în casa ca o carte,

Respiră o floare moldavă, străbună,

Necontenit își suprimă teama de moarte

Cu a Învierii proaspătă arvună…

by

Referinţă Bibliografică

Mioara Oprișan: La Vovidenie/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 noiembrie 2025