Ți-e cerul lacrimă de curcubeu
Țesându-i mișcătoare luntre
Prutului între un mal și altul,
Un arc rotindu-și clipa punte
Întru frăția din Înaltul…
În codrii tăi potecile tresar
Când fluierul îngână posac
O doină veche, cu farmec rănit,
Despuiată prin rariști de veac,
De amarul pierzaniei sortit.
Doar macii râd prin holdele coapte,
Mireasmă ce poartă spre viață
Izbânda din timpuri legendare,
A istoriei umbră măreață,
Sub sceptrul lui Ștefan cel Mare.
Ți-e dorul unde-i matca adâncă
De-și stâmpără setea văpaie
Rotindu-ne hora-n lumină
Pe ritmuri de scripcă vioaie,
Altoaie verzi din rădăcină.
Ți-ai împletit în cântul ciocârliei
Vii doruri în vise de veacuri,
Poteci spre ținta alinării,
Mușcând flămând întinse haturi
Din vitregia-nstăinării.
Moldovă, lacrimă de curcubeu,
Te oprești la fântâna cu ciutură
Tăifăsuind cu bunul Iisus,
Adânc înecând vechea ură
În izvoarele Celui de Sus.
Mioara Oprișan



![]() |
Referinţă Bibliografică |