Mă contopesc în visul tău hoinar,
Înmugurit în vraja Ipoteștilor,
Copil al stelelor, vizionar,
Pe neumblate căi, luminilor.
Te văd cutreierând, pios liant
Tăcutelor poteci din codrul secular,
Sub cetinile joase, de smarald,
În cântul inefabil, selenar.
Ți-e râsul în chiote, cascadă,
Când te afunzi în apa iazului
Și fără urmă de tăgadă,
Crăiese chemi din sânul haosului.
Te-așteaptă cărăruia spre prisacă
Și Moș Miron cu tolba de povești,
Parfumata miere îndulcească
Chiar sufletul cu vești împărătești.
La stână te-așteaptă ciobănașul,
Să strângi mioarele-n ocoluri,
Cu nesaț să-nfuleci proaspăt cașul,
În tihna ascunsă pe coclauri.
Liniștea nopții te răpește
Pe calea cu luceferi, năzdrăvan copil…
Copac al veșniciei te nutrește
Sărutul Ipoteștiului umil.
12 ianuarie, 2021
ÎNSURĂȚEI, BRĂILA,
MIOARA OPRIȘAN
MEMBRĂ L.S.R.
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Mioara Oprișan: Minunați-vă!
MIOARA OPRIȘAN: RÂSET DE COPIL
Cine eşti tu?
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..