MIRACOLUL APEI SFINȚITE – AGHEASMA
Apa sfințită de preot la Bobotează – Agheasma Mare – poartă în ea puterea curățitoare și sfințirea din harului dumnezeiesc, de când Hristos a fost botezat în apa Iordanului, sfințind toate apele de pe Pământ.
Etimologic, „aghiasma” vine de la cuvântul grecesc „aghiasmos”, care își are originea în cuvântul „aghios”(sfânt). „Aghiasmos” se poate traduce și ca slujba de sfințire și ca apă sfințită.
Astfel, atunci când spunem „voi face o aghiasmă”, înțelegem slujbă, iar când spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfințită.
O altă explicație în legătură cu originea cuvântului „aghiasmă”vine de la „iazmă”, cu sensul de „arătare urâtă și rea, nălucă, vedenie”.
Explicația este următoarea: atunci când preotul sfințește apa, la sfârșit, cânta Troparul:
„Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”.
Când se cântă Troparul, preotul stropește pe credincioși în cele patru puncte cardinale cu apă sfințită, spre alungarea „celui potrivnic”, adică a celui rău, a celui urât, care este nalucă, vedenie rea, satana.
De la actiunea stropirii cu apa sfințită și rostirea cântării ei s-a retinut că scopul tradiției prin aiasma – aiazma – iazma, este de a alunga „arătarea urată și rea”, adică duhul cel rău (satana).
Cu miracolul credinței din Agheasmă, casele credincioșilor sunt sfințite prin stropire în Ajunul Bobotezei din 6 ianuarie și prin slujba Sfeștaniei (cu aghiazma mică) ce se săvarșește la mutarea în casă nouă și se repetă în fiecare an sau chiar mai des, când duhul răului se face simțit în casă, ori în relația locuitorilor din ea.
Când face sfințirea apei, preotul se roagă:
„Apa aceasta să se sfințească de puterea, de lucrarea și de Pogorârea Sfântului Duh, să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire, să fie tămăduitoare sufletelor și trupurilor, pentru ca prin gustarea și stropirea cu apă sfințită sa ne trimită Dumnezeu binecuvîntarea Sa, care spală întinăciunea patimilor”.
E bine de știut că harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat și se pogoară în timpul slujbei de sfințire a apei, doar pentru apa pregătită, nu pentru toată apa care există în alte locuri, așa cum în cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoară peste toată pâinea care există în biserică, pentru a o preface în Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregătite special pentru aceasta.
Apa sfinţită prin atingerea de Trupul lui Dumnezeu, devine Potirul în care Duhul iertării produce schimbarea spirituală a sufletului, iar Agheasma, ca materie euharistică, este vehicolul oceanului nemuritor, al apei de lumină din harului ceresc, ce umple lumea cu iubire dumnezeiască.
Sfințirea caselor de Bobotează nu este o plinătate în sine, iar sensul ca din acest moment credincioșii nu mai trebuie să meargă la biserică. Dimpotrivă, prezența tainică a lui Hristos în casele credincioșilor prin preot aprinde focul credinței dragostei în inima creștinilor, incât ei trebuie să întrețină acest foc prin participarea cât mai des la slujbele din biserică.
Agheasma curăţeşte nu numai trupul prin spălare, ci și sufletul prin lacrimi, care curg din izvoarele luminii către inimă. Plânsul este pricina cea binecuvântată a mângâierii veşnice:
„Fericiți cei ce plâng, ca aceia se vor mângâia” – Matei 5, 4
Harul sărbătorii intră – în mod apofatic – în fiecare celulă umană, în care apa este mediul vieţii, iar apa sfântă realizează transferul de la Pământ la cer şi devenirea îndumnezeirii în ființa a omului.
O altă idee vrednică de luat în seamă este necesitatea unei igiene teologice a apei. Apa, izvorând din adâncimile pământului, pură și curată, încât spală orice în lume, trebuie preţuită cu sfială într-o criză mondială a apei, pe care omul modern a „otrăvit-o” cu noxe și produși chimici pe tot Globul, iar cea mai mare suferinţă a umanităţii astăzi, este lipsa apei de băut – apa potabilă – picăturile de viaţă pe care ni le trimite Dumnezeu din sânul cerului în sânul pământului. De aceea, un dar de viață este apa oferită celor însetați, iar Dumnezeu a vestit Împărăţia Lui celui care va da o cană de apă rece celui trecător prin viaţă, ca o metaforă a iubirii care adapă, care împrospătează, care izvorăşte bucurie, care curăţeşte.
(Sursa de documentare: Creștin Ortodox)
OBICEIURI STRĂMOȘEȘTI DE BOBOTEAZĂ
De Bobotează-n ritualul creştinesc,
Botezul Domnului se sărbătoreşte.
Că prin minune, apele se primenesc
şi în biserici, agheazma se sfinţeşte.
Din ajunul ce precede Bobotează,
când gerul aspru revine cu zicală,
cruce masivă în gheaţă se sculptează
pentru ritual de slujbă specială.
Iar când prin taină, cerurile se deschid,
pe-o rază luminoasă coboară Duh Sfânt.
Din poruncă divină, apele sfinţind,
se-ntoarce-n Trinitate la vechi legământ.
Credincioşi pe la biserici se adună,
martori la minunea ce apa sfinţeşte.
Beau o-nghiţitură şi sfioşi se-nchină,
când preotul cu agheazmă îi stropeşte.
Iar apa sfințită se toarnă în vase,
enoriașilor de-a fi împărțită.
Cu sufletul pios, ei o duc în case,
spre tămăduire de-a fi folosită.
Creştinul ce este vrednic de credinţă
să își regăsească pacea sufletească,
de apa sfinţită îşi leagă dorinţă,
ce-ar putea prin vremuri să i se-mplinească.
Preoți cu botezul colindă prin case,
creştini să boteze, dar şi păsări, vite.
spre a fi tot anul, cât mai sănătoase,
Că-n taina agheasmei de boli sunt ferite.
Apoi Sfânta Cruce în râu se aruncă,
și temerari pornesc s-o recupereze.
Cu apa sfinţită, harul să aducă
celor ce asistă de pe metereze.
În datini strămoşeşti, ce sunt practicate
din Ajun spre creștinească sărbătoare,
abundă tradiții şi sacralitate,
prilej pentru ritualuri populare.
Despre cel ce în ajun se-nvredniceşte
să postească şi-ncredinţă să se roage,
se spune că norocul nu-l ocoleşte,
iar norocul pe bun creștin îl alege.
Băieţii în cete pornesc la colindat,
ritual ducând dintr-un an în celălalt.
Prin cântări urează la localnici din sat,
Anul Nou să fie cât mai îmbelşugat.
La căciulă purtând un fir de busuioc,
crenguţe de brad sau ramuri de vâsc verde,
gazdelor ce-i răsplătesc, le aduc noroc,
iar răsplata muncii în toamnă se vede.
Vor avea pomi roditori, vite mănoase,
cloşti cu mulţi pui, cereale în hambare
şi înfloritor va fi norocu-n case,
de-ţi vine să-i tocmeşti să-ţi facă urare.
Când botează preot, după el să mături,
grăunţe de porumb în urma-i să arunci,
pentru belșug în casă și rod în culturi,
să fii ocolit de boli, de şerpi şi purici.
În noaptea de Bobotează privind spre cer
și văzând Lumină de Duh purtătoare,
puterea credinţei dezvăluie mister
prin Steaua-Luceafăr ce în zori răsare.
Fetele ce vor ursitul să își vadă,
în Ajun, post negru trebuie să ţină,
seara să mănânce o turtă sărată
şi busuioc sfinţit sub pernă să-şi pună.
Îşi fac rugăciune şi-adorm însetate,
prin vise purtându-și dorinţa fierbinte,
ursitul s-apară în această noapte,
de-o fi împreună să meargă-nainte.
De ger când scârțâie omăt sub picioare
şi „pietrele crapă” de a lui asprime,
rod de cereale va umple hambare,
grădinile vor fi pline de legume.
Iar dacă plouă în zi de Bobotează,
o iarnă mai lungă, ploaia prevesteşte.
Când e însorită se interpretează
că în scurtă vreme, iarna se sfârşeşte.
Chiciură pe pomi de e din abundenţă,
belşug de fructe prevesteşte peste an.
Apă de se scurge din ţurţuri de gheaţă,
un an ploios va fi şi bogăţie-n lan.
Cei ce-n astă zi pe zăpadă vor cădea,
la tineri de bine-i, la bătrâni e de rău.
Băieţi s-or însura, fete s-or mărita,
iar traiul bătrânilor va fi tot mai greu.
Când colindă preot prin sat cu botezul
și îți dăruiește un fir de busuioc,
credinţă în suflet vei avea tot anul,
belşug de roade, sănătate şi noroc.
Un ritual străvechi este „Iordănitul”,
când feciori colindă, pe fete iordănesc
si cântând „Iordanul” ca preot cu botezul,
pe toţi din casă cu agheasmă îi stropesc.
Sau feciori şi fete la fântâni se-adună,
din găleata plină cu apă se stropesc,
în timp ce urare străveche îngână,
apoi către seară la horă dănţuiesc.
Cei botezați Ion, trăiesc aventură
când prieteni le fac baie-n apă rece.
Cine vrea să scape, le dă băutură
și o zi întreagă cu ei va petrece.
De la chef plecând după apus de soare,
până să se-ntoarcă la ale lor case,
în loc larg poposesc să facă foc mare,
curajoşi să-i sară flăcări fioroase.
Lumea-n timp străbate an de an prin vremuri
cu datini şi mituri de soartă legate,
retrăind întocmai, străvechi ritualuri
să dea veşnicie vieţii de la sate.
Creștinii păstrează la icoană-n casă,
Agheasma cea Mare de la Bobotează.
În dezastre fiind miraculoasă,
tradiția prin timp se perpetuează.
6 ianuarie – Botezul Domnului
Din vol. „Tradiții creștine și ritualuri populare” / 2008
Maria Filipoiu
Creștin Ortodox: 6 ianuarie, 2021
https://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/poezii-ortodoxe/obiceiuri-stramosesti-boboteaza-159934.html?fbclid=IwAR0SM-80gl51qbPS35rLrZiBXcP84LCFVc7YCtrQe0kY3bc0sq-ix7Kev34
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..