Mi-e dor de o sudalmă de la Buna
Când mai greșeam, că de, eram copil,
De vorba-i blândă ce-o rostea într-una,
Ca un zefir din luna lui April.
Mi-e dor să mai ascult câte-o poveste
Cu-n Chipăruș isteț și-un Făt-Frumos,
Și basmul cel știut c-o tristă veste,
Despre-un Harap avar, alunecos.
Îmi spuie dânsa iar, a câta oară?
Poveste lui Iisus cel Iertător,
De Iuda Trădătorul, iar și iară,
De Maica noastră, duh ocrotitor.
Și Moșu-mi spuie cine-mi sunt strămoșii
Ce-mi hodinesc în țintirim sub cruce,
Cum au trecut prin viață norocoșii,
Ca bătrânețea încă să mi-o-apuce.
Și-apoi de unde-ncepe vița noastră
Și câți din neam pe-aici s-au priponit,
De bacii noștri mari, ce-au fost o astră
Și-n humă asta un’ s-au însfințit.
Mă-nvețe el din fluier cum se cântă
Și cum se strange-o turma din ciopoare,
O strigătură veche de la nuntă
Și portul cum se poartă-n sărbătoare.
Și când hotaru-i încă bun de sapă,
Cum se cosește iarba de pe Coastă,
Cum el, ulciorul, rece-mi ține-o apă,
Cum satul meu e veșnicia noastă.
Cum mi se joacă fetele la horă,
Ce strigături se fac la un nuntit,
Ce trebuie să-mi știe înc-o noră
Și cum se ține vinu la-nvechit.
Cum să te porți în sat, să-ți meargă bine,
Pe popa și pe dascăl să-l cinstești,
Cum să te ai cu cei mai mari ca tine,
Cum să îți știi tu locul unde ești.
*
O Doamne cum m-aș duce-n legănare,
În fapt de seară într-un car cu boi,
Tot picurându-mi drumu-n lăcrimare,
Să mai trăiesc o clipă printre voi.
Să mai învăț ce-ar trebui să știe
Un bun român din neamul românesc,
C-aicea să rămână veșnic vie
Icoana celor dragi, din omenesc.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș,
26 februarie, 2020
byReferinţă Bibliografică |