Toamna este mănunchi de frunze arămii și cer cenușiu; toamna este buchet de nostalgii și vise romantice; toamna este dor de țară și de casa părintească. Toate acestea, poeta Onea Mirela are dibăcia de a le transpune în minunate versuri.

COSTINEL LUNGU

TABLOU DE TOAMNĂ 

Haotic  frunzele în vânt  foșnesc
Formând luxuriantă coreografie,
Extravaganță de culori alcătuiesc
Un evantai de dulce armonie.

E toamnă și frenetic văd dansând
Frunzele arămii din pomii  cei cromatici,
Pe jos se așterne un covor plăpând
În sunete de  rapsodii din pomi tomnatici.

Cu mers suav mă integrez pășind
Subtil , cu simetrie îmi țin pasul,
Vîntul adie încetișor, vuind,
Frunzele-și desprind din pom compasul.

Dansează un vals plăcut, melodios
Si parcă-s stele brun-strălucitoare,
Un ultim dans de bun rămas ,maiestuos
Și se despart de pom,de lună și de soare…

PASTEL DE SENTIMENTE

Iubire,
Pastel de sentimente,
Comoară nestemată,
Ecoul dorințelor,
Dezlănțuirea  trupului,
Portret nud.

Iubire,
Plenitudine interioară,
Universul  sentimentelor,
Setea  dorințelor trupesti ,
Îți creezi lăcașul, în abisul inimii,
Promițând jurăminte
Dragostei eterne.

Iubire,
Apogeul plăcerii,
Ce zgâlțâi sentimentele,
Atât de profundă ești,
Clipă a  trăirii senzuale
Te împlânți în veșmintele epidermei,
Cu atâta eleganță.

DOR DE ȚARĂ

Aud cum bate vântul
Și codrii cum suspină,
Simt dogoarea verii,
Duc dorul în inimă,

De acele plaiuri care
Au verdele-n câmpie
Și de  pământul rotnic
Slăvind a noastră glie.

De munți cu brazii falnici,
De rodul din ogoare,
Secularele cetăți,
Drăguțele mioare.

De Marea noastră Neagră
De Dunare-albăstrie
A Oltuil reci ape,
De Criș, de Sihăstrie.

Departe sunt de casă,
Prea crudă pribegie,
Aș vrea să merg acasă,
Am inima pustie.

Cine-a cerut să fie
Străin de a sa țară,
Să ducă dor de tată,
Să ducă dor de mamă?

Ai împărțit norocul
Prea crudă ursitoare,
Mie mi-ai dat doar dorul
Și inima mă doare.

Nu am cerut vreodată
Să-mi dai averi cu carul,
Mie mi-ai dat necazul,
Mi s-a umplut paharul.

Și când am dor de casă
De urlă-n frunză codrul,
Mă doare atât de tare
De lacrimă și norul.

CE E OMUL?

Omul este…
O ființă trecătoare,
Prea sărac, ori prea bogat,
Prea iubit, ori prea visat,
Colosal,  imens , fantastic,
Fabulos și puțin drastic.

Şi sărac și bogat
Și iubit și uitat.
Prea de tot , de nimic,
Și din toate  câte-un pic.
O secvență descriptivă,
Un capitol dintr-o carte,
Ori un vers, din Univers.
Prea mirabil,  prea fantastic,
Infinit , imens, sarcrastic.
Prea de toate , prea degeba.
Venerare, consacrare,
Dăruire, proslăvire,
Năzuință spre mai bine,
În final , nimic nu-i bine!

Prea din toate o minune,
Prea și rele,  prea și bune.
Prea idei ce culminează.
Ca o rază de speranță,
Seculare,  milenare , infinite.
Prea cuvinte dezgolite,
Din suflet împărtășite.
Prea iubire,  prea povară .
Zici că-i mult și totul este,
O particulă de praf,
Risipită-n Univers,
Printr-un vers.

El, omul este…
O ființă milenară, seculară,
În final el umbră este.
Doar o clipă el trăiește,
Se exhumă, se topește,
Și picură ca o ceară!
Și din tot nimic nu este.
Simplă  umbră pentr-o clipă
Se înfiripă și ușor el se disipă.
Lumânare , o văpaie pâlpâind.
În final el se topește,
Asurzește, amuțește.
Apoi el pleacă.
Fără veste!

ÎNDOIELI

Mă întreb: de ce plâng norii?
Au și ei sentimente?
Sunt oare triști când plouă?
Și afară-i  înnorat
De ce se nasc  din aburi?
Se-nalță  pân-la aștrii
Plutind în vals  de gală
Pe cerul înstelat.
Când triști or fi ei, norii
Se-arată curcubeul,
Se așează pe a lor pleoapă
Dezmierduri să le dea,
Și veseli or fi oare
Când soarele răsare?
Strălucitori pe Cer
De un alb imaculat
Și merg să doarmă noaptea
Când soarele apune,
Prea istoviți or fi ei
De atâta alergat.

CONFUZE AMINTIRI…

Vorbele-n vânt
Se spulberă precum nisipul,
Timpul plăpând
Își frânge-n mugur o aripă.

Confuze amintiri
Suave, tandre, trecătoare,
Lucesc pe cer tardiv
Iubirile stelare.

Nu mă întreba nimic
Tu, gândule hoinar,
Îndepărtat, difuz .
Aproape ireal.

Căci eu tresar din vis
Atâta de himeric,
Mă întorc privind în gol
Lumină și întuneric.

Din beznă încerc să ies
Și mă lovesc de stele,
Mă rătăcesc ades
Prin gândurile mele.

Aș vrea să zbor, ba chiar
Plutesc în gând cu ele
Absurde amintiri,
Luceferi printre stele.

HAOTICĂ GÂNDIRE

Eu nu-s protagonista
Prea indolenței tale,
Ai eclipsat gândirea
Cu-n veritabil giulgi
Vrând să ascunzi durerea
Iubirii diafane,
Profunda castitate
Aflată pe Pământ.

Idilica iubire
Utopică chemare
Și etalând noblețea
Sublimului cuvânt,
Azi, pare monocromă
A ei elaborare
Mai eroziv, haotic
Și inefabil gând.

PE CĂI RĂZLEȚE

Inițiem priviri de fulger
Și ne trasăm același țel,
Chiar dacă pare o utopie
Noi  il urmăm, credem în el .

Și  deghizați în doi himerici,
Năluci prin noapte alergăm,
Scriem iubirii cu țidule
Pe un fir de rază noi dansăm.

Și cîteodată mai năstrușnici
Ne supărăm, fără să vrem.
Pornim pe căi răzlețe,
Unde…apoi ne intrsectăm.

Când îmi promiți  din ceruri aștri,
Te cred moment, clipă, minut…
Chiar dacă știu că tu confunzi
Minciuna cu un jurământ.

Și invocând drept axiomă,
Sculptat în suflet te găsești.
Iubire, dragoste profundă,
Cu tine sunt..  cu mine esti…

DEZACORDURI

Irevocabil timpul nu se întoarce
Și ancestral ca pecetea rămâne,
Iluzii sfărâmate peste noapte,
Dezamăgiri ce umplu o genune.

Tangențial, în noi s-au atins gânduri
Purtate spre abis de  emisfere,
Vremelnica iubire, scrisă-n rânduri,
S-a disipat în doruri efemere.

Particule de vise naufragiate
Ce oscilau de-abisuri pân’ la culme,
Mentalități și idealuri, net nemotivate,
Trasează vaste orizonturi, fară nume.

Nimic nu-i tainic, nici etern în lume,
Sublima formă de a trăi iubirea,
Un giuvaier la gâtul nostru pune,
Porniți de acel imbold, ce-i fericirea.

Ne-am hazardat pe valsul îngânării,
Cromatica iubire, anagramă,
A noastră muză, steaua fericirii,
Un talisman redând o pentagramă.

Incoerență-n vorbă și în faptă,
Nu ai cadență în a ta gândire.
Cu atitudinea meschină, dezolantă,
Astăzi adulmeci euforica iubire.

Nu poți aglutina în a mea ființă,
Lacunica, nostalgica privire,
Şi mă uimesti cu-atâta nonșalanță,
În dezacord cu-a mea cosmogenie.

AUTOPORTRET

S-au troienit cărările vieții,
Cu ace de argint în păr.
Cu flori de nea, din frigul nopții,
S-a  împodobit fereastra din pridvor.

Ca ieri eram copii pe ulicioară,
Zburdând, fără să ne obosim.
Acum văd chipul  de odinioară.
Privesc în gol, și oftez, că-i ofilit!

IUBIREA ÎNTRE ACOLADE

Iubirea între acolade,
Preludiu tandru, ca-n povești
Săruturi dulci , priviri flămânde,
Trăiri profunde…drag îmi ești.

Iubirea între acolade,
Prea multe semne de întrebare,
Au fost promisiuni deșarte
Pe tonuri  dulci,  înșelătoare.

Carent  ai fost în sentimente,
Bogat lexic, în melodrame,
Ca un actor jucându-ți rolul,
Azi de iubit, mâine de  dame.

Iubirea, ca o paradigmă,
Un amplu evantai pe toane
Și curcubeu în sentimente,
Zâmbete dulci,  lacrimi amare.

Metafora  iubirii  sacre
Și simfonie în trei acte,
Dorință  pură, pasiune
Inima ta, piatră dură.

Iubirea prea efervescentă,
Cu sentimente dulci-amare,
Lipsit tu ai fost de tandrețe,
Iubire între acolade…

TRISTĂ AMINTIRE

O amintire mi s-a așezat pe pleoapă
Nu vrea să plece, insistă să rămână
Și-mi răvășește-n inima curată
Căci a venit sa stea, pe mine se răzbună!

Continuă cu-atâta-nverșunare,
Nu știu exact ce caută-n unghere,
Găsește totul straniu si colbul în uitare
Prin colțuri amintiri ce zac stinghere.

Nu vreau să rascolească a mea tihnă
Şi totuși este prea perseverentă,
Scormone în minte, fără de odihnă
Apoi ca din impuls ea pleacă insolentă.

Este o amintire tristă și uitată,
Ce stăruie în gandu-mi fără noimă
Aș vrea să-mi lase inima împăcată,
Placida armonie și viața mea molcomă.

by

Referinţă Bibliografică

MIRELA ONEA – POEZII – tablou de toamna/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 septembrie 2019