MONICA M. CONDAN
IBRU CEL NEMURITOR – EUGEN DORCESCU
Privilegiul de a asculta poemul epic ,,Castelul de pe Ibru”, Ed. Waldpress, Timișoara, 2025, în lectura Poetului nu este la îndemâna oricui. Ce irizații nebănuite dobândește astfel poemul, pliate după fiecare suflet-personaj în parte ! Și totuși vibrează toți la unison, fermecați de atmosferă.
Lectura mi-a adus în gând, materializat, poemul ,,Trei fețe” al lui Lucian Blaga. Iată-l pe copilul care râde jucându-se creativ, pe tânărul care-și cântă iubirea și apoi bătrânul, care tace, plin de înțelepciune, transmițând astfel în univers iubirea lui. Toate etapele vieții omului și dincolo de ea, sunt pregnant ilustrate stilistic, tematic, spiritual în poveste. Tonul este când sobru, când șăgalnic și jucăuș, când nostalgic. Însă acuratețea este caracteristica dominantă, reliefându-se astfel esența, profunzimea expresiei. Simplu, cu mult umor, dar plin de adâncime!
Planurile nu sunt delimitate, separate, ci se întretaie, se suprapun chiar, sau se completează reciproc, fiind pe tot parcursul poveștii strâns legate între ele. Este cuprinsă o perioadă foarte întinsă de timp, din preistorie până în contemporaneitate, accentul cade cu precădere pe epoca medievală, pentru care are afinitate Poetul. La fel și personajele, toponimele, începând cu cel din titlu. Povestea aduce în prim plan meleagurile natale ale Poetului, unde a fost pe deplin fericit. Castelanul ,,cu nume de legendă” Don Arcan, un alter-ego al autorului, primește oaspeți de seamă în castel, omeniți cu elixirul său unic ,,sub un potop de poezie,/vechi veacuri glorioase reînvie,/prin nesecata vorbelor magie” (Cântul II). Stihuitorul atoateștiutor veghează permanent, iar personajele sunt prieteni și apropiați contemporani cu acesta, astfel se trece firesc de la trecut la prezent și invers: ,,În fața lui Arcan și sub icoana/Cu Pantocrator, ca-ntr-o mănăstire,/Ca-ntr-o poveste vie de iubire,/Stau Eugen și-a lui Mirela-Ioana” (p.14). La fel întâlnirea dintre Don Arcan și Eugen, se desfășoară ca o tăifăsuială de plăcere, adiafora, numită, demult, de către minți inteligente, o discuție despre lucruri nici bune, nici rele, fără importanță majoră pentru vreo problemă anume: ,,Viața-i un noian de-adiafora” (p.22), vine și concluzia înțeleaptă.
Se intră și se iese pe nesimțite din spațiul imaginar, prin faptul că autorul intervine cu câte o proiecție personală, dând o alură realistă poveștii, imprimând totodată un aport de generalitate prin repere spațio-temporale mai puțin determinate: ,,erau pe vremuri”, ,,din când în când”, ,,odată”, ..e-un paradis”. Acest poem epic este un amestec de fabulos și realism precum un basm. Iată-l și pe prințișorul-Miciu, ,,venit pe lume la castel” și ,,iubit de negurosul castelan” Don Arcan, care-i poartă de grijă. Ca în orice basm, eroul – ,,îngerescul Miciu”- parcurge un drum inițiatic, trece prin mai multe obstacole, fiind astfel ajutat să se desăvârșească și, devenit apoi chipeș și fascinant, este câștigătorul din oficiu al oricărui concurs între semenii săi. Firul epic duce spre un final prestabilit, unde faptele bune sunt răsplătite, iar cele rele pedepsite. Miciu dobândește ,,tot ce i-a fost și-i e mai drag pe lume”:/ Cetatea, Ibrul, muntele, Poiana,/Caranii-punte între drum și cale,/Mărețe bătălii medievale,/Cu-armuri, cu spade, scuturi, lănci și zale…/ pe Eugen și pe Mirela-Ioana”.
Subiectul, dialogurile, ilustrațiile, rimele colorate, care dau savoare acțiunii: ,,smulte-catapulte, piei-șoricei, împreună-mătrăgună, agape-clape, palmă-sudalmă, Miciu-Machu Picchu” etc., au un efect cuceritor, intensificând plăcerea lecturii. Dar poemul-basm este și o sursă de inspirație și reflecție, personajele nu sunt simple figuri ale acțiunii, ci simboluri ale unor forțe și valori universale. Simbolurile și metaforele au menirea de a oferi o perspectivă a înțelegerii lumii din jur, de a se descoperi pe sine, de a transmite mesaje mai profunde, cum ar fi: prietenia, onestitatea, dreptatea, bunătatea, curajul și iubirea, în toate aspectele ei: ,,Filia, Eros, Storghe și Agape”. Cantilena vibrantă cu subiect grav și melancolic din Cântul X este un exemplu în acest sens, subliniind perenitatea frumuseții florii, al cărei parfum este el însuși mâhnit, evocând paltinii ,,cu veșmânt de stele”, zâna care „strânge pietricele”, evocându-l pe Don Arcan însuși, ,,răpus de-a dorului gheenă”, totul ipostaziat printr-o suită de simboluri. A trăi deplin înseamnă să privești adevărul în față și să te lași condus de virtute și credință.
Amuzant și tulburător, nefiind vorba de o călătorie orizontală, ci de salturi calitative, poemul epico-liric ,,Castelul de pe Ibru” oferă o variantă durabilă între tradițional și modern, povestind întâmplări dintr-un trecut abisal, îmbinate armonios cu prezentul colorat și având un accentuat iz profetic.
„Armonii culturale”,
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..