Amintiri din alte vieți
În viața-n care stai cu teamă
Și-aștepți, hibrid, un viitor
Poți oare să te bagi în seamă
Crezând că ești nemuritor?
Poți să-nțelegi hieroglife
Născute-n creierul golit,
Știind că sunt doar apocrife,
Deși e tot ce ți-ai dorit ?
În vremea spadei și a crucii,
Când călăreai cal ne-mblânzit
Nu luai în seamă eunucii
Ce-l huiduiau pe răstignit.
Erai cu sângele-n oblânc
Și alergai cuprins de sete,
Dar îți plăcea ca din adânc
Se rescriau niște versete.
Înțelepciunea nebuniei
Se arăta ițindu-și capul,
Dădeai ocolul omeniei
Vedeai bogatul, nu săracul,
Și-așa proscris, ai dispărut,
Fantoma viselor fugare,
Făcând atunci tot ce ai vrut,
Doar mântuirea-ți dă iertare.
Monica Pester
19 april. 2025

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..