Bună dimineața la Moș Ajun!
Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre vestea Nașterii Pruncului Iisus, preluat din înțelepciunea tradițional-creștină de fiecare generație, ca mostenire spirituală, spre dăinure în veacul veacului.
Pe teritoriul României are forme de conținut și incantație în funcție de zona geografică, cel mai autentic fiind considerat colindul din Moldova și nordul Munteniei, unde începe în zorii zilei de Ajun, cu cete de copii din zonele rurale (nu aiurea în tramvai, autobuz, scările de bloc sau pe străzi în zona urbană, ca o formă de cerșit).
Copiii fără prihană simbolizeasă spiritul inoceței, asemeni Pruncului Iisus, ca mesageri ai Nașterii Domnului ce intră în curțile sătenilor și încep cântarea la ușă sau geam.
Ei sunt însoțiți de câte o călăuză sau vătaf, (părinte al unui copil din grup) cu câte o bâtă în mână, cu care care să-i apere pe copii de câini numai până la poarta fiecărui sătean, deoarece în această noapte, câinii sunt ținuți legați, iar localnicii respactând obiceiul, își pregătesc din timp, merinde și bănuți pentru colindători, dar și un blid sau o strachină cu toate semințiile și roadele pământului (grâu, porumb, fasole, nuci, alune, prune uscate, poame, pere, mere… ) pentru a fi aruncate în urma lor, spre rodnicia pământului din anul următor.
La fel se aruncă și în uma preotului, atunci când umblă cu Icoana, în fiecare casă vestind Nașterii Mântuitorului.
Călăuza sau vătaful nu participă niciodată la „Colindul Inocenței” care nu se mai cântă după prânz și nicidecum seara, îcepând cu „Bună dimineața la Moș Ajun/ Și mâine cu bine la Moș Crăciun…”! și se încheie la fel, adăugând „La anul și la mulți ani!”, iar versificația este aceeași din vremea copilăriei mele, când așteptam Crăciunul cu trăistuța pentru merinde pregătită din timp, un săcuț din pânză cu baieră de susținere pe umăr, din pânză albă, confecționat de mama sau bunica.
Moș Ajunul este singurul colind la care participă băieți și fete (toți fiind copii neprihăniți), ulterior, Plugușorul fiind colindul băieților iar Soscova este atribuită fetelor.
COLINDUL DE MOȘ AJUN
Bună dimineața la Moș Ajun
Și mâine cu bine la Moș Crăciun!
Moș Crăciun cel mai Bătrân
Pune la copii în sân:
Mere, pere, nuci, covrigi,
Câte-un gologan de cinci,
La Anul să mai venim,
Sănătoși să vă găsim,
Cu paharul plin de vin,
La toarta paharului,
Floricica Raiului!
Bună dimineața la Moș Ajun
Și mâine cu bine la Moș Crăciun!
La Anul și la mulți ani!
24. Decembrie
DATINĂ DE MOȘ AJUN
De Moș Ajun în poartă bat
Copii voioși, la colindat.
Intră-n casa creștinului
Cu datina Crăciunului.
Vestesc la omul credincios,
Despre Nașterea lui Hristos,
Ca unic Împărat Ceresc.
La praznic mare, creștinesc.
Cu urări în gândul-tolbă,
N-au timp de prea multă vorbă.
Schimbă urări cu parale,
Pentru buzunare goale.
Strigă-n cor, cât pot de tare,
Făcând gălăgie mare;
Gazdelor să le colinde,
Umplând traista cu merinde.
Sunt plătiți pentru urare,
Cu un ban la fiecare,
Cu fructe, dulciuri și colaci,
Ce poartă obiceiuri dragi.
Colindei mai dau o rundă,
Toți vecinii să-i audă,
Ca să le pregătească bani
Și covrigi de ,,La mulți ani!”
Maria FILIPOIU
by
Despre Maria FILIPOIU
Biografie de autor - MARIA FILIPOIU (Liga Scriitorilor Români)
Născută cu numele de POPA MARIA la 8 Septembrie 1954, în Satul Văvăluci, Comuna Bozioru, Județul Buzău.
Studii:Colegiu Național „Dimitrie Cantemir" București; Șc.Tehnică Sanitară Fundeni.
* Cărți de poezie publicate sub numele de MARIA FILIPOIU:
●,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"(2008);
●,,Expresii populare și trăiri proverbiale”(2008);
●,,Cinstire înaintașilor-coordonator”(2014);
●,,Ecouri străbune"2015;
●,,În zodia poeziei"(2015)
- „La Poarta Divinității” (2017)
- „Recurs la Unire - Centenarul Marii Uniri” (2018)
- „Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine” 2019
*Peste 35 premii obținute la competiții literare:
●Premiul-I- Concursul Național de Poezie „STEAUA SEVERINULUI”(2015)
●Premiul-III- Concursul Național de Poezie „Dor de Dor-DROPIA DE AUR"(2015)
●„Premiul de Excelență", Asociația Culturală Bogdania(2015), pentru promovarea tradițiilor populare românești.
●Concurs literar „Limba Română este Patria Mea"(2013)/Guvernul României și Înaltul Reprezentant pentru Republica Moldova
●Premiul-Cenaclul „Grai Matern" la Festivalul Internațional de Poezie Renata Verejanu și Academia Europeană, Secțiunea / Ediția a-II-a (2015)
●Premiul Editurii Dandes-Press, pentru vol.„În zodia poeziei” și vol.colective, 2015
●Premiul pentru originalitate „Tradiții de Sărbători Pascale", TVR2(Ioana Drăgan) și altele
* Coautor în peste peste 100 de antologii și volume colective de poezie:
●„Poezia, prietena mea”(2014); ●„Poezii, poezii”(2014); ●„Călătorie în regatul cuvintelor Vol.IV; Vol.V; Vol.VI; Vol.VII”(2014-2015); ●„Iluzii de vară”(2014); ●„Iubirea, un colț de rai”(2014); ●„Nostalgii de toamnă”(2014); ●„Cinstire înaintașilor"(2014); ●„Nostalgii de vară"(2015); ●„Privește visând, iubito”(2014);●„Scrieri pentru istoria literaturii române” (2015); ●„Versuri pentru istoria literară... de mâine”(2015); ●„Zborul frunzelor în ceruri”(2015); ●„Magia sărbătorilor de iarnă”(2015); ●„Cuvinte pe aripi de gând”(2015); ●„Ieri, ca prin vis”(2015); ●„Anotimpuri românești -Toamna”(2014); „Iarna”(2015); „Primăvara”(2015)●„În așteptarea sărutului promis”(2015); ●„Cu tine în gând”(2015); ●Antologia „Scrisul de azi: Poezie și Epigramă"(2015); ●„Să nu-l uităm...”(2014); ●,,Cauciucuri de sezon”(2014); ●,,Voci feminine”(2015); ●,,Călător prin anotimpuri” (2015); ●„Gânduri pentru mai târziu”(2015) ●„Lumina din noi-religioasă"; ●„Inefabilul iubirii"(2015); ●„Simbioze lirice, Vol.IX”(2014); „Vol.X”(2014); „Vol.XI”(2015); ●„Terapie prin poezie(2014); ●„Limba noastră eminească”(2014); ●,,Din livada înflorită a iubirii”(2014)●„Ochi de lumină-religioasă”(2015); ●„Surâsuri înlăcrimate"(2015); ●„Limba noastră cea română"(2015) ●„Pod de dor către bunici”(2015); ●„Lumina sufletului-religioasă"(2016); ●„Sub curcubeul prieteniei"(2016); ●„Perlele Domnului-religioasă”(2015);●„Colecția Olănești- Iarna”(2015); „Primăvara”(2015); „Vara”(2015); „Toamna”(2015); ●„Fiori de taină”(2015); ●„Satule, izvor de dor"(2015); ●„Căpușa"(2015); ●„Cuplul, în căutarea paradisului pierdut”(2016); ●„Ninsori albastre cerne cerul”(2015); ●„Cu tine în gând…”(2015) ●„Dor românesc”(2016; ●„Colindele zăpezilor târzii"(2016); ●„Mugurii primăverii”(2016); ●„Femeile cu trandafiri roșii în păr”(2015); ●„Renaștere"(2016)
●„ Actori printre Astre" - Armonii Culturale și altele
* Colaborator și publicist peste 50 de reviste literare scrise și online:
●„Bogdania”; ●„Singur”; ●„Cervantes”; ●„Literatura de azi”; ●„Confluențe Literare”; ●„Creștin Ortodox”; ●„Grai Românesc”; ●„Prodiaspora și Rexlibris”; ●„Dor de Dor", ●„Amprentele sufletului"; ●„Starpress Internațional"; „●eCreator"; ●„Sfera Eonică”; ●„Destine Literare”;●„Steaua Severinului”; ●„Popasuri culturale românești”; ●„Cetatea lui Bucur"; ●„Rădăcinile iubirii"; ●„Nomen Artis-Dincolo de tăcere"; ●„Melidonium" și altele
* Organizații din care face parte:
- LSR / Liga Scriitorilor Români
- USLR / Uniunea Scriitorilor de Limbă Romană
- UIOC / Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație
- Cenaclul Literar „Cetatea lui Bucur” - București
Vezi toate articolele scrise de Maria FILIPOIU →