După un lung șir de ani, în care am scris cu bucurie despre aceste Sărbători atât de dragi sufletului nostru, este pentru prima dată când scriu altfel despre ele, căci nu vor semăna, în multe privințe, cu ce am trăit până acum.
Pandemia ne-a dat viața peste cap și ne determină să participăm din ce în ce mai limitat la rânduielile datinilor strămoșești. Ea ne-a impus să petrecem timpul în singurătate, în izolare îndelungată, în derută, în nedumerire și în neputință în fața „gloanțelor” aruncate la întâmplare în oameni.
În aceste vremuri trăite cu spaima în suflet, Sfintele Sărbători de iarnă vin ca o binecuvântare specială. De data aceasta, ele au un mai mare impact afectiv în inima noastră. Pătrunzând în adânc de suflet, în magma vieții noastre interioare, au daruri vindecătoare asemenea unui balsam mângâietor, capabil să ne redea pe noi nouă înșine, să pună la temelia vieții noastre stâlpi de înțelepciune, de putere și de speranță, curajul de a privi viața în față. În zilele acestor Sărbători, regăsim fărâme din noi, cei de demult. Fără să ne întrebe, mintea noastră, conform legii relativității timpului, reconstruiește universul de altădată, acele clipe vii de parcă le putem atinge cu mâna, clipe care ne luminează întreaga ființă și ne trimit în lumea copilăriei, căci copilul din noi nu moare niciodată. Este o evadare din lumea aceasta rece, colțuroasă, imprevizibilă, bolnavă, incertă, tulbure și tulburătoare în același timp.
Ne va lipsi anul acesta Crăciunul, cel cu casa plină de rude și de prieteni, Crăciunul cu vizite la bunici și la părinți, colindatul în grup mare, obiceiurile cu capra, cu buhaiul, cu plugușorul de Anul Nou. Parada lui Moș Crăciun (Santa), însoțit de Crăciunița sa, nu ne-a mai bucurat cu alaiul lui, ca în anii trecuți, pentru deschiderea sezonului Sărbătorilor. Orașele nu mai sunt la fel de animate și de primitoare ca în alți ani. Forfota oamenilor plină de viață, de fericire și de bucurie făcând cumpărături, nu se mai vede. Vom simți lipsa împărtășaniei și mersul la biserică, așa cum le-am trăit de când ne știm.
Cu toate acestea, ne rămân destule lucruri care nu se schimbă și nu pier niciodată. În aceste zile, Moş Crăciun, după ce a primit toate scrisorile de la copii, abia îşi mai vede capul de treabă. Nimic nu-l va opri să facă ocolul lumii în noaptea magică și să treacă pe la fiecare copil.
În această zi de mare sărbătoare, în care Tatăl Ceresc ne-a dăruit pe Fiul Său, Salvatorul Iisus Hristos, vom umple golul împărtășaniei și al participării la sfânta slujbă făcând biserică de închinat în inima noastră, ne vom spovedi nouă înșine și vom aștepta să primim împărtășania atunci când ni se va îngădui. Preamăritul Tată Ceresc știe prin ce trecem și ne înțelege. Acum e un prilej să ne întoarcem mai mult la ce înseamnă spiritul acestor sărbători, spre acel punct cheie aflat în interiorul nostru, acolo unde s-au cuibărit trăirile în Spiritul Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, liniștea, bunătatea, facerea de bine, îndelunga răbdare, credinţa și blândeţea. Atmosfera de sărbătoare ne ajută să respirăm frumusețe, har, noblețe sufletească, ne ajută să facem comuniunea dintre noi, ca ființe biologice, cu Spiritul Sfânt, încât, până la urmă, să ne ajute să trăim cât se poate de normal pe această planetă. În zăbava somnului, în acea liniște foșnitoare a gândurilor, mintea mea reconstruiește universul de odinioară și ridică la suprafață invizibilul instalat în adâncuri.
Pandemia, cu răutățile ei, ne provoacă, și Crăciunul își va păstra atributele unicității, va fi tot un Crăciun cu Leru-i Ler, cu izul de aur, smirnă și tămâie, căci retrăim, ca întotdeauna, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății în care ne regăsim în magia specifică acestor momente sfinte.
Pandemia nu ne poate opri să ne pregătim cu bucurie în limitele îngăduite, nu ne poate împiedica să ne împodobim casa, în interior și în exterior, să o încărcăm cu lumini, să înveselim fiecare colț cu decorații festive, să împodobim bradul cu darurile mult așteptate şi să ne încărcăm masa cu bunătăți tradiționale, cu miros de sarmale, cârnați afumați, cozonac, țuică fiartă înmiresmată cu un măr copt cu scorțișoară și alte mirodenii de la bunica învățate. Vom profita de tehnologie și vom face fotografii care vor rămâne toată viața, vom înregistra filmulețe făcând urări, cântând colinde și apoi le vom trimite bunicilor și mătușilor, cu mulțumirea că le vor aduce multă bucurie. Vom vorbi cu ei la telefon și ni se va umple sufletul de bucurie că i-am auzit. Ne vom îmbrăca în haine de sărbătoare, vom asculta și vom cânta colinde împreună cu Ștefan Hrușcă sau cu frumoase și vesele cântece de sărbători ale canadienilor sau ale altor popoare. Mai tragem cu urechea la frumusețile transmise la televizorul în limba română, dar și la cel canadian.
Concluzia e clară: orice piedici ne-ar sta în cale, în Noaptea Sfântă totul pare îmbrăcat în haina luminii. Acum își va face loc în noi dorința atingerii binelui celui mai înalt. Acum ni se pare că auzim îngerul rostind: „Lui Dumnezeu slavă, pe pământ pace și între oameni bună învoire!”.
Pentru această Sărbătoare creștină, momentul divin al naşterii Pruncului Iisus, din preacurata și pururea Fecioara Maria, doresc tuturor românilor: „SĂRBĂTORI FERICITE!”
ELENA BUICĂ,
PICKERING-TORONTO
by