Muza nu te determină să pleci de acasă prin îndemnuri pragmatice de felul: „Du-te acolo, fiindcă cineva a organizat un anumit eveniment despre ceva anume…”. Nici nu-ți va spune vreodată: „Hai acasă, căci vreau să te inspir!”. Nici vorbă. Muza nu este un intermediar între conjuncturi și oameni; ea coboară de la Dumnezeu direct în gândul poetului. Casa muzei este imensă, iar o anumită ființă pământeană reprezintă doar un departament spiritual al acesteia – o fărâmă din tot ceea ce cuprinde ea. Inspirația se asociază cu o persoană așa cum i-a rânduit destinul: în funcție de structura interioară, de loc, de timp sau de perioadele vieții petrecute la bine sau la greu, în bogăție ori în sărăcie, în companie sau în deplină singurătate. Nu prin alte artificii. În fața ei nu ai de ce să te îngrijorezi; muza nu te va întreba niciodată cine ești și ce cauți acolo, deoarece ea a venit la tine tocmai pentru ceea ce ai devenit și prin tot ceea ce ai trecut. Sufletește vorbind. Dacă lucrurile nu ar sta așa, toți absolvenții de facultate s-ar putea declara poeți. Asta nu înseamnă, desigur, că studiile superioare exclud vocația. Însă nimeni nu devine poet doar pentru că stăpânește istoria, geografia, medicina sau religia. Există milioane de mari specialiști și teologi în aceste domenii care nu sunt poeți. Iar dacă unii dintre ei au ajuns totuși să scrie poezie, textul lor s-a născut exclusiv prin harul de care vorbeam. Când un poet este mai cunoscut decât altul mai talentat decât el, nu muza a făcut demersuri în acest sens. Diferența o fac doar influența scriitorului, titlurile legate de profesia sa sau poziția socială. Nu muza te așază pe un scaun mai înalt decât al semenului tău. În proporție de 99%, poziționările la evenimentele literare nu se fac pe baza valorii estetice sau a esenței scrierilor, ci prin diverse strategii de promovare și interese de moment. În percepția muzei nu există „în față”, „în spate”, „în stânga” sau „în dreapta”; există doar în tine sau în ea. Când ea abia mai încape în gândurile tale, când mirarea ta abia o mai poate cuprinde, ea devine glasul tău, contopindu-se cu toate cele văzute și nevăzute care te uimesc. În acest context, care credeți că este scaunul pe care vă puteți așeza în raport cu muza? Oriunde te-ai afla – la munte, la mare, în câmpie, la hotare sau în propria locuință, fie că stai pe un scaun ales sau pe treptele de afară – sunteți, prin toate cele văzute și nevăzute, unul în celălalt, indiferent unde se poziționează ceilalți față de tine.

Vasile Dan MARCHIȘ

poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene