De peste douăzeci de ani climatologii ne sperie cu bau-bau-ul numit „încălzirea globală”. La auzul căreia noi cântăm ca ăia micuţi: nu ne pasă, nu ne pasă de bau-bau! Însă ăia mici sunt deştepţi. Ei au aflat că „bau-bau” este o sperietoare de fugărit graurii din vie. Or, încălzirea globală nu mai este de mult o glumă. Cel puţin, pentru ţara noastră s-a concretizat într-un şir de ani blestemaţi, cu inundaţii catastrofale, vijelii şi furtuni „tropicale”, grindină, ploi diluviene, toate având consecinţele cunoscute, deosebit de grave pentru populaţie şi autorităţi. Şi…ca tortul să fie frumos glazurat, inundaţiile alternează cu perioade caniculare, insuportabile pentru sănătatea oamenilor şi devastatoare pentru agricultură, implicit pentru economie.

Ce învăţăminte am tras noi, cei năpăstuiţi, din aceste vitregii care s-au repetat aproape an de an? Niciuna. Dar…să nu fiu nedrept. Statul s-a străduit să repare pagubele provocate, cu nişte costuri uriaşe, în timp ce amărâţii cu gospodăriile distruse au fost traumatizaţi pe viaţă. Apoi, specialiştii (climatologi, meteorologi, hidrologi şi alţi…logi), au înregistrat statistic fenomenele, au întocmit hărţi şi grafice cu frecvenţa şi intensitatea apariţiei lor, pe care le-au publicat, în speranţa ca onor publicul şi autorităţile decidente vor lua la cunoştinţă, vor trage nişte concluzii îngrijorătoare şi vor lua nişte măsuri pentru a evita pe viitor dramaticele efecte, sau, cel puţin să le atenueze, să le diminueze, să facă ceva. Însă, onor publicul şi respectivele autorităţi (schimbate din patru-n patru ani), spuneau cu aere de vagi speranţe consolatoare: las’, că trece şi asta! Pe moment, chiar trecea. Uşurată, toată lumea uita. Totuşi, tema era preluată în prag de alegeri de toţi politicienii care se-ntreceau în propuneri şi promisiuni, bineînţeles, dacă onor alegătorul, punea ştampila. Şi onorabilul alegător o punea. Dar, după alegeri apăreau alte „cestiuni arzătoare” la ordinea zilei, care trebuia să fie „rezolvate urgent”. Cui îi mai păsa de secetă şi inundaţii? Nimeni nu se mai gândea că versatilul monstru natural al încălzirii globale, persuasiv şi viclean, muşca periodic şi pe neaşteptate din vieţile oamenilor şi economia ţării. Lanţul evenimentelor dramatice dădea o pâine albă doar jurnaliştilor şi celor din industria mediatizării. Iar lumea, doar jelea resemnată, cu braţele frânte, îndreptate spre cerul neîndurător: ce să facem? Ne-a bătut Dumnezeu, că prea s-au înrăit oamenii! Sigur că era un adevăr, dar atitudinea de resemnare a fost extrem de dăunătoare. Când mai ieşea câte un specialist cu atenţionări şi propunea măsuri ample pentru combaterea efectelor înfiorătorului monstru natural, invariabil, toţi ridicau din umeri, cu zâmbete ironice: de unde bani? Şi când dezastrele erau evidente, ca nişte eroi, politicienii încălţau cizmele de cauciuc şi luau măsuri „ferme” de reparat daunele. Bineînţeles, cu nişte costuri uriaşe. Dar oamenii aplaudau, pentru că…luau măsuri. După ce trecea catastrofa, lumea iar uita. Şi tot aşa. Scenariul se repeta periodic, cu aparentă neregularitate, spre uimirea şi „mânia” generală. Spre deosebire de jocul copiilor, în viaţa reală a oamenilor mari, fiorosul şi crudul „bau-bau” îşi înfige colţii lacomi şi muşcă felii tot mai mari din averile şi sănătatea oamenilor.

Ca să nu mai vorbim că în urma acestui fenomen, tot mai distructiv, dintr-o activitate normală, agricultura a devenit o loterie cu bilete necâştigătoare, uneori chiar o adevărată ruletă rusească, unde jucătorii pierd totul pentru totdeauna.

Sigur că toată lumea este convinsă că acest fenomen natural nu poate fi oprit şi nici măcar atenuate efectele sale distrugătoare. De aceea murmură resemnată: cum ne-o fi norocul!

Nu ne rămâne decât ADAPTAREA la condiţiile sale de manifestare. Or, aceasta se face doar prin elaborarea unui COMPLEX DE MĂSURI, care necesită o perioadă îndelungată de realizare  şi fonduri uriaşe pentru suportarea costurilor ocazionate cu lucrările necesare.

Este clar că astfel de măsuri necesită elaborarea unei STRATEGII PE TERMEN LUNG, care nu poate fi făcută de nişte politicieni, temporar decidenţi, ci de un larg colectiv de specialişti din mai multe domenii. Strategia rezultată din studiul acestora, trebuie dezbătută public şi aprobată prin referendum, precum constituţia. Această strategie poate avea

denumirea, chiar aşa, „SECETA ŞI INUNDAŢIILE” şi măsurile ei să fie aprobate de întreaga populaţie. Apoi, trebuie să fie OBLIGATORII pentru toate autorităţile publice, indiferent de politicienii care se perindă (temporar) la putere. Neexecutarea lor, poate fi motiv de înlăturare de la conducere, pentru orice structură decidentă, de la orice nivel.

Eventuale modificări, completări sau anulări de măsuri din Strategie, trebuie să urmeze regimul modificării constituţiei, sau, pentru operativitate, regimul unei legi organice.

Cu toate că o astfel de strategie trebuie elaborată numai de specialişti, cred că şi noi, cetăţenii de rând ai acestei ţări, avem obligaţia să ne spunem părerea cum şi ce trebuie făcut pentru combaterea acestui fenomen catastrofal.

De aceea am lăsat literatura deoparte şi, ca să-mi liniştesc conştiinţa de cetăţean, voi expune părerile mele despre astfel de măsuri, fără să folosesc formule de falsă modestie, tip „după umila mea părere de nespecialist”. Evident că sunt nespecialist, dar simţul civic mă îndeamnă la acest gest, în speranţa că şi dumneavoastră, stimaţi concetăţeni, vă veţi gândi la aceste măsuri şi veţi conştientiza urgentarea lor, cerându-le celor care ne conduc să nu mai amâne rezolvarea acestei probleme urgente.

De fapt, se ştie ce trebuie făcut, dar să se termine cu amânările, tergiversările, cu promisiuni tip „o să…”, „las’ că…” şi alte tertipuri de acest gen. Făcând nişte propuneri, sunt conştient că nu am descoperit roata, măsurile respective fiind cunoscute de oameni din vechime, dar nu mai accept să mi se ofere mereu roţi patrate, spunându-mi-se că…las’ că merge şi-aşa! Trebuie să ţipăm spunându-le că numai roata rotundă merge mai departe.

Iată la ce măsuri „arhicunoscute” m-am gândit, măsuri luate pe vremea comuniştilor, anulate şi/sau distruse în anii noştri democratici şi cârpite pe ici-colo:

Ştiind că efectele celor două componente ale încălzirii globale sunt complementare, ele pot fi îmbinate spre beneficiul oamenilor, cu aplicarea unor măsuri adecvate reliefului şi climatului specific ţării noastre.

Din fericire, relieful României este ideal aplicării măsurilor pe care le voi propune, pentru că locul unde se nasc toate apele ţării se află în centrul ei, în arcul carpatic. Din acest centru unde se nasc, râurile sunt dispuse radial (mai puţin Siretul şi Prutul), toate curgând spre marginile acestui mare rotund, numit România. În acest fel toate apele noastre sunt colectate numai de fluviul Dunărea, care intră-n ţară ŞI CU apele colectate din Europa centrală.

Acesta este POTENŢIALUL nostru, necesar pentru combaterea secetei şi, în subsidiar, potenţialul de energie hidroelectrică. Un potenţial extrem de vulnerabil în perioadele secetoase şi extrem de periculos în perioadele cu ploi excesive. Acest potenţial trebuie controlat şi reglat în diferite perioade de timp cu alternanţă de ploi diluviene şi cele lipsite de precipitaţii, ori insuficiente.

De la aceste date ale problemei trebuie să iniţiem măsurile de rezolvare, dar nu măsuri incomplete, fragmentate sau prost aplicate. Pentru că, în timp, ştim cu toţii că sau luat măsuri, aplicate pe ici-colo şi anapoda, fără o strategie fundamentală.

Iată care ar fi „Complexul de măsuri” care trebuie aplicat concomitent, continuu şi complet:

1.-Îndiguirea TUTUROR cursurilor de apă din România, digurile făcându-se la o anumită distanţă de albia lor, cu o anumită zonă inundabilă, având dimensiuni variabile în funcţie de configuraţia reliefului, zonă interzisă construcţiilor de locuit.

2.-Construcţia de baraje pe fiecare curs de apă principal (râuri), numărul lor şi distanţa dintre ele fiind determinată de bazinul respectivului curs (cant.medie de apă cursă în unit. de timp).

Fiecare baraj va determina formarea unui bazin colector de apă, care, după umplere până la nivelul programat, va deversa în aval surplusul de apă venit din amonte. Surplus, care va umple următorul „rezervor” făcut de barajul construit la o cotă inferioară. În acest fel se vor umple toate „rezervoarele” construite pe cursul respectivului râu.

Numărul de rezervoare pe un curs de apă principal este determinat atât de volumul mediu al cursului, cât şi de necesarul mediu de apă pentru o anumită zonă amenajată pentru irigat, sisteme de irigaţii ce se vor alimenta numai pe principiul gravitaţiei.

Alimentarea cu pompe se va face numai la sistemele de irigaţii amenajate în zonele adiacente bazinului Dunării, pe o fâşie lată de 100-180 de km.

În perioadele ploioase, chiar cu ploi abundente şi de scurtă durată, toate apele vor fi dirijate pe albiile îndiguite şi vor fi colectate în bazinele formate de baraje, ape care vor fi folosite în sistemele de irigaţii în perioadele secetoase. Abia atunci agricultura îşi va pierde caracterul de loterie.

3.-Terenurile dintre diguri şi malurile cursurilor de apă pot fi amenajate complex în spaţii pentru grădini sau bazine piscicole, la rândul lor cu sisteme de îndiguiri şi/sau canale de irigaţii. În acest fel se poate ţine sub control regimul volumelor de apă provenite din ploi rapide şi abundente specifice inundaţiilor, apă ce poate fi stocată în bazinele colectoare şi folosită la irigaţii în perioadele secetoase.

4.-Îndiguirea Dunării trebuie să aibă o particularitate de care nu s-a ţinut cont în perioada când a fost făcută. Pe tot parcursul digului trebuie săse facă unele „porţi” prin care apa să curgă pe canale de alimentarea unor bălţi, la rândul lor îndiguite, canale care vor prelua surplusul de apă din Dunăre când sunt depăşite cotele de inundaţie. Adică se vor crea acele mult discutate „zone umede”, dar care să fie ţinute sub control pentru evitarea inundaţiilor din zonele populate. Bălţile din zona umedă pot fi folosite fie numai pentru piscicultură, fie ca rezervoare pentru irigaţii pe suprafeţe reduse destinate grădinilor sau orezăriilor.

5.-Pentru atenuarea inundaţiilor cauzate de revărsările de pe terenurile în pantă, în cazul ploilor abundente, singura soluţie rămâne terasarea pantelor începută în comunism şi părăsită în anii democratici. Cu o condiţie: toate terasele trebuie plantate cu pomi, viţă de vie, arbuşti fructiferi, arbori, ori, în cel mai rău caz, înierbate cu plante care „înţelenesc” terenul, pentru evitarea erodării lui.

6.-Înălţimile cu suprafeţe în pantă foarte întinse (munţi, dealuri), cu păduri defrişate, golaşe, trebuie urgent stabilizate numai prin reîmpăduriri masive,nu cu surogate de măsuri, când aceste terenuri au fost prăduite şi lăsate de izbelişte,la discreţia şi posibilităţile limitate ale propietarilor particulari de păduri. Acest domeniu trebuie reglementat cu măsuri ferme şi aspre, întrucât proasta gestiune a respectivelor terenuri are consecinţe grave nu numai pentru  proprietarii lor ci pentru întreaga populaţie a ţării.

7.-Unele terenuri predispuse la deşertificare (sudul Olteniei, Bărăganul) pot fi protejate prin îmbinarea irigaţiilor cu plantarea perdelelor de protecţie cu salcâm, specie de arbore repede crescător şi rezistent la variaţiile climatice şi intemperii.

Desigur că mai pot fi luate multe alte măsuri auxiliare care completează tot setul Complexului de măsuri, dar spaţiul nu permite expunerea exaustivă a strategiei de apărare şi combaterea efectelor secetei şi inundaţiilor. Şi nici nu este nevoie, întrucât numai studiile laborioase ale specialiştilor vor stabili în final această strategie.

Pe de altă parte, Complexul de măsuri va fi condiţionat de o multitudine de factori variabili sau schimbători care generează o mulţime de alte probleme ce se cer rezolvate. Dintre care, două probleme sunt fundamentale: Proprietatea asupra terenurilor şi Resursele financiare necesare, pentru că aplicarea acestor măsuri necesită fonduri uriaşe. Dar acestea sunt şi problemele ivite la construirea autostrăzilor şi s-au găsit soluţii pentru rezolvarea lor. De ce nu s-ar găsi şi pentru rezolvarea secetei şi inundaţiilor?

Or, acesta este obiectivul urmărit de mine cu acest articol: TREZIREA conştiinţei TUTUROR cetăţenilor din ţara noastră, convingerea lor de necesitatea şi PRIORITATEA eliminării consecinţelor celor două calamităţi. Adică să determinăm apariţia acelei voinţe politice necesară îndeplinirii măsurilor enumerate. Să eliminăm roţile pătrate de pe drumul destinului nostru.

Năstase MARIN

Galaţi

by

Referinţă Bibliografică

NĂSTASE MARIN: SECETĂ ŞI INUNDAŢII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 august 2015