Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MARINA GLODICI: NETĂCEREA CUVÂNTULUI (POEME 1)

MARINA GLODICI: NETĂCEREA CUVÂNTULUI (POEME 1)

Dă-mi Cuvânt

 

Dă-mi Cuvânt să pot a spune

Adevărul orişicând.

Să am pacea Ta în lume…

Şi să merg spre cer cântând.

Dă-mi Cuvânt să-nfrunt furtuna

Urii de pe acest pământ,

Să port în slovă  Lumina,

S-apăr dragostea oricând.

Dă-mi Cuvânt să am în mine,

Dragostea ca râu de har,

Să mă risipesc în lume,

Să-Ţi fiu jertfă şi altar.

Dă-mi Cuvânt a-Ţi spune voia,

Orişiunde-n orice vreme…

Şi prin cântec şi prin slova,

Ce de oameni nu se teme.

Dă-mi Cuvânt cu Adevăr,

Şi puterea de a-L spune,

Să fiu foc şi râu şi ploaie,

Şi a harului ninsoare.

 

 

 

Dă-mi bucuria

 

 

Dă-mi bucuria cea sfântă,

În lumea aceasta de-amar

Strânge în mine Cuvântul

Şi transformă-L în mărgăritar.

Dă-mi Tu avânt să răzbat

Cărarea vieţii cu bucurie,

Că marea odată ai despicat,

Şi oceane Tu seci pentru mine.

Dă-mi iubire să pot lumina

În noapte când tristeţea-i mai mare,

Să cred că mereu Vei lupta

Alături de mine cu braţul Tău Tare.

Dă-mi Tu nădejdea că voi izbuti

În lupta cea mare cu ura,

Neîncetând nicicând a iubi,

Voi avea cu Tine izbânda.

Merg înainte, nu mă opresc

Deşi paşii mi-s grei şi pribegi,

Pe braţele Tale plângând mă găsesc

Când întristat şi trădat obosesc..

Dă-mi! Dă-mi bucuria deplină,

Şi luminează-mi fiinţa mereu

Să fiu un far mic înspre Tine…

Să arăt dragostea de Dumnezeu.

 

 

 

Candela

 

Lacrima-mi cade în palma Ta sfântă,

Şi Tu mi-o prefaci  în izvor,

Din care curg versuri ca şi-n candelă,

Uleiul iubirii ce arde cu dor.

Lumina vibrează în inima mea,

Flacără nestinsă şi vie,

Adăpost de-ntuneric mi-e privirea Ta

Unde mă mistui avid de iubire.

Cuvântul îmi tremură grav un răvaş

Pe buze e jarul de rugă,

Mă mistui ca rugul aprins, cu nesaţ,

Pe umărul Tău  simt că trăiesc…

Veşnic popas de odihnă.

 

 

 

 

Clepsidră

 

Sufletul meu curge-n clepsidra

Iubirii de oameni şi de Dumnezeu.

În fiecare zi moare perpetuu

Şi din rănile aspre renaşte mereu

Se unduie tandru ca râul albastru,

Topindu-se-n spume de pietre lovit,

Dar albia naşte izvoare şi-n astru

Ascunsă-i secunda de neclintit.

Înainte e drumul şi colo în zare,

Se vede o mare de sfinţi aşteptând.

Acolo e locul unde timpul nu moare

Şi este cerul de ei locuit.

Râul murmură-n tăcere o rugă,

Cântări de odihnă înalţă mereu,

Sufletu-mi curge ca-ntr-o clepsidră

Pe care Stăpân e doar Dumnezeu.

 

 

 

 

Meditaţie

 

 

Sub nimbul zilei mai copleşitor

Noian de gânduri în suflet îmi adie

Ca vântul verii printre flori de tei,

Înmiresmând întreaga mea simţire.

Se clatină încet în vântul serii,

Podoaba câmpului cel înflorit,

Şi aduce-n mine o nădejde vie,

Un zbor, un cânt, un salt spre infinit.

Mă las pe umărul destinului şi plâng,

Şi cânt şi râd cu doruri împreună,

Şi-n miezul zilei văd cum pe furiş,

Soarele şi luna se cunună.

Îmi lunecă penelul pe hârtie,

Ca apa rece din izvorul dens.

De ce-i atâta grabă în trăire?

De ce ne risipim fără de sens?

 

 

 

Linişte

 

 

 

Când valul vieţii loveşte-n obraz

Când pe pământ e greu să trăieşti

Când vântul aduce al necazului nor,

„Linişte!” Strigi de pe tron.

Când sunt de clipe lovit şi constrâns

Mă-mpresoară zgomotul lumii…

Tu vii cu Oştirea-Ţi divină, Isus,

„Linişte!” Strigi cu puterea Luminii.

Când corabia vieţii e dusă în larg,

Şi valul nedreptăţii loveşte în mine

Tu cobori, Doamne Sfânt, din cerul Înalt,

„Linişte!” strigi către lume.

Când obosit în genunchi mă aşez

În Adevăr şi în Duh să mă rog,

Te văd, Isuse, cum mă veghezi…

„Linişte!” porunceşti de pe tron.

 

 

 

Răsărit şi apus

 

 

Privirea mi-e unită cu cerul albastru

Şi stele cad când pleoapa zării,

Se lasă pe obrazul seninului nostru

Ca o aripă scăldată în spumele mării.

Se-nserează şi genele bat a uitare

La uşile nopţii ivite în prag,

Las oftatul pe strunele vechi de chitare,

Să înaripeze al inimi dar.

Cerul în flăcări se arde-n neştire,

În pupilele noastre de muritori,

Poate învăţăm să murim din iubire

Şi tot prin iubire să re-nviem.

Apusul azi scrie şi tace

Un cânt de iubire în mii de culori

Poate-nvăţăm să apunem în pace

Şi să răsărim mai curaţi şi mai noi.

Facebooktwitterby feather