MI-E SUFLETUL CA O VIOARĂ

Mi-e sufletul ca o vioară,

Cântecul ei egal se împarte,

La toți, la fiecare-n parte

Vă mulțumesc acum, spre seară,

Mi-e plin cuvântul de fiori,

Cu roua dragostei pe față

Ați risipit atâtea flori

În pragul meu de dimineață

Și mi-e atât de înalt! de-acum

N-o să-l mai pot spre noapte trece

Și sufletul cu voi pe drum

Până la capăt vă petrece…

Din vârsta-n care încă sunt

V-aduc prinos de bucurie,

Vă fie viața pe pământ

Așa cum mi-o doresc și mie!

Vă fie soarele-n amiază,

Să nu-l umbrească niciun nor,

Pe-o sfântă și curată rază

Vă dărui vouă, tuturor,

Cuvintele ce mi-au fost date

Aici să le rostesc mereu

Atât cât inima mea bate

Între pământ și Dumnezeu!

Cum strânge floarea rodul ei

Vă strâng în brațe cu lumină

De pe acum când o să vină

Și ziua voastră, dragii mei!

POEMUL DE PE MUNTE

Mă întorc tăcut în cerul meu

Ca pasărea în oul sfânt,

Precum fântâna-n curcubeu,

Mă întorc în mine, cel ce sunt

Și parcă umbra mea e arsă,

Îi pipăi rănile- sunt viu!

Prin tulnic dorul dinspre-Acasă

Îmi cheamă sufletul să-l scriu

Și tu în tihnă să-mi asculți

Poemul care-abia te încape,

Aș vrea să urc acum pe Munți

Până-i duminică sub pleoape;

Când pe pământ umbla Iisus

El s-a rugat, a câta oară?

Ce liniște-i acolo sus!

Și îngerii se-aud cum zboară…

DE ZIUA MEA

Nu-mi spune Mama azi în prag,

„Întru mulți ani, copile drag!”

Așa cum îmi spunea în viață

Când mă trezea de dimineață;

Copilul de atunci nu minte,

Așteaptă și acum cuminte

Cu-aceeași sfântă înfiorare

Cadourile tot mai rare,

Nici tata jucării nu-mi face,

Dormiți, părinții mei, în pace,

Eu încă mai rămân o vreme

Să-mi mântui dorul din poeme…

Lumina murmură prin cetini,

La cina mea sunt numai prieteni,

Cei de aici și de departe

Mănânce toți pe săturate

Din vinul și din pâinea frântă,

Eu știu că jertfa mea e sfântă,

Ca dragostea ce-o port la sân,

Dușmanii tot flămânzi rămân!

De ziua mea ce să le spun?

Tu, Omule, fii drept și bun,

Iubind întotdeauna, iartă

Pe cei ce te lovesc în soartă…

NU AM SOMN

Nu am somn și dacă n-am, nu-i bai!

Nici îngerii nu dorm acum în rai,

Afară-i noapte și prin bezna deasă

Nu-mi dă pace muza cea frumoasă

Și-acum când scriu simt mâna ei fierbinte

Pe fruntea mea înmiresmând cuvinte,

Nu am somn, nu-ți face griji degeaba,

O să mă culc atunci când termin treaba…

Nu-i nicio grabă, ce-i dacă sunt treaz?

În lume fie-mi singurul necaz,

Nu-i nicio hibă, nu e niciun plâns,

Odată, știu că voi dormi de-ajuns!

Nu am somn și dacă n-am, nu-i bai!

Nici îngerii nu dorm acum în rai,

Se face ziuă și prin roua deasă

Nu-mi dă pace muza mea frumoasă…

ȘAIZECI ȘI TREI…

M-apropiu de copilărie

Ca umbra de copacul ei,

Șaizeci și trei sunt anii mei,

Câți vor mai fi nimeni nu știe…

Șaizeci și trei erau și-atunci

Când a plecat sărmanul tată

De lâng-o mamă îndurerară

Și ne-a lăsat în urmă prunci.

Sunt mulți mai tineri decât mine,

Și alții mai bătrâni desigur

Și fiecare s-a dus singur

Cu ortul pentru vamă-n în mâini.

De-aceea spun și-am spus mereu,

De anii mei nu-ți fie teamă,

Te rog să nu îi bagi în seamă,

Nevârsta sufletului meu!

Tu îi cunoști atât de bine

De-acum nemarginile lui,

În versul meu tristețe nu-i

Că va pleca de lângă tine…

……………………………….

Șaizeci și trei sunt anii mei,

Câți vor mai fi nimeni nu știe,

M-apropiu de Copilărie

Ca umbra de copacul ei…

ÎNTÂIUL MEU POEM…

Eram copil în Munții din Apus,

Mi-aduc aminte ca de-un frate bun

De întâiul meu poem ce l-am compus

Pe-o frunză veștejită de alun…

Păzeam cu grijă mieii pe coline

Și ei pășteau din ultima otavă

Când a căzut rănită lângă mine

Minunea, cea fără sfârșit, din slavă

Și-acolo, între palmele-amândouă,

I-am descântat, precum un vrăjitor,

Ochii mei îmi erau plini de rouă

Și de-atunci mi-e sufletul izvor!

Cine vrea și poate, să înțeleagă

Întâiul meu poem de pe pământ,

De-aceea toamna mi-e atât de dragă

Și dragă mi-e risipa care sunt…

JUCĂRIILE TALE…

(Tatălui meu)

O parte din copilăria mea certată

Într-un leagăn tăcut de nuiele

Se mai joacă și astăzi cu ele,

Cu jucăriile din piatră și din lemn,

Pe toți  copiii lumii îi îndemn

Din zările acestea, încă albastre-

„Aveți grijă de jucăriile voastre!”

De ce-ai plecat n-am știut niciodată,

Plecarea aceea, dureros de ciudată,

O are fiecare sub  tâmple în viață

Și pașii mei pe pământ o învață…

Mama s-a dus lângă tine, știu,

Ți-a purtat dorul atât de târziu!

Sufletul ei din acele zile

Îl aud și acum: „de ce plângi, copile?”

Când stătea de vorbă cu Dumnezeu

Îmi aduceam aminte de tatăl meu,

De tatăl meu totdeauna orfan.

Fără Tatăl  fiul pe pământ e în van!

………………………………………..

Ce minunate erau jucăriile tale

În mâinile mele ca două petale!

Jucăriile acelea din lemn și din piatră,

Cioplite cu grijă, acolo, pe vatră…

M-AM VISAT CU TINE…

M-am visat cu tine, Mamă

Și mi-e lacrima sărată,

Noaptea-n valuri se destramă,

Zorii limpezi mi se-arată.

Ce mi-ai spus eu nu mai știu,

Ca un fulg așa-mi erai

În Poemul care-l scriu,

În poemul ce-l citeai

Ca pe-o dulce rugăciune

Pe pământul plin de dor,

Din acele vremuri spune

Câte versuri te mai dor?

Cel mai scump volum, „Acasă”

L-ai purtat cu tine-n gând,

Maica mea, lumină arsă,

M-ai trezit din vis plângând…

BUCURAȚI-VĂ…

Azi cuvântul vă îndeamnă,

Bucurați-vă de toamnă,

Bucurați-vă de toate

Anotimpurile date!

Și în orice dimineață

Bucurați-vă de viață,

Bucurați-vă nespus

Ziua până la apus,

Bucurați-vă oricând,

Noaptea vine vrând-nevrând,

Ziua fără noapte nu e,

Nici ea nu-i bătută-n cuie!

Bucurați-vă de cântec,

De la pruncul cel din pântec,

Până sus la Dumnezeu,

Bucurați-vă mereu…

SUNT UN POEM…

Sunt un poem prin lume umblător,

Născut și la îndemâna tuturor,

Cine vrea, citească-mă întreg,

Pe cei analfabeți îi înțeleg,

Puterea de aici e să jignească

În neputința lor, cea pământească,

Nu le port nici grija, nici măsura,

Când singura lor dragoste e ura!

Îmi știu menirea mea dintâia dată

Să nu jignesc pe nimeni, niciodată,

Silabisească-mă cât pot în treacăt,

Cine să-i pună sufletului lacăt?

Precum izvorul mi-a fost dat să curg

Dinspre același unic Demiurg,

Sunt un poem prin lume umblător,

Nu voi seca atunci când alții vor…

MIROSUL DE PLĂCINTE…

Atunci când scriu, c-o bucurie aparte,

Oriunde sunt mereu îmi vine-n minte

Dinspre Acasa mea, cea de departe,

Mirosul sfânt și unic de plăcinte!

Copchil mă văd și-acum la masă stând

Cu ochii aburinzi de bucurie

Și-oricât aș fi ca omul de flămând

Mă satură lumina lor cea vie.

Cât am umblat prin lume în cuvânt,

Cu amintiri de-acasă între brânci

N-am întâlnit niciunde pe pământ

Așa bucate cum au fost atunci…

Îmi dau târcoale aducerile-aminte

Ca stolurile de cocori în zare,

Poemul meu miroase a plăcinte,

Gustați din ele, prieteni, fiecare…

–––––––––––––––

Nicolae NICOARĂ-HORIA

februarie 2015

Arad

by

Referinţă Bibliografică

Nicolae NICOARĂ-HORIA: POEME DE PE MUNTE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 februarie 2015