Sub pașii mei, în noapte, se-aude scârțâind zăpada,
Lumina lămpii suspendată-n stâlp îmi luminează calea,
Feeria cu care cerurile inundă strada
E revărsarea fulgilor din cofele astrale.
În drumurile mele înspre și dinspre casa părintească,
Unde m-așteaptă măicuțe ce încă sunt în viață,
Către clopotniță-mi ridic privirea în rugă creștinească
Ca Dumnezeu să mai înnoade-n ghemul lor un fir de ață.
Cu gând pios, întorc privirea și spre vecini în veșnic somn,
Ce dorm acum sub albul iernii venită ca un dar divin,
Și ruga-mi urcă pentru ei către Hristosul nostru Domn,
Să aibă grijă de suflete ce, prin moarte, spirite devin.
Sub cerul încărcat de nori ce-ascund puzderia de stele,
În noaptea de ianuarie, nici câinii nu mai latră,
Ferestre-s luminate, e viață dincolo de ele,
La icoană se roagă un creștin, și Dumnezeu îl iartă.
Un suflet, părăsindu-și trupul după o lungă boală,
Veghează din înalt sicriul din casa mortuară,
Unde feciorii, doi, privesc la tata, dar el nu se mai scoală,
Căci stricăciosul trup, la groapă, privit va fi ultima oară.
În noapte de ianuarie, pe Buna Vestire stradă,
Mă poartă pașii prin zăpada ce mult n-o să reziste,
Și murmur Împărate ceresc spre propria-mi ogradă,
Să-mi dea putere, sănătate, nu gânduri fanteziste.
30 ian. 2023, Vernești, Buzău, România-Georgeta Tudor


