Orice poet rostește des-cântecele însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală / a fermeca, a vrăji, peiorativ, a des-cânta înseamnă: a certa, a mustra, a bate la cap / din lat. discantare – Noemi Bomher

• melodia unei călătorii des-cântec:

Călătorul modern ştie cu ce va drumeţi, posedă hărţi şi bilete de tot felul; în drumul ales prin lumea des-cântecelor îl vom atinge prin cât mai multe popasuri, SUGERATE de titlurile emfatice ale poemelor lui Mihai Ursachi, cu referiri către persoane existente sau posibile:

”Poem despre domnişoara Gabriela Şerban (s.n.) şi despre unica noastră întâlnire la o expoziţie suedeză de pictură,

Câte ceva din fondurile şi grijile antroposofilor şi kalologilor din Cetate (s.n.), precum şi zvonul absurd care începuse la un moment dat să circule printre ei,

Povestea Dragonului (s.n.) – o fabulă,

Post scriptum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi (s.n.) pe când se credea pelican.”

Traseele des-cântecelor sunt numite de la început, scopul călătoriei rămâne AUTO – VINDECAREA lui însuși, rătăcirea prin spaţiu şi prin timp, cu ţelul de a păstra lectorii ancoraţi în mentalităţi socotite drept minore / poezie – des-cântec, dar elemente apreciate sub forme de travesti vndecător în poem sau în cotidiana şi zgomotoasa noastră existenţă.

Prototipul des-cântecului funcţionează deopotrivă în mentalitatea din 1999, ca şi în aceea dealtădată, iar forma des-cântecului constituie uneori o schelă în poezia şi proza secolului nostru şi un ritm secret în misterele dramatice moderne.

• prezentarea fizică a lui Mihai Ursachi

Mulți critici și istorici literari au observat că autorul teatraliza propria-i ființă, ceea ce accentuează că Mihai Ursachi era un descântător / Magistru, în planul magic funcționa ca un reprezentat al Ielelor, în plan terestru a fost adesea glorificat.

• melodia numelui său:

Numele Mihai Ursachi  arată că autorul face parte, totemic, din familia Ursidelor: există nouă specii de urs; de la urs a fost derivat Ursachi: a existat specia de urs brun, urs negru american, urs tibetan, urs negru cu ochelari, urssoare, urs leneș, urs al peșterilor, ursul panda și ursul polar.

Probabil, Mihai Ursachi trimite către neamul unui urs brun / Ursus arctos arctos, devenit ca om, blond, trupul lung cu spatele bombat, ușor înclinat către ceilalți; în realitate, Mihai Ursachi se comporta ca un urs cu tovarășii, întrucât părea un singuratic, mai ales atunci când era în tovărășie la plimbări.

Numele de familie, Ursachi trimite către un personaj straniu, situat între două tendințe opuse: fizic este o natură aventuroasă, excesivă care refuza constrângerile… a doua calitate sugerează o natură cerebrală, introspectivă, neliniștită rezervată, un bărbat aparte, misterios și secretos, de oarece neîncrederea ursului constituie o a doua natură.

Prenumele Mihail sugerează și o persoană adaptabilă, curioasă, abilă, care sesizează oportunitățile care îi ies în cale, îndrăgostit de descoperiri si călătorii, adoră viteza, pasionat de science-fiction, un rebel.

Etimologic, prenumele Mihai, Mihail provin din expresia ebraicăיכָאֵל / מיכאל‎ / Cine este precum / asemenea lui Dumnezeu, numele Mihail apare în Biblie, în Numeri, 13:13, Setur, fiul lui Mihail este trimis în țara Canaanului, Mihail apare și în Daniel 12:1; arhanghelul Mihail sărbătorit pe data de 8 noiembrie este unul din cei trei arhangheli, alături de Gavriil și Rafael.

Mihail era precum un Vicerege al Raiului / Steaua Dimineții; Samael, aruncat din rai s-a prins aripile lui Mihail, dorind să-l ia cu el în cădere, Mihail a fost salvat de Dumnezeu și a devenit un apărător: Mihail l-a salvat pe Avram și pe pe Isaac de la sacrificiu, apoi pe Iacob, când Mihail l-a impiedicat pe Laban să îi faca rău lui Iacob.

Fratele său / îi spunea lui Mihai, Mimi; fratele său, Ghighi este un distins protoiereu, traducător și locuitor la Geneva, ce accentuează importanța spațiului ieșean, din strada Dochia / casa din Țicău, construită după 1966, punct de plecare pentru orice aventură a lui Mihai Ursachi, întrucât creațiile sale se comportă ca niște alegorii ale un vast des-cântec:

• prin poeziile sale se sugerează concept filo-sofice, realizate prin intermediul concretului,
• pre-numele Mihail este format din cifrele: 4 + 9 + 8 + 1 + 9 + 3 = 34, 3 + 4 = 7,
• pre-numele Mihail este caracterizat de cifra 7, reflectă capacități analitice și căutarea cunoașterii și a informațiilor, a adevărului, arată o minte deschisă, dar și aroganță, egocentrism, excentricitate, introvertire,
• Mihai a fost student la Filozofie, dar, încercând să treacă Dunărea, a fost prins, judecat, şi închis între 1961-1964,
• relația cu des-cântecul apare prin folosirea unui șir de metafore, comparații sau personificări,
• des-cântecul accentuează spectacolul magic, prin trimiterea la o estetică veche de origine platoniciană,
• des-cântecul presupune ritul şi incantaţia, percepută simultan şi de beneficiar, şi de fiinţele supranaturale,
• manifestările sacre de tip des-cântec şi ceremonialul festiv şi ludic este un subiect literar predilect,
• Mihai Ursachi spune mereu, un des-cântec o poveste în care include persoana sa, ascultătorul și imaginile literare sau contemporane sieși, cu trimiteri culturale speciale posibil realizate de el, întrucât tot Făptuitul e alegorie:

”Eu îmi clădesc o casă. / Mai întâi am văzut-o / în minte, / înaltă, frumoasă, şi nepătată. / Mă voi robi ca Benvenuto, / sfârşind-o mai curând sau niciodată, / dar toate ale ei să fie sfinte. / Şi am cărat în spinare pietroaie / pe care le-am smuls din neştire, greoaie, / şi le-am făcut temelie/ să ţie / pentru nepoţi, strănepoţi, în vecie. / Pe urmă-am turnat smoală topită şi-am început a zidi cărămidă; / şi-atât de-ndelung le des-cânt, le mângâi, / de râd trecătorii zicând că-s tehui. / Eu car însă-ntruna, / şez şi cioplesc / în blânda uitare, / mă rog doar la Doamna să aibă răbdare / ca să sfârşesc. / Pe milostiv cititorul îl rog ca să ştie / că tot Făptuitul e alegorie“.

• istoria des-cântecului la Mihai Ursachi depinde de numele propriu; pentru moderni, prezența termenilor de nume propriu deschide interpretarea secretă:

Un descântec medical reprezintă, de fapt e o şedinţă de psihanaliză, făcută din sonuri, o şedinţă alcătuită din indicarea ritualului şi precizarea naturii bolii, vizibile sau posibile. Sperăm să ne apere şi pe noi de un eventual de-deochi al criticii / de pocit, adică la alungarea a ceea ce apare urât, diform, un ghinion, vrăji rele.

Des-cântecul folcloric, rupt din contextul său de manifestare, nu este vizibil în poezii doar la nivel lingvistic, se păstrează la poet, ramificaţiile din ceremonial, introducând în opera scrisă o valorizare a mentaltăţii arhaice, magice şi mitice.

Precum în des-cântec, impresia dezvoltată începe cu prezentarea beneficiarului și a des-cântătorului; numele propriu asigură acceptarea binefăcătoare a relației cu istoria tainică, în des-cântec se pot evidenția:

• termeni în ale limbi:

”Naturforschung”,

”– Vae vae cucu victis, / Benedictus, Benedictus, / toată moartea e un strip-tease!”v  titluri explicate:

”Triplu poem pentru bătrânul porcar Garibaldi; I. Redeşteptarea imaginii lui; II. Descrierea plină de tristeţe şi de înţelesuri a morţii lui; III. Inscripţie pe zid, în locul unde nu se va mai deschide nicicând uşa bătrânului porcar”

• prescurtări:

”Când singuraticul domn R. a ajuns / din întâmplare în chiar apropierea / domnişoarei sensibile N., el i-a spus”v  trimiteri la astre:”Clipeşte-ncrustată hipnotic Ursa mare””Căii Lactee””steaua carnagiului, Marte”

• nume proprii:

„Eli, Eli…”

”Cleopatra”,

”Lazăre, Lazăre, / scoală-te, Lazăre, / s-auzi ce mai pasăre / în lanul de mazăre.”

v  spații exotice:

”burgul gotic”

• elemente paradoxale:

”Pentru cel răstignit în elînsuşi”

• combinații neașteptate:

”Bătrânul porcar Garibaldi„

” Chrysip-Garibaldi.”

• epitete neașteptate:

”lumina nemiloasă a Căii lactee„

”steaua carnagiului, Marte”

”mahalaua adâncă, Țicău”

• interpretarea mișcărilor eului poetic, drept parte a legăturii sacre:

”Căci la picioarele sale nu au să plângă / aducătoare de mir, / O, sângele său picurând în ţărâna fierbinte, / nu naşte altare de purpură şi nu se preface-n / orgii de garoafe aprinse…/ Iar cele trei lacrimi / nu s-au făcut măgărint.”

• melodia culturală din des-cântec:

Des-cântecul, privit din perspectiva istoriei mentalităţior te ajută să călătoreşti printre povești, spuneri, amintiri, cărţi şi să fixezi traseele în paginile de pe monitor; în imaginarul din acest timp contemporan apar trimiteri la mine şi către lumea poetică, se ițește o istorie marginală a unui mod de a comunica secret cu fiinţele pe care le-am cunoscut.

Alături de familie / strămoşii, o zeitate, o forţă, PRIETENIA poate fi realizată printr-un sistem complex, asociind un ritual al colegilor creatori de la Universitate prin ritm, rime alăturate şi uneori asonantice, cu epitete ornante, diminutive şi augmentative adjectivale, cu metafore prefabricate, paralelismele referitoare la des-cântec au devenit o comunicare despre vindecare; în acelaşi timp mă refer și vindecători, în special prin legătura dintre praxis şi frumos la nivelul integrării faptului folcloric în sfera actului şi a literaturii, des-cântecul este una dintre puţinele specii folclorice cu un caracter privat, care a rămas structurată paradoxal, căci ceea ce va urma reprezintă o poveste contemporană cu multe foi, ca o ceapă sau ca o varză, comparaţia fiind acceptată şi la nivelul peiorativ, fiindcă mă interesează rădăcina acestei naraţiuni critice, permanenţa miraculoasă a unei specii orale, transformată de un cunoscător special, sub diverse camuflaje în epoca de astăzi; ceea ce este etern apare sub forma unui joc al rimelor, uneori cu nume proprii, precum în Poemul de purpură:

”de-a Ildiko şi de-a Attila; jocul nu-i adevărat / aceştia nu sunt hunii./ să-ţi spun un vis din multe vise / în verdele Septentrion / din cartea lui Marcel Brion / ne jucam un straniu joc, / un joc cu flăcări şi cu sânge; / să ne jucăm un joc frumos, / ce se va scrie în istorii.”

Accept orice sugestie metaforică ce cuprinde o mişcare circulară, o posibilitate de construire succesivă şi repetitivă, întrucât şi ceea ce urmează respectă forma şi ritmul din des-cântec.

Scopul final al acestei lucrări, precum este mișcarea unui des-cântec, REA-AMINTIREA, convingerea că în des-cântec, practică terapeutică, însoţită de versuri, aparţine mediului rural şi urban, se ascunde în rădăcină, originea poeziei, ce modelează spiritul cititorului, oferindu-i o alternativă a iluminării, prin suprapuneri şi metamorfoze, participând simultan şi succesiv la crearea unui imaginar special, un vagabondaj prin timp şi prin spaţiul literar, acoperit de voalul secretelor, precum şi prin propria mea viaţă, prin filtre, mai mult sau mai puţin oculte, fără sentimentul acut al limitei, plăcerea unei plimbări pe linia de hotar, între real şi supranatural, izul de primejdie oferă o bucurie a jocului, acesta ar dori să transmită lumea vrăjită a celor raţionali şi mistici.

Jocul analizei apare situat între scrisul, sugerat de termenul carte şi oralitatea rezultată din termenul des-cântec, ceea ce oferă o modalitate nouă de drumeţie, o structurare neobişnuită a călătoriei prin acest teritoriu secret şi uşor demonetizat, (în mediul urban, descântecele stau şi acum intr-un loc ascuns).

Tocmai pentru că nu a stat în centrul mentalităţilor, ci la periferia acestora, des-cântecul s-a păstrat aproape identic cu el însuşi, des-cântecul şi-a continuat o cărare laterală, dar permanentă în teritorii diverse şi în timpuri deosebite,vizibilă în titlurile volumelor prin trimitere magică și secretă cu intenții oculte despre: un inel enigmatic, la o Missa solemnă, cu o trimitere la Diotima, doamnă înțeleaptă, din creația lui Platon, contemporană cu Socrate și analizatoare a iubirii, ca frumusețe în sine, Înfățișare la sfârșitul existenței, ca Arcă binecuvântată / Benedictus.

Caracterul secret şi iniţiatic a fondat nucleul de cristal din care se nasc recurent formele contemporane:

„o,slăbiciune, numele tău este artă!”

O problemă de teorie literară se iveşte de aici: în tratatele poetice româneşti se comentează o specie a cântecului, uneori fiinţând şi o latură foarte puţin studiată, aceea a des-cântecului, prezentă în colecţii de poezii (des-cântecul nu poate fi raportat doar la o linie melodică).

Motivul des-cântecului se integrează între cele mai des uzitate motive fantastice, iar fixarea începuturilor literaturii se poate face, şi ea, în ritmul de des-cântec.

Încercăm să utilizăm des-cântecul spus, drept model în opere literare, ca o rescriere exterioară (prin preluarea motivului) şi interioară (prin păstrarea ritmului), prelucrare nu doar în timp, ci şi într-un spaţiu cu îndoiri, metamorfoze şi replici.

Forţa de convingere magică a des-cântecului s-a păstrat nu numai în practica medicală contemporană (şedinţele de psihanaliză): tehnica analizei magice a devenit o modă (astăzi pe Internet sunt culese cam o mie de des-cântece) pentru specialiştii în look politic şi mass media care apelează la practici de rapel subliminar din des-cântece o astfel de mentalitate apare necesară.

Ar putea fi interesantă şi apropierea des-cântecului de câteva laturi ale modalităţilor oculte de abordare ale universului, ca şi relaţia dintre secret şi etalare, prezentă în textul oral şi în acela scris. Uriaşa maşinărie a istoriei mentalităţilor se mişcă pe un imaginar gigant, cu interconexiuni între culturi, cu menţiuni despre limanurile lingvistice, spaţiale şi temporale puse sub semnul umorului şi al derizoriului.

Ambiţia mea este să observ cum intervine des-cântecul, controversat şi speculativ în imaginarul de astăzi, să arăt asemănarea dintre mistic şi savant şi să sugerez un proces psihologic nu limpede şi raţional, ci sinuos şi colateral.

NOEMI BOMHER

by

Referinţă Bibliografică

NOEMI BOMHER: Blazonul lingvistic al des-cântecelor la MIHAI URSACHI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 martie 2017