Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » NOI APARITII » NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – IANUARIE 2015

NOI APARIȚII EDITORIALE ARMONII CULTURALE – IANUARIE 2015

COLECȚIA CREDO

***1. REMUS DUMITRU VINTILĂ (Piteşti) – METANOIA CALEA DESĂVÂRŞIRII (eseu, A5 manşetat, 128 pagini).

            Fără nicio umbră de îndoială, esenţa mântuitoare a Cărţii Sfinte, Harul său vindecător, leacul pentru toate bolile trupului şi ale sufletului, se află în Noul Testament. Însăşi viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, pildele Sale pline de binecuvântare şi dragoste, cuvintele Sale aducând miere şi nectar picurate peste hăţişurile sufletului, au făcut din Noul Testament cartea de căpătâi a iubirii dumnezeieşti: GARANŢIA IERTĂRII DIVINE, o etapă superioară înălţării omului de la statutul de Om Vechi – Fiinţă întru Speranţă, la statul de Om Nou – Fiinţă întru Încredere, Certitudine şi Voinţă, pe vecie eliberată din dominaţia întunecimilor luciferice şi ridicată către Lumină, aşa cum Învăţătorul însuşi spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa…”.

Chiar şi schimbările sunt radicale: de la Dumnezeul poporului Ales – la Dumnezeul tuturor Mărturisitorilor, de la Supunere la Iubire, de la Pedeapsă la Jertfă. Este Noul Testament GARANŢIE A IUBIRII DIVINE, prin fundamentul său exclusiv construit pe Jertfa de Sine, pe forţa de a Îndruma spre descoperirea adevăratelor valenţe ale Iubirii (creştine), întru nemurirea şi aşezarea sufletelor adăstătoare de lumină în Raiul etern al Binecuvântării Cristice.

Se poate vorbi şi despre un Limbaj al Iubirii, instituit de Mântuitor, un limbaj simplu, cu adresare directă sufletului, având capacitatea de a vindeca bolile neputincioşilor, de a reda orbilor vederea, de a transforma apa în vinul Sfintelor Taine, de a aduce alinare văduvelor şi săracilor, de a transforma pâinea şi vinul în Sfânta Euharistie, de a aduna Copiii lângă Sine, de a ierta păcatele şi – în mod deosebit – de a birui Moartea. Limbaj al unei credinţe adevărate, „dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3) încununată de Învierea morţilor, prin dărâmarea porţilor iadului, eliberarea Drepţilor şi Ridicarea Mântuitorului din Moarte, pentru ca noi să putem avea Viaţă Veşnică.

            Despre toate aceste minunate lucruri ne dă de veste DUMITRU REMUS VINTILĂ, prin cartea sa, intitulată METANOIA CALEA DESĂVÂRȘIRII. O carte plină de învățăminte, ce pot ajuta sufletele să se regăsească și să purceadă întru Lumina cunoașterii Mântuitorului. O carte ce poate fi citită atât la vreme de necaz, boală și ispită, cât și la vreme de bucurie, spre dobândirea păcii lăuntrice, vindecare sufletească și trupească. (Gheorghe A. STROIA)

 

 COLECȚIA LIRIK

***1 ANGELINA NĂDEJDE (versuri, A5, 120 pagini, copertă – pictor Mihai Olteanu) 

Poezia ANGELINEI NĂDEJDE se potrivește de minune poveștii clopoțeilor de vânt… Se spune că demult, demult, un bătrân a fost întrebat de nepotul său, de ce clopoțeii lui nu sună la fel de frumos precum clopoțeii bunicului. Mai mult, cum se poate ca tot timpul, clopoțeii bunicului să sune atât de frumos și de cristalin, precum o muzică specială, coborâtă din cer. Bătrânul înțelept l-a întrebat, simplu, unde a așezat clopoțeii de vânt. Nepotul, la fel de firesc, a spus că i-a așezat acolo, la poarta casei, pentru ca vântul să bată în ei cu mai multă putere. Bătrânul i-a spus nepotului, că muzica dată de clopoțeii săi se datorează faptului că el  i-a așezat tot acolo, dar la poarta… sufletului.

O poezie cu adevărat așezată la poarta sufletului, de unde energiile benefice se revarsă în simfonii aducătoare de pace și liniște spirituală, o lirică romantică în esență, cu profunde valențe meditative, sinergice, precum o doză precis calculată a unei terapii prin poezie. Legănate de cuvinte, aducând daruri angelice, pe undele unui vals din toamna vieții, versurile nu transformă gândurile în irosiri, ci în clipe purtătoare de viață.

Așteptările târzii, dureroasele decizii, iubirile și trăirile, fac parte dintr-un tablou existențial complet, predestinat să construiască, să înalțe – cărămidă cu cărămidă – un templu închinat poeziei. Cu soarele în plete și în suflet, cu dragul chip al bunicii în minte, poeta se numește pe sine un simplu… SUFLET LA OFERTĂ. Reținem că oferta este extrem de generoasă, sentimentele sunt picurate în cromatici speciale, cerul și pământul devenind un creuzet din care un izvor cu limpede apă curge dinspre sufletul muritorului, înspre stelele veșniciei. (GHEORGHE A. STROIA)

COLECȚIA EPOSS

***1. MARIANA VICKY VÂRTOSU (Botoșani) – LADY GENA MERSAN (proză- memorial, A5, 200 pagini)

         Autoarea găseşte o formulă inedită pentru finalul cărţii. Doriana îi trimite Genei, peste ani, o emoţionantă scrisoare, informând-o despre toate schimbările. Timpul a trecut, nepoţii s-au făcut mari şi au plecat pe drumurile lor, pe care şi-au făcut carierele dorite. Mulţi vecini „au plecat”, alţii „se pregătesc să plece”. În casa Genei, Doriana citeşte cu înfrigurare propria carte şi îşi imaginează personajele ieşite dintre pagini, care o încurajează or o ceartă: „Cine crezi că-şi mai pierde timpul ţinând o carte sub nas?” (Contele de Întorsură, cumnat); „Nu cred că voi citi cartea.. N-am timp de fleacuri de-astea… coperta este destul de zgubilitică, te reprezintă.” (Jack); „Voi citi cartea, indiferent ce-ai scris tu acolo. Din politeţe, din respect, din dragul felului tău de a povesti” (Cundi Grosu, soţul); „Abia aştept să citesc cartea… Abia aştept”. (Mirela, sora); „Mămica merita un astfel de omagiu. Şi tăticu, asemenea” (Ligia, cumnata). Alte „voci critice” fac referire la stil, mesaj, tehnică de redactare…Ca pe un copil, ea strânge cartea la piept, apărând-o cu dragoste de mamă:”Un copil, cu toate defectele lui, trebuie să fie iubit de mamă. Protejat. Chiar dacă pentru unii e frumos, dar cam prostuţ; pentru alţii, inteligent, dar cam urâţel; frumos, deştept, dar prea vanitos; prea slab, prea gras, blond-spălăcit, prea ţigănos, neglijent, dezordonat…neatent, împrăştiat, arogant, nemotivat… Poate fi câte puţin din toate acestea, dar e copilul meu şi are dreptul la viaţă. Iar eu mă bucur că l-am adus pe lume.”

Copleşită de dor şi de emoţie, o invocă pe Gena, adresându-i o rugăminte: „Mamă, de-acolo de unde eşti, bucură-te pentru mine, ajută-mă să nu mă întristez. Te rog, mamă, dacă mă auzi şi-mi aprobi gestul, dă-mi un semn!”

Şi semnul… apare!: „Felinare, zeci de felinare, mii se înalţă la cer, spre stele. Printre ele zăresc ochii Genei Mersan.”

Cartea Marianei Vicky Vârtosu este cea mai bine realizată, din punct de vedere estetic, cel mai frumos monument, zidit din cuvinte, pentru MAMA! (ELENA STROE-OTAVĂ)

Aşteptăm autorii interesaţi să ne contacteze, pe adresa editurii, la următoarele date de contact: Editura ARMONII CULTURALE, Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea, fix: 0374-064.594, mobil: 0741-078.627, e-mail: geocosynus@gmail.com.

 ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!

În curând la Editura Armonii Culturale… Rodica Popel (Iaşi), Dragoş Daniil (Bucureşti), Valerian Mihoc (Bucureşti), Cornel C. Costea (Cluj-Napoca), Vasile Bele (Baia Mare), Mihaela Gudană (Tecuci), Gabriel Dragnea (București), Margareta Chiurlea (Wolverhampton, UK), … și multe alte noi apariţii editoriale!

Armonii Culturale

Ianuarie 2015

Facebooktwitterby feather
Etichete: