La ferestre
La ferestre luminate
De gerul iernii îngheţate
Se văd chipuri de copii
Printre stele albe, mii.
Pe cine aşteaptă, oare,
De privesc în depărtare?
Nici din ochi nu mai clipesc,
Iar obrajii le roşesc
Doar la gândul c-or să vină
Pe o rază de lumină
Îngerii din cer cântând,
Veste bună aducând.
Şi mai ştiu c-o să apară
Moşul bun în sănioară,
Faptele le-o răsplăti
După cum doar el va şti.
Povaţă în Ajun
Obosit de-atâta drum
Minunatul Moş Crăciun
Poate-opri pentru o clipă
În odaia ta cea mică.
Copile, fii pregătit,
Apucă-te de gătit!
Prăjituri şi lapte cald
Aşează acum sub brad!
Moşul bun le va afla
Şi din ele va gusta,
Iar în schimb ai să găseşti
Darul pe care-l doreşti.
Un buchet de floricele
Pe geamul căsuţei mele
Un buchet de floricele
Din senin a apărut
Cine l-a pus, n-aţi văzut?
Iar la uşa de la tindă
Şi pe sus, pe lângă grindă,
Sunt cu grijă agăţate
Şiruri mari de nestemate.
Şi mai sus, pe-acoperiş,
Cineva, dar pe furiş,
A cernut c-o sită fină
Un sac mare de făină.
Iar acum casa cea mică
Pare-un globuleţ de sticlă,
Mic, cochet şi decorat,
Bun de atârnat în brad!
Ca odinioară
La bunica în odaie
În sobă arde focul
Şi fetiţa cea bălaie
Îşi începe iarăşi jocul.
Draga Bună o priveşte
Dintr-un colţ de cămăruţă
Şi cu drag îşi aminteşte
Că şi ea a fost micuţă.
Cete de colindători
Trec pe ulicioară,
Amintindu-i şi bunicii
Cum era odinioară.
Când, cu traista-ncărcată
De colaci şi mere coapte,
Se opreau din poartă-n poartă
Până într-un târziu, în noapte.
Noapte de iarnă
Sus, pe cerul ca de sticlă,
Luna palidă şi mică,
Tristă şi îngândurată,
Printre norii ca de vată,
Se întreabă, se gândeşte,
Iar răspunsul nu-l găseşte.
Unde-s stelele din noapte,
S-au ascuns în altă parte?
Ori din somn nu s-au trezit,
Cerul de l-au părăsit?
Pe loc, din bolta ca de vis,
O stea micuţă s-a desprins
Şi-n zborul ei uşor rotit,
Lunii dragi i-a spus, şoptit:
Vântul iernii ne-a luat,
Pe pământ ne-a scuturat.
Tu, din bolta cea senină,
Ne scaldă-n blânda ta lumină!
De atunci, în nopţile de iarnă,
Lumina Lunii, diafană,
Îmbracă în sclipiri de-argint
Tot ce-ntâlneşte pe Pământ.
Jocurile Copilăriei
Râul ce curgea prin sat
Peste noapte-a îngheţat
Şi acum i-acoperit
Cu o pânză de argint.
De prin văi s-au adunat
Mulţi copii la mare sfat,
Cu patine şi cu sănii,
Prin nămeţi făcând mătănii.
Se ridică, nu le pasă,
Zăpada e prea frumoasă,
Săniuţa-n zbor îi duce
Joaca lor e mult prea dulce.
Un pitic, îmbujorat,
Mai în urmă e lăsat
Şi cu greu înaintează
Se opreşte şi oftează.
Hainele îi sunt prea grele,
Cizmuliţele de piele
Îi sunt ude şi-ngheţate,
Vrea să meargă mai departe.
Priveşte-atent în depărtare
Spre cele două surioare,
Tare-ar vrea să le mai strige
Dar zăpada rău îl frige.
Ochişorii-i lăcrimează,
Năsucul îl deranjează,
Acum i s-a dezgheţat
Şi s-a pus pe picurat.
Dar piticul, curajos,
Nu se lasă mai prejos:
Tot înoată voiniceşte,
Prin zăpadă, ca un peşte.
El nămeţii îi învinge
Şi din urmă îi ajunge,
De ar vrea, i-ar şi întrece,
Doar curaj… are cât zece!
Grija bunicii
Cătălin şi Irinuca
Au fost astăzi la bunica.
Ei pe Buna o iubesc
Şi mereu îi povestesc:
Ce-au făcut, ce-au învăţat,
Ce mai este nou prin sat.
Bunicuţa lor cea bună,
Torcând din caier de lână,
Îi ascultă şi zâmbeşte,
Şi-n tăcere se gândeşte.
Se gândeşte c-o să vină
Iarna cu zăpadă fină,
Iar ştrengarii cei micuţi
Au rămas acum desculţi.
Iute se grăbeşte Buna
Să termine de tors lâna.
Din ea o să împletească
Ciorăpei, să-i încălzească,
Fulare, căciuli, mănuşi,
Să aibă la săniuş.
Încă un vis
Aşezată lângă sobă,
Fără nici măcar o vorbă,
Pisicuţa toarce-alene,
Vizitată de Moş Ene.
Adâncită în visare
Miaună, apoi tresare,
Că acolo, chiar în vis,
Moşul bun ei i-a promis
Să-i aducă-n dar şi ei
Vreo trei-patru şoricei.
Căci pisicii tare-i place
Cu micuţii să se joace.
Iar când ochii i-a deschis
A văzut că n-a fost vis:
Toţi cei patru şoricei
Stau cuminţi în jurul ei.
Iarna cea grăbită
Rătăcită-n vârf de munte
O căsuţă se ascunde
Cine oare locuieşte
În căsuţa de poveste?
Uşa este larg deschisă,
Potecuţa-i toată ninsă,
Semn că Iarna s-a trezit
Şi-a pornit în pas grăbit.
Are multe de făcut
Timp nu are de pierdut:
Toată lumea o aşteaptă,
Spre câmpie se îndreaptă,
Iar în drumul ei împarte
Un noian de nestemate,
Vântul rece o-nsoţeşte,
Drumul de i-l netezeşte!
Maricica Stroia, din volumul de versuri PASTEL DE BORANGIC



![]() |
Referinţă Bibliografică |