Cu fiecare nouă cartea a Marianei Vârtosu, zestrea literară locală, vrânceană în speță, dar nu numai, se îmbogățește cu elemente ale unor alte culturi, exotice chiar, Dubaiul (locul de iernare) și, în cazul de față Turcia (Cappadocia) fiind doar două dintre destinațiile favorite ale distinsei autoare.
Frumusețea descrierilor, istoria milenară, obiceiurile, oamenii locului, dar mai ales frumusețea peisajelor sunt elementele definitorii ale prezentei lucrări.
O lectură plăcută, pentru o binemeritată întâlnire cu o altă lume, o cultură veche, dar actualizată vremurilor pe care le trăim.
Gheorghe A. Stroia
membru ARA & USE

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..