Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

O CLIPĂ

O clipă te oprește din goana către noapte

și sufletului lasă-i să prindă calde șoapte,

din foșnetul, sub pașii-ți, al frunzelor căzute,
când toamna își dezbracă superbele-i vesminte!

O clipă du-ți privirea spre trandafirul care

din primăvară-și ține tulpinile cu floare,
și soarbe-i din petale mirosul parfumat,

simți-vei că și trupul îți e înmiresmat!

O clipă prinde, de poți, din timpul care zboară,
ofer-o-n dar măicuței, iubirea-i o comoară,
ce nu-ngropată fie, ci pusă la vedere,
cât omu-i încă-n viață și nu la priveghere!

O clipă te oprește din goana către noapte

a vieții ce se scurge cu droaia de păcate

și-admir-apusul când astrul, peste dealuri,

aprinde vatră, pe cer cu-ale culorii valuri.

O clipă de vei prinde în efemera-ți viață,

schimbatu-ți-ai destinul ce e legat de-o ață,
căci toate de la Domnul lăsate sunt, de crezi,
minuni să se întâmple din ceea ce visezi.

19 nov. 2023, Georgeta TUDOR

Facebooktwitterby feather