Murise bunica din partea tatălui, Tanţa, însă nu fusese îmbălsăma
tă, deşi era vară. La început a fost ţinută-n locuinţa ei, aşa cum era obiceiul, îns’ atunci când au văzut că începe să se schimbe la faţă, copiii ei au decis s-o depună la capela cimitirului în care urma să fie înmormântată.
Relaţia bunicii cu fiii ei nu fusese tocmai bună, căci aceasta-i părăsise pe când erau încă mici. De aceea, băieţii o trataseră mai tot timpul cu răceală.
Mătuşa – fiica ei – rămăsese acasă în acea zi, pentru a se ocupa de chestiuni organizatorice, în timp ce unchiul Noni, Tase (ginerele) şi finul său, Călin, au plecat c-un taxi de tip furgonetă împreună cu decedata spre cimitir. Ajunşi acolo, cei trei „muschetari” au contactat „capelanul”, un individ negricios şi odârlit.
– Vrem să depunem pe cineva la capelă, anunţă Noni.
– Ce rudă vă este?
– Mama, spune Noni.
– Soacra, zice Tase.
– Nu ştiu! scapă „finul Călin”, luat prin surprindere.
Se uită îngrijitorul la bunica, după care se răsteşte la ei:
– De ce n-aţi îmbălsămat-o, că-i vară? Nu vedeţi că s-a umflat? Dacă explodează din cauza gazelor intestinale? Am mai avut cazuri. Îmi pare rău, însă n-o pot primi.
– Şi noi ce putem face acu’? N-avem bani s-o ducem înapoi – declară unchiul Tase, fluturându-şi nasul borcănat.
– Vă rugăm să ne-ajutaţi, suntem într-o situaţie disperată – imploră, subţire, Noni.
– Eu nu pot să v-ajut cu nimic – decide, nemilos, „capelanul”. Vorbiţi cu preotul.
Pornesc cei trei „muschetari” – biciuiţi de razele soarelui – în căutarea popii, iar la întâlnirea feţei bisericeşti o „pun la curent”, după care imploră:
– Vă rugăm s-aveţi milă! N-avem unde s-o ducem şi nici bani! Trebuie să ne ajutaţi.
Se uită preotul la chipurile lor disperate, la sudoarea de pe supraponderalul „fin Călin” şi se gândeşte cu îndurare, apoi le comunică grav:
– Există o soluţie! Singura. O înmormântaţi acum!
– Cum adică, acum? Fără toate rudele, fără pomană? întreabă Tase, stupefiat.
– Acceptaţi sau o luaţi! declară popa, cu hotărâre evlavioasă. Eu am vrut să v-ajut!
După un scurt consiliu, cei trei decid:
– Dacă nu se poate altfel, acceptăm. Dar numai dacă nu se poate altfel!
– Nu există altă Cale decât cea a Domnului, fiilor!
– Dar n-avem lumânări, nici cele necesare – încearcă Noni, cu disperare, să scape.
– Lumânări vă dau eu. Altceva nu vă trebuie, grăiește triumfător preotul.
După ce-au înmormântat-o pe bunica, au mers acasă la unchiul Tase.
– Gata? Aţi rezolvat? Când va fi înmormântarea mamei? întreabă curioasă mătuşa, o femeie intransigentă de fel.
– Am rezolvat complet – aruncă Noni, sardonic. Am înmormântat-o! Pomana o facem în perioada următoare – poţi s-alegi tu ziua!
– Faci mişto de mine? Cum s-o înmormântaţi pe mama? bâiguie mătuşa, stupefiată.
– Vorbeşte serios, confirmă Tase. Am îngropat-o, ca să nu explodeze!
Disperată, mătuşa s-a abţinut cu greu să nu-i ia la bătaie. Noroc că i-a sosit fiica:
– Când e înmormântarea bunicii?
– Ai ratat-o! declamă Noni, râzând. E deja oale şi ulcele!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..