Traian VASILCĂU
Eram copil în anul 1987 și la biblioteca din sat am dat de o carte.
„Lumina Salvatoare” se chema. Am citit-o și am rămas înmărmurit în fața unei poezii, care părea venită din lacrimi. Născută din lacrimi, dar plină de atâta senin!
Am luat imediat chitara și am început s-o îngân.
Era mi-nu-na-tă!
Peste ani, mai bine zis: în 2013, l-am invitat pe autor să participe la Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni, cu un profil biobibliografic, Lucrare apărută în anul 2019, și cu 7 poeme, pentru Antologia Poeziei Românești din Mileniul III, care era preconizată și ea să apară.
La 9 august 2013 mi-a scris așa:
„Dragă Traian, sper să nu fi întârziat prea mult cu răspunsul la solicitarea Dumitale. Nu știu dacă versurile pe care le trimit mă reprezintă plenar, poate altcineva ar fi făcut o selecție mai bună din creația mea. Eu făcusem o listă mai mare, dar trebuie să respect condițiile impuse. Anexez la prezenta poemele și CV-ul.
Dacă vor apărea careva întrebări, mă poți contacta la telefoanele respective.
Succese și izbândă.
Cu respect,
Vasile Nedelescu”.
Citind cele 7 poeme am rămas îngândurat, deoarece lipsea poezia mea preferată, cea pe care am cântat-o în copilărie. Așa că l-am rugat să mi-o trimită.
Iată ce mi-a scris autorul acelei mi-nu-na-te poezii la 10 august, a doua zi:
„Dragă Traian, ziceam eu că altcineva, poate, ar fi ales mai bine poemele pentru Antologie. Oricum, poezia „Plouă-aici” o anexez cu cea mai mare plăcere și cu mulțumiri pentru sugestie.
Spor în toate și cu Doamne ajuta în realizarea celor planificate.
Cu respect,
Vasile Nedelescu”.
În anul 2020 am aflat că Domnia Sa nu mai este printre noi, dar profilul lui biobibliografic este prezent în Enciclopedia Scriitorilor Români Contemporani de Pretutindeni. Nădăjduim să putem tipări și această poezie în Antologia de Aur a Poeziei Românești din Mileniul III, dacă va voi și Dumnezeu ca ea să apară vreodată.
Numele acestui poet basarabean, dragi prieteni, este Vasile Nedelescu, autorul unei poezii ce mi-a marcat copilăria, în cel mai nostalgic și frumos chip.
Dumnezeu să-l țină în Raiul poeților Lui preferați!
PLOUĂ-AICI
de Vasile Nedelescu
F.
Plouă-aici. Și pasu-mi este ud,
Crește-n caldarâmuri piatra verde.
Unde ești, copila mea din sud?
Ploaia te acoperă, te pierde.
Plouă-aici. Prelungă insomnie.
Singură – Tăcerea mă așteaptă.
Rezemat de umbra mea târzie,
Te găsesc frumoasă și deșteaptă.
Plouă-aici. Doar ritmul ploii sună.
Geamul plânge-a dor și revedere.
Chipul tău din amintiri mi-adună
Lumea cea ascunsă de vedere.
Plouă-aici. Și tu devii regină
Peste gânduri, păsări, depărtare.
Glasul meu a prins de-acum rugină.
Nu te pot chema din așteptare.

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..