Ce leneș pasul mă ducea

pe străzile curgând în pantă,

tălâmb, cuțitul de rindea

striga aiurea dintr-o geantă.

 

Năluca mă privea de sus,

ținându-și briciul într-o mână,

ca să-l ascută spre apus

pe un arcer adus din lună.

 

Ea mi-a făcut un singur semn,

rotindu-și capul într-o parte…

Ah, Doamne, ce cumplit îndemn

spre briciul dătător de moarte!

 

Dar cum stăteam nehotărât,

cu brațul rezemat de poartă,

striga o voce din trecut –

mai poți fugi încă de soartă!

 

A auzit de sus și ea,

și briciul i-a scăpat din mână,

râdea cuțitul de rindea

dansând sub razele de lună.

Facebooktwitterby feather