Mihai Pascov,

Creator în muscă dublă

Motto: ”Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoția efortului creativ.” ( Franklin D. Roosevelt)

Creatorul Atotputernic i-a dat posibilitatea creației Sale, OMUL, să fie capabil, la rându-i, să creeze ceva, așa a fost posibilă evoluția OMENIRII până-n faza actuală. Numai că omul a avut/are și libertatea de a alege ceea ce să creeze: ceva constructiv sau ceva distructiv. De cele mai multe ori lucrul acesta a depins, și depinde, de conștiința fiecăruia.

La prima înregistrare verneștiiv, ce avea loc în februarie 2018, o aveam ca invitată la rubrica Oameni de lângă noi pe Mariana Stemate, singura femeie din Vernești care și-a creat un costum popular pe care-l poartă la biserică.  Aflând, din discuția purtată, că a învățat să coasă motive populare de la tatăl ei,  am hotărât să facem o înregistrare și cu dumnealui. Și  acum s-a ivit prilejul să realizăm ceea ce ne-am propus.

Dl Mihai Pascov, tatăl Marianei, a primit cu multă amabilitate invitația noastră și ne-am întâlnit pentru înregistrare tot la CDI, în Șc. Gimnazială ”N.I.Jilinschi”. Oamenii  sinceri, cu sufletul curat sunt deschiși la astfel de dialoguri.

La cei 71 de ani, e un bărbat în putere, carismatic, căruia i se potrivește foarte bine rolul de Moș Crăciun la serbările școlare căci îl avantajează atât podoaba capilară și mustața de un alb imaculat, cât și obrajii rumeni și privirea blândă.

Imi povestește că satul în care s-a născut, și pe care nu l-a părăsit niciodată decât în vremea efectuării stagiului militar, a fost primul populat din cele trei sate cu numele de Săseni, oamenii retrăgându-se din calea popoarelor migratoare în locuri mai adăpostite. Cu trecerea timpului, locuitorii acestui sat au coborât dealul stabilindu-se în zone mai prielnice traiului, cu condiții de  transport la oraș, ajungându-se ca în prezent în Săsenii pe Vale să fie doar 18 case.

Ascultându-i povestea, mi-amintesc de bunicii mei materni care au locuit pe dealurile acelea, mai înspre Baloșu, până când părinții mei i-au coborât la Vernești, pe locul unde stau eu azi, bunicii nemaiputând să se descurce în condițiile acelea aspre. Pe bunicul meu l-a cunoscut și invitatul din fața mea căci tatăl lui îl trimitea să cumpere vin de la Tudor Cheptea, acesta având câteva parcele bune cu vie.

Discuția curge firesc, nea Mihai comportându-se ca și cum toată viața numai interviuri a dat. La  Săsenii pe Vale era un loc numit La tufe unde se ținea hora satului. Acolo veneau lăutarii din Cândești, cu țambal, cu acordeon, și se încingea petrecerea la care participau tinerii, dar și bătrânii ce se simțeau în stare să țină pasul după ritmul muzicii.  Pe copilul Mihai îl ducea mama de mână La Tufe, așa că era deja familiarizat cu atmosfera horelor când a venit vremea să caute compania fetelor.

Femeile se adunau și la clacă unde lucrau cu acul, cu andreaua, la războiul de țesut, și băiatul era printre ele, căci îi plăcea de mic să coasă pe pânză de sac cu fir de lână diferite modele de flori, motive populare. De la mama lui a învățat să coasă carpete în punct de muscă dublă fiind foarte atent la cum împungea acul în pânza de sac sau etamină. Îndeletnicirea asta s-a prins de el pentru că simțea că-i place să facă ce vedea că face mama lui, chiar dacă alături lucra și o mătușă, cumnata mamei, la războiul de țesut.

Scoala a făcut-o la Popeasca, așa se numea casa în care învățau copiii, apoi la Zorești. Își amintește cum prof. Mioara Șerban, din Buzău,  le învăța pe fete să lucreze costume populare și el se ducea în pauză și lucra în locul lor, până acolo ajunsese pasiunea lui pentru lucrul cu acul.

După terminarea școlii generale a urmat o școală profesională de sudori. Pe vremea aceea, intr-o astfel de școală se învăța carte, dar se punea mare accent pe deprinderea  meseriei.  De cusut carpete nu s-a mai ocupat că a venit vremea să meargă la armată, atunci efectuarea stagiului militar era obligatorie, și-apoi băieții nici nu se puteau însura dacă nu aveau armata făcută.

Din câte înțeleg, s-a stabilit în satul natal întemeindu-și o familie și nu s-a  gândit niciodată să părăsească satul Săsenii pe Vale, chiar dacă condițiile de trai nu sunt tocmai ușoare. Drumul de acces este destul de dificil de parcurs, mai ales în anotimpul ploios. Conducta de apă n-a ajuns în zona aceasta, oamenii consumând apa din fântâna adâncă doar de 9m, asta însemnând din prima pânză freatică. Interlocutorul meu spune că soluția cea mai bună în rezolvarea acestei probleme ar fi să se facă un foraj la o adâncime mai mare și s-ar putea alimenta toată zona cu apă. În felul acesta, satul Săsenii pe Vale ar putea deveni o atracție pentru cei care ar dori să se stabilească într-un ținut liniștit, aproape de pădure, de unde se poate ajunge la Mizil.

Satul a fost racordat la rețeua electrică după revoluție, când,  în 1990, Frontul Salvării Naționale a dat legea ca nici-o localitate din România să nu fie neelectrificată. Și continuă invitatul meu să povestească că lucrul acesta s-a întâmplat în vremea primului primar de după ֨89 Argăseală. La început a cochetat și el cu politica, în 1992 a fost consilier local, pentru că promisiunile erau pentru un trai mult mai bun. Se vede treaba că l-a dezamăgit evoluția lucrurilor că s-a oprit.

Ieșit la pensie de la IAS Zorești, unde a lucrat ca mecanic la stația de apă, și-a găsit liniștea ocupându-se de treburile gospodăriei sale. Îi place să-și muncească singur pământul de lângă casă, să crească păsări, un porc pentru consumul familiei. Când se odihnește sau se plictisește, ia pânza de etamină, firele colorate, acul și coase carpete cu motive florale sau populare. Pe masă sunt întinse câteva din zestrea, cum îi place fiicei sale să spună, pe care a creat-o după ce a ieșit la pensie. Îmi arată în fața camerei de filmat cum procedează. Marchează primul rând, după care începe să coasă musca dublă și pe pânză începe să se contureze modelul pe care și-l creează pe o foaie de matematică. Lucrul la o astfel de carpetă îi ia și un an, asta pentru că nu stă tot timpul numai de el.

Pasiunea pentru cusăturile acestea, specifice poporului român, pe care, din păcate, la Vernești nu le mai face nimeni în afară de Mihai Pascov și Mariana Stemate, este o adevărată terapie pentru interlocutorul meu.

În finalul discuției, stabilim să facem o înregistrare chiar în mijlocul naturii, La Tufe, să depănăm amintiri despre această frumoasă zonă împreună și cu alți locuitori. Doamne-ajută!

Curierul zoreștean, 2019

by

Referinţă Bibliografică

OAMENI DE LÂNGĂ NOI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 februarie 2022