Dezbatere pornind de la romanul “Demonii” de F.M. Dostoievski
Sîmbătă, 13 mai – ora 18.00
Locul de desfăşurare: Terroirs – Boutique du Vin (Str. Postăvarului, nr. 2)
Participă: Ioana Pârvulescu
Preot Cristian Muntean
Mihai Vacariu (moderator)
Oricare dintre cei ce se apropie şi pătrund în universul dostoievskian se v
a
fi întrebat care este cheia sau care sînt cheile de acces. Ne putem gîndi la perspectiva psihologică, ştiut fiind faptul că Dostoievski este unul dintre cei mai fini cunoscători ai abisurilor şi ai culmilor trăirilor psihice umane. Ar putea fi perspectivele socială, politică, literară şi, fireşte, poate peste toate, cea religioasă. Toate aceste dimensiuni – şi altele pe care încă nu le-am observat – ne vor fi aduse în atenţie de către invitaţii noştri.
Vă aşteptăm!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..