Carmen Cristina Oltean s-a născut la 22 mai 1970, în comuna Lunca Mureşului, judeţul Alba. A absolvit liceul de chimie Ocna-Mureş, si apoi Şcoala Română de Afaceri Alba-Iulia. Între 1993 şi 2001 lucrează la Televizunea Sica/PROTV Alba-Iulia, iar în 2001 se stabileşte în Toronto, Canada. Începe a scrie poezie în primăvara anului 2020, exact de ziua de naștere a mamei ei. După un an, în martie 2021, publică primele două volume de versuri – “Desculţă prin Suflet şi „Şi Îngerii Plâng”, la editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca.

Desculță prin suflet

Umblu desculță prin suflet

Calc pe inimi din stânci

Sângerând și oftând

Tânguindu-mă, cânt un legământ

Am venit pe pământ să vă descânt

Să vă caut în ochi

Să descopăr un foc

O lumină aparte

Lăsate de îngeri în noapte

Suflet credincios, ca un câine te guduri

Când calci pe plaje fine

Auzi violine, ai trăiri în serpentine.

Sufletul nu minte

Sunt obosită să caut, să înțeleg totul

Prin slove, cărți și hărți

E cel mai curat când inima simte fără cuvinte

Surd, mut, orb, inima bate, tare ca o cetate

Ce sărbătoare e să simți

Credința moștenită din părinți

Ce bucurie când cuvintele nu-s mărturie

Inima știe

Sufletul nu minte cu cuvinte.

Prezent

Frumusețe rebelă, te scurgi ca nisipul în clepsidră

Viața ca un nor călător

Predă-te iubirii, lasă-te posedată

De prezentul moment covârșitor

Mustul strugurilor poate deveni un vin bun sau nu

Doar timpul decide

Fii ca păpădia, un soare

Mai târziu o duce vântul spre lună

Devine candoare pe cer.

De ce

De ce ne înfricoșăm de moarte

De ce am zugrăvit-o neagră în șoapte

De ce ne închipuim o coasă care taie

Și nu o floare catifelată cu o mireasmă delicată

Ce cu elixirul ei ne duce în brațele lui Dumnezeu?

De câte ori am îngenuncheat în noapte

Rugându-ne febril la Dumnezeu și sfinți,

Implorând cu lacrimi fierbinți

Primeam pacea divină cu înfățișare sublimă

De ce ne înglodăm în atașamente lumești

Dacă o fărâmă de credință dă biruință

Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului

Dar să mergem la El

Dacă o fărâmă de credință avem

Am lua trecerea în neființă, că ne duce la El

Ce sărbătoare mai mare

Isus ne așteaptă cu nerăbdare

Stingându-te încet, în Duh sfințit

Te urci la cer,

Unde toate rugile ai trimis de-o viață

Lumânări aprinse de povață

Ești așteptat de tot alaiul ce l-ai plâns de-atâta timp

V-ați reîntregit, v-ați regăsit.

De ce urâm moartea cea neagră zugrăvită

Când ea la Dumnezeu ne duce, ne ridică?

Nu te uita de sus la gunoier

Nu te uita de sus la gunoier

Dumnezeu, în taina Lui ascunsă,

Pe unul l-a menit gunoier, pe altul bijutier

Sub acelaşi cer dăruiţi cu o viaţă

Nu te uita de sus la gunoier

Că nu poţi trăi fără el, dar poţi fără bijutier.

Nu îţi lăuda talentul ca să îţi ruginească sufletul.

Cu umilinţă şi bucurie, dă mulţumire fiecărei zile

Că şi gunoierul, şi bijutierul sunt ai lui Dumnezeu

Mai mare nevoie ai să trăieşti fără gunoi

Decât împăunat în bijuterii.

Nu te uita de sus la gunoier,

Că taina lui Dumnezeu o cântăreşti.

Amintiri

Amintiri, sunteți ca gustul fragilor sălbatici

Găsiți în iarbă ca pe un miracol cu inimă de copil

Viaţa depănată ca o vârtelniță

Ghem moale, colorat cu miros parfumat

Ai împletit din amintiri alte trăiri

Unele parfumate din trandafiri

Care-s înlăcrimate că te-ai înțepat în spini.

Emoții vii ca gustul mierii

Emoții calde ca ploaia verii

Emoții ruginii ca toamna

Emoții reci de despărțirea de cei vii

Amintiri, s-a înserat în viața mea, e gata cu joaca

De ce nu mă strigă mama mea.

Hai acasă, draga mea!

Și îngerii plâng

Și îngerii plâng cu noi pe pământ

Și îngerii se îngrozesc de risipirea noastră

Și îngerii îşi caută îngeri să îi adăpostească

Sătui, goliți de duh și mana lor cerească

Și-au dus războiul nevăzut

Ciungi, fără aripi rămânând

Au pierdut tranşeele din cer şi pe pământ

Nu se mai pot întoarce şi nici rămâne

Parcă şi-au pierdut menirea

Se simt rătăciți, pierduți

Că nu mai caută nimeni Duh Sfânt

Și se preferă lucruri, poleială şi pământ,

Că nu mai e cuvânt

Și nu mai e lumină în întunecare,

Că nu mai este căutare cu ardoare.

Nu rupeți flori pentru mine

Dacă vreți să-mi dăruiți flori, dăruiți-mi cu rădăcină cu tot

Să vă văd sufletul în ele, trăind cu mine

Insațiabilă să dăruiesc

Nu mi-am dat seama că mă golesc

Sufletul meu e izvor cristalin

Luați de beți, mă măguliți umil

Când Dumnezeu a văzut că aș putea seca

Mi-a dăruit din apa sfântă a Sa

M-a făcut o fântână adâncă

Puteți veni și lua cu găleata

Dăruind vei dobândi

Fântâna ta mai mult se va adânci.

Tăcerea care te înjunghie

De ce, când ești în cimitir,

Viaţa parcă se oprește din curs?

E o tăcere stranie, o tăcere adâncă.

Dacă ai sângera, nu te-ai mira că tăcerea asta te înjunghie

Și îți descoperi o rană, o rană nevindecabilă

Rana e că ai fost tăiat de la tulpina ta

Mama și tata

Ești la mormântul lor

Și acum, cum ei tac deplin

E rândul tău să vorbești,

E rândul lor să asculte.

E un timp nemilos, crud,

Timpul necontrazicerilor crude.

Dojana, reproșul, regretul au trecut toate în strană

Și cântă, și cer pios, milă, duios,

Cântă tu, mamă, inima-ți cere,

Ți-e sugrumată ființă de durere

Vreau să te aud, dojană, sudalmă, nu contează

Vorbește-mi, mamă, vorbește-mi, tată

Și nicio vioară și niciun pian

Nu ar putea alina ce vocea părinților ar putea

Și nicio dulceață, și niciun nectar

Nu ar putea egala mângâierea lor, o dată s-o mai am

Și nicio avere cât cerul de întins și de mare

Nu ar fi bogăție mai mare să vă mai strâng o dată în brațe

Și nicio mireasmă a oricărei flori de pe pământ

Nu poate egala mirosul vostru sfânt.

Părinții se sfințesc trudind, părinții se sfințesc îngrijind

Părinții se sfințesc răbdând, părinții se sfințesc încovoind

Părinții se sfințesc învățând să tacă,

Să-și muște buza, să ierte și să aștepte.

Căutare

Închide ochii dacă vrei să vezi mai bine

Dar nu-i închide ca să te ascunzi de tine și de mine

Coboară în străfundurile tale

Unde jarul mocnește cel mai tare

Când ai curaj să privești în tine și în mine

Calcă pe jarul care te înalță

Durerea pe care o simți trăia deja în tine

Tu și cu mine călătorim prin ea

Să devenim o sabie călită și ascuțită

Să ne apărăm inima zidită

Să adăpostim o dragoste cu aripi infinită.

Apoplexie

aplopexia lumii urlă, cucuveaua cânta

muşcă ignorantă, lupii flămânzi se adună

foamea sângeroasă drepturile-şi cere

sfâşierea surdă a învăţat a geme

s-au inversat polii inimii

nu se mai roteşte pământul în jurul soarelui

e întuneric în conştiinţa noastră

sufletul pământului înmulţeşte iască

e arşiţa în lanul umanităţii

înţelenită dreptatea încurajează hoţii

gonesc flăcări de mustangi născuţi din limbi de foc

jarul povesteşte de Sheherezade

herghelia de flăcări dansează cu voluptate

ochii stau vrăjiţi, privesc galopul

jarul aprins în inimă vede frumosul

neîmblânziţi, viteji, neostoiţi

te cotropesc cu basme scrise din lemnul ars sfinţit de foc

sortit să îţi fie ţie vraja, ce noroc

nici nu mai ştii unde arde acest foc

în tine, în cer sau pe pământ

ce vrajă e că simţi şi tu arzând

nu mai poţi dărui scoicii perla capturată

poarta-o cu misterul mării tainice

nu poţi da copacul tăiat pădurii înapoi

mângâie-l cu dragoste topită

nu poţi dărui mielul înapoi mamei lui

suferinţa despărţirii e deja trăită

nu poţi slobozi căprioara vânată poeniţei ei

nu învii trandafirul odată tăiat

nu iei înapoi vorba aspră, nici biciul dat

nu poţi da timpul înapoi

caută răstignirea şi oţetul băut

să reinvie viaţa suferinţei îngenuncheate în duh.

by

Referinţă Bibliografică

OLTEAN CARMEN CRISTINA: DESCULȚĂ PRIN SUFLET (inspiro liric)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 august 2021