Volumul de versuri intitulat ,,Osiris” , apãrut în anul 2019 la editura Liric Graph sub semnãtura poetei Sânziana Emanoil, este o elegie respectiv o plângere în versuri a lui Isis faţã de Osiris soţul sãu. Deşi povestea lui Osiris, este miticã personajele cãrţii sunt umane; poeta personificã punând pe seama oamenilor fapte şi caracteristici specifice zeilor din mitul respectiv . Asistãm astfel la o dualitate a personajelor (între oameni şi zei, probabil semizei? ) care ar putea justifica comportamentele şi stãrile negative şi neconforme umanului. Spre exemplu, dragostea lui Isis nu este fireascã şi nobilã ci una pãtimaşã, devoratoare dar şi ritualicã ; ea doreşte sã-i dea lui Osiris un urmaş dupã chipul şi asemãnarea acestuia. Dar naşterea pruncului este metaforicã pentru cã totul ţine de cerebral: ,,Aşa cum înlăuntrul minţii tale / Lotusul iubirii se deschide şi un spirit liber se naște…” . Poate fi totuşi o naştere trupeascã ulterioarã pentru cã Isis mai zice în poemul “Lotusul iubirii” : ,,Iubirea-i o durere / Ce naște altă viață.” Erotismul versurilor din poemul “Tablou sideral” trimite însã cu gândul la “Cântarea cântãrilor” biblice, unul dintre cele mai frumoase imnuri ale dragostei dintre un bãrbat şi o femeie ,,Te pictez…în cuvinte sublime / Şi universul vast / nu are puterea să te cuprindă, / căci frumuseţea ta este nemărginită. “
Prin originea sa, omul este şi material (pãmântul) şi spiritual (cerul) şi aceastã dualitate îi conferã omului frumuseţe şi mãreţie. Poeta vine însã cu o inovaţie interesantã: ea umanizeazã zeii (“Ai uitat să simți cum este să fii om? / Ai uitat să-ţi exprimi sentimenttele? / Ai uitat să asculţi? / Ai uitat să apreciezi arta, muzica, teatrul?… /Ai uitat de dragostea sublimă? / De acel sentiment de dăruire ? / De dorință protectoare?” – poemul “Origini”) şi  (“Am cãutat iubirea în inimile / Celor mai iubiţi pământeni / Vărsând lacrimi amare şi pline de căință… / Mi-am rănit inima”- poemul “Lotusul iubirii”) şi nu zeificã oamenii!
Prin intermediul tânguirii lui Isis, este glorificatã personalitea zeului – faraon al egiptenilor antici despre care mitologia a reţinut cã ar fi fost mort şi a înviat “Datoritã speranţei unei noi vieţi dupã moarte, zeul a început sã fie asociat astfel şi cu ciclurile naturii precum renaşterea vegetaţiei” (“Trezește natura la viată, / sub mângâierea razelor de soare / şi de lună visatoare” – poemul “Trezește natura la viaţă”) şi este considerat zeu al iubirii,, “El își dorește doar frumosul / Iubirea să îl înconjoare / Dar nu iubirea care minte…/ Iubite , căci aceea doare… » – Trezește natura la viaţă) , respectiv blând şi tânãr.
Pentru Isiris , Osiris este întruchiparea divinitãţii supreme, al dumnezeului însuşi (,,De ce îl văd pe Dumnezeu în tine?” – poemul “Elegie”). Povestea ei face dese trimiteri la mitologia creştinã: ( ,,Harul crucii” , ,,Bunavestire”, ,,Jertfa iubirii” , ,,Maria Magdalena”, etc. ) dar într-o manierã ineditã şi curajoasã…
Iubirea lui Isis depãşeşte moartea, dorinţa ei este puternicã şi carnivorã ; aproape cã devoreazã corpul iubitului prin sãrut încercând o contopire a celor douã trupuri , de bãrbat şi femeie, contopire finalizatã ulterior prin copilul care se va naşte ( “Iubite , / Astăzi se naște un spirit liber / Si sângele meu stă să ardă în mine”- poemul “Lotusul iubirii”). Ea îi sãrutã muribundului Osiris ,,braţele puternice” , soarbe aerul care îi desparte (“Să te simt în acele săruturi care preschimbã noaptea / În lumina infinitului ./ Îți sorb iubirea plină de respect” – poemul “Lotusul iubirii”), împãrtãşindu-se nu nu doar cu respiraţia lui, ci şi cu însãşi esenţa vitalitãţii lui , cu energiile şi cu sufletul lui concepând în acest fel “pruncul” care îl va naşte mai târziu, simbol al nemuririi lui Osiris dacã nu Osiris însuşi reîncarnat!? (“Cu tine alături e-o virtute rară / vei înțelege când voi naște pruncul / ‎puterea toată stă într-o inimioară / cu braţele cuprinzi tot universul!” ‎- poemul “Maria Magdalena”). Isis devine nemuritoare sorbindu-l pe Osiris iar acesta renaşte su-pravieţuind prin fiul sãu. Ea îl implorã pe Osiris ca ,,sã devinã cer” pentru ca el sã o înveleascã în permanenţã cu sãrutul / iubirea lui. Nãscând pruncul lui Osiris, Isis transcende anotimpuri, cicluri naturale, devenind ea însãşi o scarã spre cer (“Deţin un punct cu o adâncime / până în nucleul pământului / Şi o înălțime ce trece / dincolo de galaxie … – poemul “Adânc”). Sorbind din fiinţa lui Osiris, Isis devine un fel de Axis Mundi, începutul şi sfârşitul lumii, trecând prin stadiul teluric. Acest fapt permite asocieri ale lui Isis cu Geea, Gaia, Mama Pãmânt sau chiar Prima Mamã a Lumii despre care vorbesc mitologiile…
Asemeni omului din folclor, Isis se înfrãţeşte cu natura identificându-se chiar cu ea; uneori îi cere şi ajutorul (« Spirit infinit inspir / așează-mă în trunchi de mir / în inima Arborelui / să simt glasul dorului » – poemul “Spirit infinit” ). Prin Isis şi Osiris, oamenii devin mai apropiaţi naturii dar şi zeilor.
Cartea Sînzianei Emanoil este un uriaş poem epic în care tânguirile lui Isis se desfãşoarã ciclic, pe anotimpuri şi în care poeta face uz adeseori de simboluri iniţiatice . De aceea percepţia cãrţii nu este facilã unui lector neavizat , acesta fiind nevoit sa apeleze la DEX, la simbolisticã (trandafir, varig, soare, cer sãrut, punct, albastru, turcoaz, steaua dimineţii,etc.…), la milogie (mitul Zburãtorului)… , la istoria religiilor. Cititorul face cunoştinţã astfel cu o poetã eruditã şi valoroasã care se dã pe sine prin cuvânt în versuri de o realã frumuseţe şi muzicalitate. .
Poeta Sînziana Emanoil pune în gura personajului sãu Isis concepţia proprie despre nemurire şi anume cã numai prin jertfa din iubire poţi învinge moartea (,, Doina dorurilor toate / Naşte viată , duce moarte, / Naşte inimi mai curate, / Doar murind păşeşti prin carte” – poemul “Eu iubirea ta aş pune”) . De aceea fixeazã roluri pentru Isis şi pentru Osiris, el fiind un Hades, zeul morţii şi al tenebrelor iar ea preoteasa, iniţiata, maestra, deţinãtoare a tainelor Universului (”Stai tu în întunericul lumii / Că sunt eu în mijlocul soarelui / Stai tu în spatele lunii / Cã eu voi alina raza gândului, / Stai tu în adâncul pământului / Ca să deschid ferestrele cerului !”- poemul “Stare”)
Volumul “Ossiris, Poeme transcedentale”, se încheie cu finalul fericit al iubirii împãrtãşite dar dincolo de spaţiu şi de timp, într-un alt plan diferit de cel fizic, într-o contopire cerebralã a celor douã personaje, printr-un un alt mod de unicã fiinţare la nivel superior. Prin urmare, întâlnirea dintre Isis şi Osiris se realizeazã deşi mai târziu, dar nu specific uman şi nu printr-un act sexual obişnuit ci printr-o îmbrãţişare cosmicã, spiritualã. Cum s-ar zice, contopirea lor este doar în mintea lor.
Din nefericire, editura pare a fi neglijat total modul de redactare şi concepţia cãrţii ceea ce a permis greşeli impardonabile cu efect nefast, în detrimentul textului genial. Îi sugerãm autoarei o nouã ediţie, atent îngrijitã, a volumului « Osiris » care sã punã în valoare o operã pe care o recomandãm cu sinceritate cititorului.

© Mariana Bendou şi Vasile Ruşeţi

by

Referinţă Bibliografică

MARIANA BENDOU: Osiris – o culegere de poeme transcedentale/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 24 octombrie 2019