Fiecare dintre noi avem dreptul, plăcerea și iubirea să fim fanul unei artiste, unui artist…! Ce trebuie să facem noi, cum să ne comportăm decent și în toată determinarea afecțiunii acesteia a noastre?! Întocmai astfel: iubindu-i…! La rându-mi, despre iubire vorbesc mai jos, căci despre iubire scriu preponderent, dintotdeauna iubind arta și artiștii…!
Nu sunt rob al vreunui resentiment de gelozie, ca să sper și să lupt să fiu singur într-o iubire, ca nimeni să nu mai iubească pe cine iubesc eu și nici cine-i persoana iubită de către mine să nu mai iubească pe nimeni. Nu, în niciun caz, niciodată…! Eu sunt fan al mai multor artiști și artiste iubiți și iubite de numeroși fani, iar ei artiștii și artistele, la rândul lor iubesc un public numeros, nu doar pe mine.
Acum mi-e gândul la actrița Paula Chirilă și de aceea, ei îi dedic cuvântul din cuvânt ales a fi cât mai aproape de adevărul inimii mele, oglindind arzător și cu sinceritate un respect și o admirație în act și permanent pentru ea. Este o artistă frumoasă, veselă, generoasă, blândă, inteligentă, cu o interrelaționare publică manierată, lipsită de aroganță, plină de bună dispoziția conversării negrăbite, înțelegătoare și amabile cu oamenii cumsecade ce-i cer un autograf și-i pun o întrebare decentă.
Actriță de film, radio, teatru, voce și televiziune, prezentatoare de televiziune, Paula Chirilă s-a născut la Iași – pare să nu imprime nicio particularitate faptul, dar mulți sunt și au argument să fie de acord cu a-i acorda însemnătate, se știe și de ce: moldovencele nu se dezmint în grație. Face parte din galeria nici imediată, nici străveche de artiști români. S-a nimerit ori cine poate decifra vreodată enigmele rosturilor universale și eterne, poate că așa a fost să fie, cum spune Cioran: este trăitoare a propriei vieți exact pe mediana timpului jumătății a doua de veac și finalului de mileniu de la confluența cu veacul nou și mileniul abia început, cărora le suntem contemporani împreună cu o pleiadă de artiști români ce sunt pietre de fundamentare a modernismului rafinat și valoros în aura scenei, cinema-ului și radioului românesc.
Clasicismul magnificei arte actoricești a înrâurit foarte profund și consecvent exigența frumuseții, superbității feminine, la care s-a lucrat mai puțin în cabina de machiaj, spre deosebire de azi când și parul din ograda casei îl poți înveșmânta să pară sublim în comparație cu ciuha din vie. Ce poți avea împotrivă sau pro în raport cu personajele jucate în fața publicului contemporan, uneori atât de contrafăcute de către machieuze, încât nici să nu mai recunoști actorul sau actrița. În fond așa și trebuie să se întâmple, actorii fiind înfrumusețați sau urâțiți, în funcție de ce joacă. E facil atunci când urâții nu mai trebuie machiați, că au ei tot ce le trebuie de la natură, dar e ideal atunci când la înfrumusețare nu se lucrează adânc și radical, căci înfrumusețarea frumosului nu face decât să deterioreze de fapt frumosul, ca și cum ai înlocui căprioara cu păunul, ceea ce e și contra naturii și decadent…!
În acest context de păreri, actrița Paula Chirilă este potrivită a interpreta roluri de femei frumoase și sublime, atacând în felul acesta două direcții: omul potrivit la locul potrivit, frumos la frumos, adică, iar pe de altă parte inutilitatea unei contribuții laborioase la transformarea fizică din partea machieuzei.
Sigur că am făcut din cuvinte un portret afectiv actriței Paula Chirilă, dar aceasta e ceea ce s-a și vrut să fie eseul prezent. Cum am spus de mai multe ori, eu nu scriu opere biografice nici fișe de evidență în orizontul tematic pur statistic. Eu scriu despre frumosul și iubirea în starea pură a sufletului, fără coordonate rigide, fixate pe ideea de a călca pe partea carosabilă a protagoniștilor, cum ar spune de această dată Marin Sorescu. Prin urmare, am scris acum, ca mereu, ceea ce mi-a spus inima să scriu. Ia, m-am întâlnit cu niște cuvinte și am stat și eu de vorbă cu ele – aceasta ar spune-o Grigore Vieru – sub clar de lună sentimental, deopotrivă-nveșnicit în emoții umane și divin…!
Este atât de frumos și întru numele binelui sufletesc să scrii mângâietor ca o-nveșmântare a inimii în catifea despre un om pe care îl iubești…! Și e și cinstit față de propria inimă, câtă vreme inima nu e cremene rece și sterilă, ci un pervaz spiritual în care înflorește mușcata încălzită și luminată de lava de aur a soarelui iubirii…! Arta actoriei, iar în contextul acesta tematic firește se face trimitere la protagonista rândurilor de față Paula Chirilă, are un ceva numai și numai al ei între artele sublime, cum are frunza sunetul ei mai dulce ca fluierul, cum are cerul înălțimea lui mai sus de vulturi, cum are marea adâncimea ei mai jos de vatra pământului, cum are privighetoarea trilul ei mai alinător decât melozii, cum are iubirea lumina ei mai lucitoare ca soarele, cum are gândul drumurile lui mai lungi ca ocolul pământului, cum are câmpia florile ei mai gingașe decât mătasele, cum are muntele grandoarea lui mai solemnă decât mitropoliții, cum are copacul vivacitatea lui mai trainică decât pietrele, cum are ciobanul dragostea lui de mioarele, de pajiștile și de câinii lui, sfântă ca firimiturile cuminecăturii…, cum are frumosul dușman de moarte mai frumosul, iubirea rival mai iubirea, maiestatea suverană mai maiestatea, lumina puritate secondată de umbră, puritatea sufletească secondată de lumini și umbre…!
În toate aceste oglindiri e o tandrețe, o solemnitate a profesiei și harului, o măreție spirituală a comuniunii sufletești între eroul jucat de către actor, actor și publicul său. Nimic nu o poate contopi într-o descriere afectivă pe actrița Paula Chirilă, ca tabloul acesta din cuvânt…!
(Aurel V. Zgheran)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..