Mecanic
Ne credem din ce în ce mai deştepţi
filtrând totul mecanic, sinaptic,
oameni ce nici măcar nu gândesc,
e un fapt dovedit clar şi faptic.
Umblăm ritmic, străin şi banal,
conectaţi în butoane şi fire,
omiţând un canal principal,
nici faţa nu ne mai aparţine.
Robotic trecem prin viaţă,
conformi, cu paşi indigo,
nebuni pe un fir de aţă,
am rămas toţi doar Ego.
Inferiorul superior
Te hrăneşti canibalic cu alţii,
Şi în timp ce îi toci continuu, mărunt
prin malaxoarele „dreptăţii”,
trăieşti viaţa muritorului de rând
şi ai iluzia superiorităţii.
doar micindu-i pe oameni în gând,
priveşti heliomat scârbos,
indignat că viaţa nu se vede roz,
vorbeşti să te auzi, fără a transmite
spunând nimic în sute de cuvinte.
Cât haos e acolo la tine în minte?
Şi în suflet acolo la tine, se simte?
Defect tehnic
Gerunzii sufleteşti orbecăind sub soare,
în metropole poleite, strălucitoare, goale,
subiecte fără predicat, în infinitiv uitat,
condiţionalul pentru care nu s-a optat,
Gramatica lumii s-a stricat!
Minţi cubice în spaţiu, geometrie la pătrat,
extrageri radicale în anonimat, aglomerat,
ipotetică ipotenuză şi unghiul drept curbat,
aritmii luate câte n, sinus integrat deviat,
Matematica lumii s-a degradat!
Cuvinte amalgamate, aruncate spre tine,
înfipte în sânge răscolind celule în ruine
cu voci taioase, stridente, gnoseologice,
din gânduri amalgamate, aparent ilogice
Lumi ce devin patologice!
Parte de carte
celor străini de limba maternă
Când ieşi, să tragi pe tine o carte!
am auzit că se face frig în lume
şi minţile devin mai întunecate
şi noaptea e mai frig, aşa se spune.
Şi să nu mai vorbeşti cu capul gol!
am auzit că se face ecou în lume.
poartă şi tu un poem, de decor,
altfel e bine, viaţa chiar face glume.
Şi nu mai face gargară cu limba română!
am auzit că se fac valuri în lume
şi cariile de cultură nu trec într-o lună,
în rest, ţine-o tot aşa, toate bune!
FuncționaL Public
Stau la rând
la ghișeul punct go
să depun niște acte,
le am pe toate,
țiglele pe casă,
încă,
și după,
sper.
Da, am și dosar cu șină,
cum am putea deraia altfel.
După o gură de aer
și o bătaie de inimă,
începe o bătaie de cap.
Gândesc pozitiv,
știu că e nociv
pozitiv, nu ganditul.
Gânditul doar doare
și nici rost nu are.
În îmbulzeală, lipiți
ca timbrul de scrisoare,
ne călcăm în picioare
valori, etică și morală,
fără pudoare.
Limba română
începe să prindă culoare.
Ajung în față.
Copia xerox nu e bună.
E color.
Legea e lege.
Mai vin și mâine.
Din august, pentru totdeauna!
Uitasem,da, aș mai vrea ceva:
o viață cu de toate, vă rog!
în țara mea.
Iubitule,
a început timpul
să muște din noi,
ne lasă goi.
ne doare necunoscutul,
ne inundă trecutul,
ne strâng acești pereți,
devenim incompleți.
a început timpul
să își ia tributul,
parcă nici pașii
nu ne mai sună la fel.
s-au terminat dorințele
și suferințele,
nu mai e niciun mister.
s-au ars visele cu noi,
o cicatrice suntem amandoi,
ne sperie gândul,
s-a rupt legământul.
iubitule,
a venit timpul
să redevenim doi.
CURRICULUM VITAE LITERAR
ALECU PETRONELA IULIANA
Activități culturale și literare:
– apariții editoriale în reviste publice şi publicații de specialitate (2005 – 2020)
– colaborări în diverse programe de televiziune în domeniul prevenirii criminalităţii și cunoaşterea limbii franceze (1995/2008)
– înființarea revistei “Dulce și amar” a Școlii Speciale Giurgiu (2005)
– organizarea unor manifestări științifice de specialitate (2007 – 2016)
– participări la manifestări ştiinţifice
– cercetare de specialitate
Publicații:
- Potenţialul criminogen determinant în infracţiunile cu violenţă – Direcţii de cercetare a personalităţii în context european, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2016, ISBN 2068-1445
- Factori determinanţi în producerea evenimentelor rutiere – Provocări actuale ale practicii psihologiei în context organizaţional, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2015, ISBN 2068-1445
- Inteligenţa emoţională – predictor pentru succes – Provocări actuale ale practicii psihologiei în context organizaţional, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2015, ISBN 2068-1445
- Influenţa specificului activităţii profesionale asupra personalităţii poliţistului – Direcţii şi perspective ale cercetării şi practicii psihologice în context organizaţional, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2013, ISBN 2068-1445
- Ai cui sunt copiii noştri? – Spirit militar modern, Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti 2009, ISSN: 1223-172X
- Distincţii între profilul de personalitate şi modul de operare al criminalilor de tip organizat şi dezorganizat – Psihologia militară românească între deziderat şi realitate, Ed. Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti 2008, ISBN 978-973-1743-91-2
- Incursiune etiologică în realitatea criminalităţii feminine – Psihologie, învăţare, performanţă: calitatea actului psihologic în domeniul securităţii naţionale, Ed. Psihomedia Sibiu 2007, ISBN 978-973-1753-34-8
Articole de specialitate în revistele “Catedra” şi “Gazeta parinţilor”
– „NU – o propozitie completa” – Gazeta Părinţilor, 2006
– „Soarele – o şansă pentru copilul tău” – Gazeta Părinţilor, 2006
– „Neînţeleasa lor lume” – revista Catedra, 2005
– „S.O.S. copii cu CES” – revista Catedra, 2005
Coordonator al volumelor:
- Direcţii de cercetare a personalităţii în context european, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2016, ISBN 2068-1445
- Provocări actuale ale practicii psihologiei în context organizaţional, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2015, ISBN 2068-1445
- Direcţii şi perspective ale cercetării şi practicii psihologice în context organizaţional, Ed. Ministerului Afacerilor Interne, Bucureşti 2013, ISBN 2068-1445
Debut literar în Antologia “Vis cu Nichita”, vol. al VI-lea, Editura Ro.Cart, sub egida Societății Culturale Apollon România, în colaborare cu Academia Internațională de Literatură și Artă, antologie lansată în cadrul Festivalului Internațional de Poezie „Zilele Nichita Stănescu”, ediția a XIV-a 2020
by