La înălțime

E liniște. Lumina s-a trezit la înălțime

Și aerul pădurii e plin de prospețime

Cu razele timide coboară spre pământ

Totu-i în neclintire, în aer niciun vânt.

Doar soarele e rege în cer pe firul ierbii

Acolo unde ziua își poartă pașii cerbii

Și razele se joacă prin crengile verzui

Pe care doar cu gândul tu, omule, le sui.

Te lași cuprins de farmec, natura o privești

De fiecare umbră în taină  te unești

Trăiești fiece rază, respiri o lume nouă

Te bucuri de natură, de picurii de rouă.

Și soarele ți-aduce în suflet bucurie

Iubirea e în tine, în tine-i  armonie

Hai vino-aici, iubire,  minunea să o vezi

Și razele se scaldă în ochii tăi cei verzi.

Vino aici aproape, departe să privești

Cum soarele aduce pe aripi îngerești

Lumină și căldură și liniște în noi

Iubire și-armonie, cât pentru amândoi.

Zidul dintre noi

Te-am căutat în fiecare vis

Până când tăcerea a învins

Și-apoi

Încet, încet am renunțat la noi.

Ușa era deschisă și vântul o lovea

Iubirea fugea disperată, nu mai voia să stea

Căuta o cale să scape

Știa că nu-mi mai ești aproape

O  clipă am încercat s-o opresc

Deși nu aveam cum să reușesc

Tu erai departe; iubeai

Nu mai simțeai

Vântul dintre noi

Și-atunci am închis ușa înapoi.

Știu și cred

Cred în iubire, știu că numai iubind putem schimba lumea.

Acum știu că bunătatea și blândețea sunt calități rare.

Cred că primim pe lumea asta exact ce dăruim și exact cum dăruim.

Acum știu că „a greși” este omenește și că orice greșeală poate fi iertată.

Cred că în fiecare om există ceva bun care abia așteaptă să iasă la lumină.

Acum știu că oamenii te judecă superficial, fără să te cunoască.

Cred că simplitatea este cea mai valoroasă avere a omului.

Acum știu că există pe lume și oameni nepăsători, capabili de orice.

Cred că toate ne sunt date și că nimic nu este întâmplător în viață.

Acum știu că nu trebuie să răspund la rău cu rău, la urât cu urât.

Cred că liniștea sufletească și echilibrul interior arată frumusețea din noi.

Acum știu că este mai ușor să vorbești decât să faci, să judeci decât să ajuți.

Cred că numai iubind putem schimba lumea în bine și-n frumos.

Acum știu că unele răni nu se vindecă niciodată oricât am încerca.

Cred că un om bun este catalogat greșit, pe când unul rău este valorizat.

Acum știu că lumea nu mă va influența niciodată în rău, voi rămâne la fel.

Cred că suferim prea mult din cauza vorbelor aruncate-n vânt.

Acum știu că nu înfățișarea arată calitatea umana, ci sufletul.

Cred că punem un preț prea mare pe lucruri prea mici risipindu-ne energia.

Acum știu multe despre adevăratele valori ale omului și le transmit altora.

Cred în iubire, în bunătate, în simplitate și-n educație.

„Cred Doamne, ajută necredinței mele!”

Pașii noștri

Pașii tăi se aud pe zapădă
Sufletul meu vrea să te vadă
Un singur pas și te-ntâlnesc,
Dar mă opresc.
Pașii tăi se aud tot mai rar
Îi ascult, îi aștept iar și iar
Și încerc cu inima să-i găsesc
E revoltă în mine, iubesc.
Pașii tăi s-au oprit
Inima-mi bate tare, necontenit
Respiră pământul sau eu
Nu mai știu ce-i în jurul meu.
Universul acum se creează
Toate stelele pe cer luminează.
Pașii noștri acum se opresc
Brațele ușor se-ntâlnesc
Mâinile se cuprind, se doresc
Și învăț, învăț să iubesc.

Chipul din oglindă

Mă priveam în oglindă

Nu, nu așa…

De fapt oglinda mă privea.

S-a încruntat la mine dintr-o dată

M-a privit cu fața transfigurată

Și mi-a spus:

Cât ai de gând să te mai prefaci?

Hei, de ce taci?

Cu tine vorbesc

Vrei să mă opresc?

Întrebările ei matinale m-au derutat

Și nu înțelegeam cine-i vinovat.

Cu ce am greșit

Că în oglindă m-am privit?

I-am spus încet, încercând s-o înduplec

Cu vocea caldă ca un cântec.

Ce vrei să spui oare?

Nu vezi că mă doare!

Mai lasă-mă-n pace cu observația

Treaba ta e doar admirația.

Arată-mă tânără și frumoasă

Și fii cu mine politicoasă.

Asta nu voi mai face deloc

Și să știi sentimentul e reciproc.

Și pe mine mă doare

A ta delăsare.

De azi nu vei mai arăta tânără și frumoasă

Nu mai ești așa norocoasă.

Ți-am spus, de azi în oglindă vei vedea

Refectată doar  fericirea.

Da, nu prea ai ce să vezi!

Mă crezi sau nu mă crezi.

Nu știi ce să mai zici,

Acum nu mă contrazici?

Am privit-o cu oarece întristare

Chiar nu înțelegeam ce are.

Am tăcut o vreme, m-am analizat

Să mă privesc în ea am evitat.

Apoi într-o zi am zâmbit

Și în oglindă iar m-am privit.

Vezi că se poate!

Mi-a spus ea cu aroganță.

M-ai ținut destul la distanță.

E așa greu să zâmbești

Să fii fericită și să iubești?

by

Referinţă Bibliografică

Petruța Petre: LA ÎNĂLȚIME (din volumul „Pașii iubirii”)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 martie 2020