Joi, 27 octombrie, ora 17.00, la Librăria Okian din Brașov (Str. Mureșenilor nr. 1), va avea loc lansarea volumului Învelit în propriul corp, cea de-a cincea carte a Denisei Duran, apărută anul acesta la Editura Cartea Românească.
Invitați, alături de autoare: Adrian Lăcătuș, Romulus Bucur
Cea de-a cincea carte a Denisei Duran vorbește despre împingerea limitelor, radiografiate în mai multe registre stilistice. O carte în care atît trupul, cît și spiritul se răsucesc în sine, în încercarea de a scrie o altă hartă a ființei. Și din această tensiune fără sfîrșit se naște poezia.
O propunere incitantă – volum de poezii alcătuit pe o structură narativă subtilă (cu personaje, planuri temporale și intrigă), jurnal poetic copleșitor sau dosar de investigație în care căutarea de sine întru iubire este dusă pînă în adîncurile scindării („Două zile de sinucidere”) și pînă la transcendental („Cu fața înot prin aerul încăperii”).
„În poezia cvasi-minimalistă a Denisei Duran frapează contrastul, atent ţinut în frîu, dintre sentimentele devastatoare – dragostea, dorul, frica, disperarea – pe care le exprimă şi sobrietatea, discreţia notaţiei, uneori în doar trei-patru versuri. Denisa Duran este o expresionistă reţinută, convinsă că mai puţin înseamnă mai mult. Faţă de volumele anterioare, sînt aici multe poeme în care autoarea îşi lasă viziunile să se desfăşoare liber, pe spaţii ceva mai ample. Iar atunci rezultatul este de-a dreptul impresionant.” (Luminiţa Corneanu)

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..