O cameră de hotel. Pe cele două paturi 5 – 6 chibiţi. Gol pe jumătate, cu abdomenul revărsat peste pantalonii de trening, prozatorul Traian stă tolănit pe o mochetă roasă, lângă măsuţa scurtă ce-i ajunge până la nas. Ochii bulbucaţi, chelia de pe creştet şi pletele de la ceafă, îl dau un aer comic. Pe un scaun, la stânga, Laurenţiu Directorul, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Tânăr şi cu şarm masculin. În picioare ,poetul Florin în sacou alb, fără cravată. Mai gras, dar îmbrăcat, stă în dreapta prozatorului. O voce bate cărţile, fumând excesiv. A patra mână lipseşte. Reporterul stă la uşa dinspre balcon. Poetul Horia Zilieru balansează când pe un pat când în picioare. Ziaristul e tolănit într-un cot la spatele chibiţilor. E plin de vervă şi e Marius Tupan. Poetul Florin Muscalu, atacă în permanenţă teme literare, spre disperarea jucătorilor interesaţi aproape exclusiv de joc. A patra mână va fi Laurenţiu Directorul sau Ilici, cum din greşeală s-a exprimat Fănuş Neagu la una din ediţiile de la Salonul Dragosloveni.
O voce: – Patru beţe …
Poetul: – E un intelectual. E-adevărat?
Altă voce: – Mai am douăzeci.
Prozatorul: – Deci o mie. Aşa
Vocea: – Ţi-am dat patru şi mai am două beţe.
Prozatorul: – Eşti băiat bun.
Prozatorul: – Douăzeci, deci o mie…
Poetul: – Prost nu este, dar nu este un intelectual de anvergură.
Altă voce: – Aşa băăă!
Altă voce: – Da fă-le bă, nu le tăia!
Poetul: – Ştie ceva, da ştie.
Ziaristul: – Într-un articol de-al meu
Altă voce: – Interesant. Dă cărţi.
Poetul: – Ai ajuns să scrii şi tu?
Chibiţul: – Ce-aţi fi făcut voi amândoi acolo, nu ştiu…
Vocea: – Bun.
Poetul: – Dar ăsta cât are?
Vocea: – Are ceva… Are şi el
Altă voce: – Ani?
Vocea: – Taie. Păzea!
Poetul: – Păi ştiu eu?
Vocea: – Adu bă o scrumieră de la voi!
Reporterul: – N-avem!
Directorul: – Cum n-aveţi bă!
Reporterul: – Dar ce voi aveţi?
O voce: – Pune vin în pahare!
Altă voce: – Uite, farfuria aia de acolo. Deci e foc la înaintare!
Altă voce: – Da!
Vocea: – Hai bă, puneţi miza. Pune în pahare!
Reporterul: – Vreţi voi?
Vocea: – Plânge masa. Tu nu vrei?
Reporterul: Nu-mi trebuie băi!
Poetul: – De caracterul lui să nu mai vorbim!
Altă voce: – Băi, unde le pui tu?
Reporterul: – În balcon…
Directorul: – Cine?
Vocea: – Cât?
Altă voce: – Pe de trei…
O voce: – Dă-le pe toate. Una, două, trei
(Din afară poetul): – La, la, la, la (periniţa)
Vocea: – Na şi ţie, una, două, trei.
Poetul: – Hai, suntem prieteni!
Vocea: – A cui e rândul. De ce? După decembrie…
Reporterul: – Băi, da Ulici nu vine?
Ziaristul: – Nu bă. S-a dus la Ulianov…
Poetul: – Numai, numai puţin(ţine paharul să i se toarne vodcă). Mulţumesc!
Vocea: – Poate ţi-e foame?
Poetul: – Nu. Eu mă gândesc aşa cu ani în urmă.
Vocea: – Sec!
O voce: Aţi ajuns să beţi…
Reporterul: – Staţi jos că vă aduc acum!
Poetul: – Traian îmi spune!
Vocea: – Te rog frumos. Săru’ mâna (Ia paharul cu votcă).
Poetul: – Asta vroiam să spun. Torn şi eu cât pot.
O voce: – A mai rămas cinci sute. Deci plătim!
Vocea: – O bucat’ de pâine. Ţi-e foame?
O voce: – Sec!
Reporterul: – Staţi aşa. Vă aduc nişte carne.
Vocea: – Asta vroiam să spun eu. Te rog frumos. Săru’ mâna.
Altă voce: – Da
O voce: – mai rămas cinci sute. Deci plătim …
Vocea: – Lasă bă…
Vocea: – Stai bă un pic. Da bă Mitică, da.
Poetul: – Săru’mâna. Eu sunt un tip care pun acest pahar al meu.
Vocea: – Gheorghiţă, dă bă aşa şi luăm. Aşa. Aşa, foarte bine. (Ia o felie de pâine)
Poetul: – Vă mai dau? (zgomot de veselă).
Vocea: – Nu, nu. (ia şi o bucată de carne) Eu vreau Florine, vreau. Dă-mi mie trei (aruncă trei cărţi pe masă).
O voce: – Şi mie tot.
Vocea: – Până la patru să fie linişte. Mai dă-mi mie cartea.
Prozatorul: – Ce faci bă.
Poetul: – Mă uitam şi eu, să-ţi văd moaca aia. !
Vocea: – Hm. Ne-a obligat. Merg.
Altă voce: – Le-ai tăiat.
Vocea: – Stai aşa
Poetul: – Bă, tu-i mama mă-sii, dacă ştiam că vin la Chişinău, în ţara tatălui meu, să ajung chelner…
Directorul: – Hai domnule, dacă ai haina albă… Ce vrei? Ce noi te confundăm?
Poetul: – Am înţeles, să trăiţi! (Face o plecăciune. Râde)
Directorul: – Ce dracului să faci? Da mie mi-ai pus din vinul ăla vechi, în loc să-mi dai vin de Focşani.
Poetul: – Nu, e de Focşani.
Directorul: – Nu, e de la cârciumă.
Vocea: – Ţi-am dat Galbenă de Odobeşti, băi!
Poetul: – Află, că dacă mai spui lucrul ăsta… (râde) îţi retragem salariul de la Uniune!
Directorul: – Nu domn’le, nu ştiu.
Vocea: – Eu am vin de la cârciumă!
Directorul: – Bine, hai îmi cer scuzele de rigoare. Gata! Am venit cu obligi. Care eşti al doilea?
Prozatorul: – Hă, hă…
Vocea: – Am zis pas deschiderea!
Prozatorul: Şi pas!
Poetul: – Succes de scânduri, directore!…
Directorul: – Da
Poetul: – Gustă aici să vezi (îi dă paharul). Este acelaşi lucru?
Directorul: (Gustă) – Da!
Vocea: – Deschid eu!
Altă voce: – Eu am avut vin de la ăsta!
Poetul: – Da?
Altă voce: – Da!
Vocea: – Ce-ai acolo? Vrei ochelarii directore?
Altă voce: – Am băgat 3 beţe.
Directorul: – Eu şi cu unul din ăştia. Recunosc, nu văd.
Poetul: – Nu mi-am dat seama de asta!
Directorul: – Dar nu l-ai băut băi!
Voce: – Ce, am băgat un nene.
Altă voce: – Eu şi cu el care luăm.
Directorul: – Dar nu l-ai băut băi!
Poetul: – Nu mi-am dat seama de asta!
Vocea: – Oricum tot nu scapi!
Ziaristul: – Ia o pastilă de cap
Vocea: – Dar îţi stă bine, bă cu rubaşca.
Ziaristul: – Hai? Mi se umflă tâmplele.
Directorul: – Poate că-ţi cresc coarne. (se deschide una).
Vocea: – Vine Gheorghiţă.
Directorul: – Ce-ai adus acolo? Cisnădie?
Horia: – Pentru mine să mănânc o bucată de pâine.
Reporterul: – Pâine, ăăă, ăăă, ficat!
Prozatorul: – Dă bă încoace, hai şi tu, nu vezi că-s înfometat? (Reporterul pune pachetul peste cărţile de joc). Nu, nu, ia-le repede de-aici, ia-le repede!
Directorul: – Nu!
Prozatorul: – Nu, nu le pun pe masă.
Reporterul: – Dar unde să le pun bă Traiane?
Prozatorul: – Aicea-s cărţile.
O voce: – Am mers fraţilor şi eu !
Horia: – Nu vreţi pâine?
Directorul: – Las că ţinem aşa (ia o felie).
Poetul: – Nici eu nu mănânc aşa mult. Am mâncat la carneee! De aseară(ia o felie)!
O voce: -Băi nea Mitică!
Directorul: – Trece. Cip
Vocea: – Cip. Trei cărţi.
Horia: – Luaţi bă o bucăţică de pâine, bă.
Poetul(scoate un cuţit cu tot felul de lame şi accesorii): – Ia uite de am eu aici!
Horia: – Şi cuţit şi linguriţă?
Vocea: – Asta nu merge!
Directorul: – Ai zis cip.
Altă voce: – Şi cip.
Poetul: – Auzi Gheorghiţă, fii atent ce are aici. Asta este lingură. Iată-le!
Directorul(cu gura plină): – Pas parol.
Vocea: – După Mihai.
Poetul: – Lasă bă, l-am cumpărat de aici! Asta este lingură!
Altă voce: – N-a văzut cărţile!
Poetul: – Şi asta este furculiţă.(Toţi mănâncă, vorbind în acelaşi timp sau jucând cărţi).
Directorul: Asta nu e bine.
O voce: – Ai venit? (Uşa se deschide. Apare Laurenţiu Ulici).
Toţi în cor: – Aaaa!
Directorul: – Nu se poate!
Poetul: – Nu-i adevărat!
Directorul: – Nu se poate. Hai, ura! (Ia paharul şi bea). Ce-i bă (către ceilalţi).
Prozatorul: – Hai, ce-i?
Ulici: – Ce faceţi voi aici?
Directorul: – Păi te aşteptam. Ţi-am lăsat bilet în uşă. Hai!
Ulici: – Am găsit biletul, d’aia am venit!
Directorul: – Păi da, na! (îi face semn să stea pe scaunul liber cu spatele la uşă)
Prozatorul: – Ia un scaun!
O voce: – Dă-i pantalonii jos!
Prozatorul: – Dă-i un băţ!
O voce: – Nu, nu, nu!
Directorul: – Dau eu (se aşază)
Ulici: – Ce-i asta dom’le?
Tupan: – Păi, bani aveţi. Aici!
Directorul: – Da, stai jos! Gata!
Prozatorul: – Gata, gata!
Ulici: – Păi, cât?Pe 25 de bani?
Directorul: – Păi, cincizeci de lei, băţul!
Tupan: – În capul mesei!
Prozatorul:- Gata!
Directorul: – Mai mult!
Traian: – Mai mult? Ridicăm mai mult?
Directorul: – Nu, nu, nu, ai băi!
Ulici: – La Uniune suntem profesionişt.Cu voi, îmi cobor nivelul, la amatori!
Partida îşi continuă cursul în aceeaşi atmosferă, până dimineaţa când se dădu micul dejun gratuit, înainte de a se deplasa la Sărbătoarea Limbii Române de la Chişinău.
–––––––––
Gheorghe Andrei NEAGU
Focşani, Vrancea
20 august 2016
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..