Mi-e teamă la fiecare colț să nu-mi dispară Universul,
Că-mi închipuiam că viața-i cerc, că-ntr-una se repetă…
Chiar minutarul de mă-ntrecea, nedomolindu-și mersul,
Eu tot speram în Infinit, să nu cunosc cândva reversul
Si-acum, ca zeul decăzut, ca frântă, jalnică marionetă,
În noapte-aud „Silenzio” la trompetă…

Că Timpul am sperat să-nving, purtând zalele și scutul,
Că viața înapoi am s-o câștig, din lupte ieșind biruitor …
N-am știut că se oprește ceasul, că m-a trădat minutul,
Prea repede fugit-a clipa-mi, se revoltă în mine lutul
Si ce speranțe să mai am, când glasu-i slab, tânguitor
Printre clepsidre strigând pe Viitor ?

Acum, când noaptea se hrănește c-oftaturi și blesteme
Și-mi crapă geamătul pe buză, aer spintecând, tăcerea,
Aștept un semn de Sus, o voce pe nume să mă cheme,
Ca brațul să-mi întindă, trupul obosit de el să se rezeme,
Să simt pe sufletu-mi divina Lui, duioasă-i mângâierea,
Ștergându-mi lacrima, durerea…

_________________ NORA _________________
versuri din vol. __ „ Gânduri pe malul tăcerii ”__

M-ai spus: „tu ai putea cu mine să rămâi” ?
Că de timp mă așteptai, ce-ți păru zadarnic…
M-ai visat, că eu ţi-aş fi acea dragoste dintâi,
C-ai vrea să mă veghezi in somn, la căpătâi,
Că n-ai simţit vreodată, ceva aşa năvalnic…

Ca un fluviu-nvolburat ai trecut prin mine,
Desţelenind ascunse sentimente şi voinţă…
Ți-am dat anii cei mai frumoşi să-i iei cu tine,
Ne-am iubit şi-alături ne-am avut la rău şi bine,
C-o dragoste nebună, de la extaz la suferinţă !

Am împletit serile de-amor pline, în mănunchi,
Timpul despletindu-l în şuviţe mici de clipe…
Le-am trăit pe fiecare-adânc, până-n rărunchi
Dar azi… o altă toamnă mă pleacă în genunchi
Plângându-mă… cu frunzele de tei pe-aripe…

Astăzi, ne vedem străini, de parcă-i prima oară…
Ce n-aş da să mai simt gustu-acela de nectar !
Toamna, sălăşluindă-n noi, începe să mă doară,
Că iubirea ce ne-a dăruit, o lasă-ncet să moară
Sub frunzele-i și de veste, nici n-am prins măcar…

Te văd cum pleci… cât te-aş striga să vii-napoi,
Să te mai simt o dată, măcar încă o clip-aproape…
Rămâne tristă aleea noastră, plâng teii după noi,
C-am rupt şiragul clipelor, trăite ani de amândoi
Şi… frunzele s-aştern, iubirea să ne-o-ngroape !

_______________ NORA _________________
versuri din vol. __ ” La granita-ntre vise „__

Lațul strânge gâtul, cu-ncetul ne sugrumă,
Visele de-o viață, ni se-mprăștie sfărâmate…
Și-zilele se scurg… și lanțul lor se curmă
Lăsând în urmă trupuri, de suflet despuiate…

Amară-i existența, speranța-ncet ne piere…
Ne întrebăm de ce, dar n-avem un răspuns…
Se îmbulzesc cuvinte, gur-ar vrea să zbiere,
Dar, nimic nu se aude, nimic nu e deajuns !

Se pare că domnește, peste tot doar jaful,
Că-n legea lui fiecare, pe alt stăpân slujește…
Din tot ce-odată s-a făcut, se va alege praful,
Trăind de azi pe mâine, cu o mâna ce tânjește…

Măcar ceea spun, să fie-n vânt numai cuvinte,
La buză de prăpastie, nicicând să se ajungă…
Dar bine-i de luat, în ceasu-al doișpelea aminte,
Că-n sărăcie ne-om trezi, cu aerul în pungă !

Să nu ajungem sclavi, la acei sus-puși stăpâni,
Ce ne-or înfinge-n spate înconvoiata gheară !
Ajuns-am stat sărac, fără copii, mai mult bătrâni,
Așteptând fără speranțe, la ceasul dat să piară…

Nicicând nu mi-am închipuit… străbunii noștri cum ?
Să ajungă țara o ruină, din cum ne-a fost cetate….
Din tot ce neamul a făcut, să se vânture ca scrum,
Cu mâna-ntinsă-ne cerșind, un strop de demnitate !
_________________ NORA ______________
versuri din vol. __ ” Gânduri pe malul tăcerii „__

La iveală ieși c-un țipăt și tragi aeru-n plămân,
Căutând cu ochișorii, vreo lumină prin umbrișuri…
Cauți vocea-n șoapte calde, inima și plinul sân,
Să crești mare, să răzbați, vieții să-i fii tu stăpân,
Pas cu pas să o câștigi și trecând printre hățișuri,
Să destrami păienjenișuri…

Îți faci tolba ta de vise, culmi în zări să cucerești,
Om cu carte să ajungi, vrednic să fii-n societate…
Și la rândul tău, părinte, vrei familia s-o sporești,
După cum lăsat-a Domnul, după legile-omenești,
Înhămată ca o gloabă, vrei să-ți faci a ta cetate,
Pentru-ai tăi, cu bunătate…

Ai cătat să faci un cuib, punând pruncii l-adăpost,
Ca nimic să nu lipsească, cu de toatele-adunate…
Și din răsputeri muncit-ai, fără să ții cont de cost,
Doar să-ți știi că prințișorii au pe lume al lor rost,
Netede cărări să aibă, doar de soare luminate,
Cum visat-ai, destinate…

Azi gârboavă, cu toiagul spinteci căi-n singurătate,
Că nu ai băgat de seamă, cum ți s-a golit paharul…
Ți s-au-mprăștiat copiii, pripășiți prin străinătate,
Vești nu prea mai ai de ei… fetele sunt măritate ?
Și fecioru-altundeva… prin război, ca mercenarul ?
Doar te rogi, să-i uite Harul…

Ce poți să mai zici acum ? Din cetate-s doar ruine…
Și nimic nu ai pe lume, ți-a fost viața-un vălmășag…
Că atâte-ai vrut să faci, să n-ajungi pe mâini haine,
Pe aproape să ai pruncii, nu pe mări și țări străine,
Să-ți aprind-o cioată-n vatră și iară să-i vezi în prag,
Să-i îmbrățișezi… cu drag…

__________________ NORA ________________
versuri din vol. __”Spre zarea celora ce nu cuvântă”__