Vecernia toamnei
De Eugen Serea

Lumina-ngenunchează la izvor
Pun frunzele metanie tăcerii,
De-atâta dor, icoanele mă dor,
Mi-e sufletul o pasăre în zbor
Spre zarea-ndepărtată a-‘Nvierii…

Chem stânca…Îmi răspunde când o chem,
Șoptește rugi pădurea ruginie,
E binecuvântare, nu blestem
Această Cruce-a Firii ce-o avem
Ca punte peste iad, spre Veșnicie…

Simt stelele vibrând de după nori
Când îngerii încep Psalmul Zidirii,
De pretutindeni înfloresc fiori
Proorocind renașterea din Zori
Și toamna e Vecernia Iubirii

***

Eugen Serea
Cade o frunză

Cade o frunză, urcă un Dor,
Soarele-apune tot mai ușor…
Ochiul nu vede,
Tâmpla nu știe,
Inima crede,
Moartea e vie…
Suflete, zbori
Până la nori
Și-adu lumină
Din lună plină,
Să mă îngroape
Iarna din pleoape
Sub crucea mea:
Fulgul de nea…

Cade o frunză, urcă un Vis,
Soarele plânge timpul ucis…
Ochiul nu vede,
Tâmpla nu știe,
Inima crede,
Moartea e vie…
Suflete, zbori
Până la nori
Și-adu tăciunii
Razelor lunii
Să mă invie
Vița-de-vie
Vinului Nou:
Sânge-Ecou…

Cade o frunză, urcă un Gând
Soarele-i ruga Apelor, blând…
Ochiul nu vede,
Tâmpla nu știe,
Inima crede,
Moartea e vie…
Suflete, zbori
Până la nori
Și-adu din lună
Vestea cea Bună,
Sfânta Zdrobire
Intr-o Iubire
Raiul de Sus:
Domnul Iisus!

by

Referinţă Bibliografică

Poezii de Eugen Serea/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 noiembrie 2021