Pr. Relu Alexandru PÂRVU: Sfânta Euharistie – hrana pentru viața veșnică

 

Dacă Taina Sfântului Botez este cea care îl naște pe om într-o nouă viață, mai presus de starea exclusiv biologică, Sfânta Împărtășanie îi dă omului hrana potrivită celei de-a doua nașteri, cea duhovnicească. Sfânta Împărtășanie îl face pe om părtaș al vieții celei veșnice, dându-i darul de a depăși stricăciunea și moartea. Am putea să o numim și leacul nemuririi – ca Sfântul Ignatie Teoforul –, având în minte cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Lucrarea tămăduitoare a Sfintei Împărtășanii este nu numai recunoscută, dar și puternic accentuată de către toți Sfinții Părinți ai Bisericii. În mod unanim, aceștia văd în Euharistie nu un simplu leac – printre altele, bineînțeles –, ci marele și puternicul leac: „El stinge toată boala” cu puterea lui Iisus Hristos – spune Sfântul Ioan Gură de Aur[1]. „După ce am gustat odată din stricăciunea firii (fărâmițate), dorim după Cel care pe toate le unește, pentru ca luând în noi acest leac, să alunge, prin efectul lui contrar, influența primejdioasă a otrăvii de mult timp înrădăcinată în noi. Și ce leac este acesta? Nu altul decât acel Trup slăvit care a biruit moartea și care s-a făcut izvor al vieții noastre” – scrie Sfântul Grigorie de Nyssa[2].

Sfântul Nicolae Cabasila numește Euharistia „singurul leac împotriva păcatului” sau „singurul leac împotriva relelor firii omenești”[3]. Trebuie să alergăm la acest leac nu numai o dată, ci mereu. Mâna ajutătoare a Doctorului trebuie să ne fie pururea la îndemână, ca să ne poată vindeca – spunea același părinte. Sfântul Chiril al Alexandriei îndeamnă astfel: „Așa crezând, te vei împărtăși de binecuvântarea Sfântei Împărtășanii care alungă nu numai moartea, ci și bolile din noi”[4].

În trupul și în sufletul creștinului pătrunzând Trupul și Sângele lui Hristos primite în Sfânta Împărtășanie și amestecându-se cu elementele noastre constitutive, se lucrează tămăduirea întregii ființe umane. Sufletul și trupul sunt curățite de tot păcatul și de toată întinarea; până la urmă, „singurul leac împotriva păcatului este Trupul lui Hristos, iar singura spălare a fărădelegilor este Sângele Lui” – spune Sfântul Nicolae Cabasila[5]. Sfintele Daruri pot „să îndrepteze chipul lui Dumnezeu din noi, ori de câte ori dă semne că e pe cale să se strice”, aduc „reînnoirea frumuseții sufletești de odinioară”, „vindecă materia noastră atunci când stă să se strice” și întăresc „voia noastră șovăielnică”[6]; ele readuc la unitate făptura omenească sfâșiată de păcat. După cum se vede din rugăciunile care se rostesc înainte și după Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului au puterea de a alunga toată nălucirea, gândurile și deprinderile rele. Patimile nu sunt doar împiedicate să crească, ci sunt cu totul smulse și stârpite[7].

Pe lângă tămăduire, după cum arată Sfinții Părinți, împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos dăruiește și apărarea creștinului de tot răul, de toată lovitura și insuflarea diavolească; este pază sufletului și trupului, zid și ajutor. Rostul tămăduitor și păzitor al Sfintei împărtășanii este de netăgăduit, dar puterea ei este cu mult mai mare, căci ni se arată ca izvor de viață adevărată, viața omului celui nou întru Hristos.

După cum arată Sfântul Nicolae Cabasila, înfierea de care are nevoie creștinul nu este doar cu numele, ca înfierea omenească, iar fiii adoptivi ai lui Dumnezeu – potrivit noii lor plămădiri săvârșite prin Sfânta Împărtășanie – se arată mai înrudiți cu Dumnezeu decât cu aceia care i-au adus pe lume. Dar pentru ce să spunem înfiere și să punem alături înfierea dumnezeiască de cea trupească, față de care este mult mai lăuntrică și mai deplină, în așa măsură încât cei născuți duhovnicește sunt mai deplini fii decât sunt copiii trupești față de părinții lor? Și încă cu atât mai mult cu cât Dumnezeu întrece prin înfierea Sa chiar pe părinții care nasc pe prunci din carnea și din trupul lor[8]! Fiindcă Euharistia este hrana potrivită noii sale vieți în Duhul, omul trebuie să se cuminece cu Trupul și Sângele lui Hristos din clipa nașterii sale celei noi, la Botez, și toată viața sa, cu statornicie. Aceste sfinte merinde hrănesc sufletul și trupul în chip duhovnicesc, le susțin, le întremează și le întăresc. Ele aduc împăcarea puterilor sufletești[9].

Dacă despărțirea de Dumnezeu a dus la moartea omului, Sfânta Împărtășanie îl aduce iarăși la unirea cu El și îi dă adevărata viață (Ioan 6, 48-59). Ea este cu adevărat izvorâtoare de viață pentru om: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53). Dăruind pe Cel ce este începătorul a toată viața și Viața însăși, Sfânta Împărtășanie îl face pe om cu adevărat viu și desăvârșit: „Omul are viață nu de pe urma mâncării firești, cu care ne hrănim – tâlcuiește Sfântul Nicolae Cabasila – căci aceasta nu ne dă prin sine viață, ci doar ajută la întreținerea vieții; în timp ce Pâinea vieții este însăși Viața, care face vii pe cei ce gustă dintr-însa. Căci pe când hrana trupească se schimbă și se preface în sânge hrănitor, în Împărtășanie, lucrurile stau chiar dimpotrivă: Pâinea vieții schimbă, preface și umple de viață pe cel ce se împărtășește de ea”[10].

Împărtășania îl face pe om părtaș vieții celei veșnice (Ioan 6, 51-58), permițându-i să depășească stricăciunea și moartea. Ea este menită să hrănească viața duhovnicească în întregime. Este o hrană desăvârșită în toate privințele și nu există nicio trebuință a credincioșilor pe care să nu o poată ea mulțumi cu toată deplinătatea. Nu se cuvine, firește, să privim împărtășania drept un mijloc care ne duce către un scop exterior ei. Căci prin ea îl primim pe Hristos, nu calea către El. Hristos Se dă întreg drept hrană celor credincioși în Sfânta Împărtășanie pentru ca ei să poată viețui și crește în El prin Duhul, pe măsura vredniciei lor duhovnicești.

 

Pr. Relu Alexandru Pârvu

Parohia Coțatcu

Protoieria Râmnicu Sărat

[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în: Scrieri. Partea a III-a, trad. Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinți și scriitori bisericești, vol. 23, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 580.

[2] Sf. Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic, Ed. Sophia, București, 1998, p. 338.

[3] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2014, p. 115.

[4] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, IV, 2, în: coll. Părinți și scriitori bisericești, vol. 41, p. 413.

[5] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 114.

[6] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 120.

[7] Sf. Chiril al Alexandriei, Tâlcuire la Ioan, IV, 2, în PG 73, col. 585 A.

[8] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, pp. 123-125

[9] „Rugăciunile de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire”, I (a Sfântului Vasile cel Mare), în: Liturghier, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 368.

[10] Sf. Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, p. 120.

by