Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » PREA TÂRZIU LA NOI ÎN GÂND… autor Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou

PREA TÂRZIU LA NOI ÎN GÂND… autor Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou

 

PREA TÂRZIU LA NOI ÎN GÂND…
#AnnaNoraRotaru – autor

Fremătând cade-nserarea și natura încă-i trează…
Ia-mă tu de mână strâns, până ce nu-i prea târziu…
Ne așteaptă țărmul mării, îl mușcă valu-l devorează,
Pașii, acolo ne-am lăsat și-ecoul șoaptelor oftează,
Acolo, ni s-au sinucis speranțele și visu-i străveziu,
În sufletul, mai gol și mai pustiu…

Hai, pe nisip om sta, cerul privind cum se topește,
În adieri cu gust de sare și de alge, cum vibrează…
Se târâie noaptea să ne-nghită, pe soare-l pândește,
Îl smulge de pe fruntea bolții, îl împinge-l prăvălește,
În giulgi de borangic îl pune, valul îl îmbălsămează,
În hăul mării îl înmormântează…

Să ne-ascultăm tăcerea, cu gândurile duse în trecut,
Amintindu-ne cu dor, dulce durere, cuvintele dintâi…
De-atunci, timpul s-a scurs, multe s-au mai petrecut,
Pe-amândoi ne-a zvârlit soarta, pe căi de necunoscut,
Că, nu ne-a mai surâs destinul, s-avem același căpătâi,
Nu ne-a-nvățat deloc verbul „rămâi”…

Închiși în noi rămas-am, cu-anii oblojindu-ne de rană,
Frângând visurile pe frunte, ca zbătânde aripe în zbor…
Bate clopotul a jale, cu psalmodii, cu priveghi în strană,
Că n-am știut iubirii nectarul zeilor să-i dăm, ca hrană,
N-am adăpat-o cu apă proaspătă și cristalină, de izvor,
Azi, prea târziu ne zvâcnește-n piept fior…

______________ NORA ______________
versuri din vol. 10 __ „Peregrin tăcut prin timp” __

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.