Viaţa satului românesc a stat în centrul scrierilor lui Mihail Sadoveanu, dar viaţa târgurilor de provincie ocupă şi ea un loc însemnat în opera sa; lucrul este explicabil, pentru că o mare parte din viaţa scriitorului, până la 1918, a fost petrecută în târguşoare ca Paşcani şi Fălticeni. Încă în cronicile pe care tânărul Sadoveanu le publică sub titlul Opinia la Paşcani începe să se contureze imaginea realistă, ironică şi compătimitoare totală a vieţii cenuşii şi monotone din târguşoare. Printre primele nuvele ale sale sunt cele având în centrul acţiunii funcţionărimea măruntă, îngropată într-un colţ de provincie. Din anii debutului, datează şi scrieri ca, spre exemplu, Cinele, în care fruntaşii târguşorului, funcţionarii de la primărie şi alţii , sunt arătaţi în toată micimea lor sufletească şi în caraghioasa postură de vânători ocazionali ai unui biet câine de pripas.
De asemenea, din anii debutului datează tipul fetei romanţioase din târguşoare, trăind o existenţă ireală, în contrast cu realitatea cenuşie şi lovindu-se apoi dureros de aceasta .
Tema principală a operei sadoveniene consacrate târgurilor moldoveneşti este aceea a încercărilor unor adolescente de a evada din mediul stătut al provinciei. Încă pe la 20 de ani, scriitorul începuse să lucreze la un roman intitulat Un foc în negură, explicând, într-o scrisoare, că titlul e simbolic: o dragoste în negura provinciei, a moravurilor triste ale unui târguşor.
Peste o jumătate de veac, scriitorul va reuşi două dintre romanele sale axate pe această temă, sub titlul comun care evocă simbolul titlului din tinereţe: Focuri în ceaţă. Romanele Floare ofilită ( 1905 ), Apa morţilor (1911) sau Locul unde nu s-a întîmplat nimic ( 1933 ), nuvela Haia Sanis ( 1909 ) urmăresc această temă a dragostei aprinse într-un colţ de provincie, dragoste înăbuşită într-o existenţă pâcloasă, fără elanuri şi fără frumuseţi, fără evenimente şi fără perspective.
Floare ofilită este romanul unei fete care visează fericirea într-o căsnicie întemeiată pe dragoste. Ea se mărită, idealizându-şi soţul şi amăgindu-se romanţios, dar treptat acesta se înglodează în moravurile mărunte ale funcţionărimii provinciale, viaţa familială intră în tipicul făţărniciei mic – burgheze şi visurile adolescentei de altădată se destramă.. Resemnarea pune aici sfârşit unor năzuinţe pe care mediul ambiant îngust şi sufocant nu le îngăduie .
În Apa morţilor, eroina, Măria Stahu, fată sensibilă, înzestrată , este măritată cu un bătrân pe care nu-1 poate suferi. Maria încearcă să evadeze din condiţia ei şi, trecând peste hula târguşorului, îşi părăseşte soţul , dar energia ei este trecătoare, dragostea ei a sclipit doar o clipă în negură, apoi lipsa ei de orizont şi întreaga atmosferă mic – burgheză monotonă o înghit din nou. Aceeaşi temă este reluată în Locul unde nu s-a întâmplat nimic; Daria Mazu , trăind tragedia orfanei cu mamă vitregă, răsare în lumea târguşorului ca o floare exotică, având o sensibilitate neobişnuită locului şi visând evadarea într-o existenţă superioară. În târguşorul înglodat în mediocritate îi apare figura aureolată a singurei personalităţi , Lai Cantacuzin, tipic «om de prisos» care-şi iroseşte posibilităţile, ros de plictiseală, lipsit de energie şi de curajul necesar pentru a se ridica realmente deasupra mediului înconjurător. Daria îl stimează şi -1 iubeşte în taină, dar Cantacuzin rămâne inactiv şi laş când ea este căsătorită silit cu un bătrân bogat şi vulgar. Căsătoria Dariei are toate perspectivele de a fi o măcinare lentă ca a oricărei « flori ofilite». O dată doar izbucneşte din nou o flacără, când Lai Cantacuzin îi mărturiseşte tardiv dragostea, dar împrejurările o duc la sinucidere. Astfel de eroine, când nu se sinucid, se cufundă în Balta – liniştii, cum se intitulează o nuvelă.
În Haia Sanis, voinţa de evadare din mediu se manifestă mai puternic şi ia forme tragice. Haia, fata unor evrei mizeri, trăieşte o dragoste aprinsă, împotriva legilor comunităţii şi se luptă cu disperare să-şi îndeplinească impulsurile sufleteşti. Până la urmă, voinţa ei este totuşi înfrântă . Omul pe care îl iubeşte o părăseşte, în timp ce comunitatea înspăimântată şi retrogradă încearcă să ascundă păcatul. Viaţa Haiei este zdrobită, ea se stinge în chinuri.
Un alt aspect al dramei înăbuşirii aspiraţiilor mai înalte în mediul micilor târguri de altădată este acela al rătării intelectualilor. Acest aspect constituie tema romanului Însemnările lui Neculai Manea ( 1908 ); Manea este un profesor de liceu care a răzbit cu greu la învăţătură, fiind fecior de oameni săraci; planurile sale de viaţă sunt rând pe rând nimicite de societatea care i se opune, jignindu-i sentimentele, înjosindu-1; în cele din urmă, profesorul se adaptează , revolta i se toceşte şi fericirea este înlocuită cu resemnarea; alături de el, romanul cuprinde un alt personaj interesant, profesorul Radianu; acesta are o pregătire serioasă, o inteligenţă remarcabilă şi un caracter intransigent; incapabil să învingă ipocrizia socială, care-1 înconjoară şi-1 copleşeşte , se dezaxează şi cade în alcoolism.
Arta sadoveniană aduce elemente noi în operele despre viaţa târgurilor de provincie; observaţia realistă se îmbină cu atitudinea scriitorului, atitudine de înţelegere, de compătimire şi indulgenţă, dar şi de ironie; înţelegerea zbaterii acestor oameni mărunţi şi a dramelor micii burghezii este altceva decât simpatie manifestată pentru durerile ţărănimii asuprite; compătimirea este departe de a fi o solidarizare, ca în cazul temelor ce exprimă aspiraţiile poporului; indulgenţa şi ironia însoţesc aproape întotdeauna scrierile autorului despre mica burghezie, incluzând şi o satirizare a incapacităţii oamenilor din aceste târguri de a ieşi deasupra.
Scriitorul creează întotdeauna « atmosferă », sugerează modul de viaţă al locuitorilor târgurilor provinciale, cu monotonia, cu plictiseala, cu petrecerile mereu aceleaşi, cu glumele care se repetă la infinit şi cu dramele care constituie, de fapt, singurele evenimente ale acestor târguri.
Profesor, Bianca Roşu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..