ROMÂNIA ȘI …..PREȘEDINTELE
Dominate de un sentiment al mediocrităţii, alegerile prezidenţiale din toamna lui 2024 nu par să fie un reper pe agenda conversaţiei publice din România. Dincolo de volumele care urmează să fie publicate, dincolo de chipurile de pe panouri, dincolo de recalculările de pensii nu se mai află nimic. Este ca și cum scrutinul de peste câtva timp ar fi doar o formalitate. Ca niciodată parcă în ultimele decenii, postura de președinte al republicii este irelevantă. Vidul intelectual care domină acest moment politic este semnul noilor vremuri: posteritatea lui Klaus Iohannis este extinderea, de neoprit, a dezangajării și a demagogiei. Republica este redusă la un aranjament de conjunctură, insensibilă la tragediile și crizele cu care este contemporană.
Preşedintele şi instituţiile
Ceea ce mediocritatea agresivă ignoră este însăși natura instituției șefului de stat. Semiprezidențialismul plasează pe alesul prin vot universal într-o poziție esențială: chiar dacă nu poate atinge anvergura de prerogative a omologului francez, președintele republicii este actorul fără de care politica externă, siguranța națională și statul de drept nu pot fi imaginate. Inacțiunea sa conduce la paralizia statului. De conduita și de viziunea sa depind gesturile și direcția României însăși.
Căci președintele nu se poate confunda cu un premier ce face bilanțul contabil al deficitului bugetar. Misiunea sa îl situează într-un cu totul alt registru simbolic și juridic. Șeful de stat nu este și nu poate fi un agent imobiliar ce oferă case și credite compatrioților săi, după cum nu poate fi doar personalitatea afabilă și locvace ce apare la televiziune, ca într-un reality show. Și poate că nimic nu este mai neliniștitor acum decât această neînțelegere a profilului și a așteptărilor prezidențiale. Mai mult decât oricare dintre actorii constituționali, președintele este aflat în zona delicată a deciziilor strategice. De la desemnarea unui candidat la poziția de prim ministru, la definirea politicii externe, opțiunile sale sunt esențiale și pot avea un efect decisiv, pe termen mediu și lung. Primul magistrat al republicii nu poate să-și delege atribuțiile și responsabilitățile nimănui altcuiva. În clipele de criză președintele este vocea care trebuie să se distingă cu claritate, spre a oferi un sentiment al stabilității.
De la CSM la CSAT, Președintele se află în legătură cu o întreagă rețea de organisme. De la starea statului de drept la direcția politicii externe și apărarea constituției, temele pe care este chemat să le administreze sunt vaste. Acțiunile sale nu sunt niciodată lipsite de semnificație. Participarea la o ședință de guvern este un act care se remarcă, invariabil. Prezidarea CSM poate însemna ocazia de a transmite un mesaj legat de egalitatea constituțională și de domnia legii.
Ales nu spre a guverna, ci spre a prezida, șeful de stat poartă pe umerii săi povara unei solitudini teribile. Înconjurat de consilieri, plasat alături de guvern și de premier, șeful de stat este singur în momentele în care stările excepționale sau amenințările militare se conturează, neliniștitor. În toate aceste ocazii, șeful de stat nu mai poate recurge la gesticulația unui politician oarecare. Angajat partizan, de vreme ce nu se poate izola, președintele trebuie să accepte instalarea în logica de solemnitate și de gravitate a magistraturii sale.
Iată de ce căutarea unui Președinte nu poate fi niciodată o simplă operațiune de casting mediatic. Președintele republicii nu poate fi doar un corp locuit de discursuri abile. Șeful de stat trebuie să dețină un curaj aparte: tragedia din Ucraina definește o vecinătate pe care nu o mai putem ignora.
Președintele Republicii trebuie să se afle în centrul conversației instituționale ce acordă un viitor democrației constituționale. La distanță egală de vorbăria goală și de tăcerea irelevanței, șeful de stat este obligat să își găsească un ton și o conduită. Președintele interpretează constituția și își trasează un drum: mediocritatea se poate dovedi fatală în circumstanțele marilor încercări.
Irelevanța scrutinului nu poate da naștere decât unei instituții irelevante. Demagogia și platitudinile nu se pot substitui viziunii autentice. Republica are nevoie de un președinte, după cum are nevoie de cetățeni. Anii ce vin sunt cei în care vom avea ocazia de a reflecta la acest modest adevăr.
Prof. univ. dr. doc. C.M.DRĂGAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..