Şcoala de la Lespezi,
cea mai veche şcoală rurală din Moldova,
împlineşte 160 de ani
(15 nov. 1864 – 15 nov. 2024)
Pe răbojul timpului nestatornic, iată, la 15 noiembrie 2024, se marchează cu litere luminoase o aniversare de mare relevanţă istorică pentru Târguşorul Lespezi, aflat pe malul „lespezit” al Siretului, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, aparţinătoare judeţului Iaşi, respectiv: împlinirea celor 160 de ani de la înfiinţarea primei şcoli din localitate!
Pentru cei care se vor apleca cu înţelegere peste filele colbuite de vremi şi vremuri trecute vor putea să afle că aici, la 15 noiembrie 1864, a fost înfiinţată prima Şcoală de băieţi Lespezi, ca o consecinţă directă a aplicării reformei învîţământullui, propusă şi promulgată în acelaşi an, 1864, de către Primul Domnitor al Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, , prin care s-a deschis copiilor din mediul rural al noului stat România calea luminoasă a învăţăturii de carte, obligatorie în alfabetul latin şi nicidecum în alfabetul chirilic, de influenţă slavă, cum sporadic se obişnuia până atunci în puţinele şcoli domneşti din Principate.
Cu 8 luni mai înainte, prin adoptarea, în martie 1864, a legilor, care au pus bazele administraţiei locale a noului stat, România, apărut pe harta Europei, – legea comunală şi legea consiliilor judeţene – , aşa cum au fost ele stipulate în reforma propusă de Cuza Vodă, Târguşorul Lespezi a ajuns la rangul de plasă a judeţului Baia, cu reşedinţa la Fălticeni, fiind “înzestrată” cu instituţiile principale necesare bunei sale funcţionări, respectiv: Primărie, Pretură, Poştă ş.a. Mai lipsea una singură, pe care o dorea întreaga comunitate rurală: şcoala!
Rândul înfiinţării acestei prime şcoli lespezene i-a venit, cum s-a arătat, la 15 nov. 1864, după cum se atestă în arhiva de la Fălticeni, în care poate fi remarcată şi strădania inspectorului şcolar al judeţului Baia, profesorul Nicolae Vicol, cel care a susţinut şi a „pus umărul” decisiv la înfiinţarea şcolii lespezene, devansând cu 5 zile mai devreme înfiinţarea primei şcoli din oraşul Paşcani (20 nov.1864)!
Începutul şcolii lespezene, ca orice început, a fost unul greu, dar toate dificultăţile inerente au fost trecute „din mers”, având ca suport bucuria nestăvilită a comunităţii, dar şi a copiilor lespezeni şi a celor din împrejurimi care, în sfârşit, puteau primi învăţătura cărţii în prima şi noua lor şcoală.
Din nefericirea vicisitudinilor vremii de după 1866, când Domnitorul Cuza a fost silit să abdice, iată că, în 1872, guvernul conservator ia decizia bizară de „desfiinţare a învăţământului rural românesc”. Norocoasă, Şcoala de la Lespezi a putut scăpa de această cruntă „năpastă”, invocând în extremis calitatea recunoscută de Târg a localităţii şi, astfel, a putut să-şi păstreze continuitatea neîntreruptă a funcţionării sale, aşa cum nu s-a întâmplat şi cu numeroase alte şcoli rurale ce au fost „închise” în acea perioadă nefastă. Putem, deci, să subliniem faptul că Şcoala de la Lespezi, şi-a păstrat continuata sa funcţionare, de zi de zi şi an de an, pentru şirul generaţiilor de învăţăcei care i-au sorbit, mereu şi mereu, lumina învăţăturii, ajungând, iată, la aniversarea 160!
După primul război mondial şcoala lespezeană a devenit Şcoala mixtă de 7 ani, fiind frecventată de către şcolarii celor trei comunităţi locale, de români, evrei şi lipoveni, care s-au instalat în Târgul Lespezi, de îndată ce s-a construit aici, în 1895, Fabrica de sticlă. Din păcate, cel de al doilea război mondial avea să facă din Tg.Lespezi un adevărat „teatru de război”, iar bombardamentul sălbatic din august 1944 a nimicit aproape în întregine localitatea, instituţiile şi casele locuitorilor.
Astfel, şi Şcoala lespezeană a fost nimicită complet, cu toate înzestrările sale şi, mai ales, cu pierderea definitivă a arhivei şcolii din primii 80 de ani de funcţionare neîntreruptă, ce conţinea documente originale ale istoriei sale. Mare păcat!
După războiul distrugător, în toamna anului 1944, pentru funcţionarea şcolii s-a găsit o soluţie „improvizată”; activitatea acesteia fiind continuată în casa învăţătorului Dăscălescu, care a fost reparată şi amenajată rapid, cât de mult s-a putut atunci.
Noua Şcoală de 4 ani ridicată în 1949
Acest „provizorat” al şcolii lespezene s-a întins până în toamna lui septembrie 1949, când a fost dată în folosinţă noua clădire a Şcolii primare Lespezi. Era anul în care am avut bucuria intrării în clasa I-a, aflată sub îndrumarea distinctă a învăţătorului Al. Moscaliuc. Îmi aminresc şi acum, la vârsta senectuţii, de acea imensă bucurie a „primelor litere, cifre, citiri şi socoteli”, instalată cu emoţie în rândul „boboceilor” clasei I-a.
După absolvirea cu examen, din 1953, pentru noi, elevii din Lespezi, continuarea claselor V – VII s-a făcut la Şcoala de 7 ani de la Fotin Enescu (azi, Dumbrava), aflată la 2,5 km; aceasta scăpând ca printr-o „minune” din războiul nimicitor. Meritul pregătirii şcolare temeinice s-a datorat aici unor „tovarăşi” profesori de excepţie, pedagogi desăvârşiţi, cei mai mulţi provenind de la vestita Şcoală Normală „Vasile Lupu” de la Iaşi. Îmi fac aici datoria sfântă a pomenirii lor: Petru Jugaru – director şi prof. de matematică şi istorie, Ioan Gordin – prof. de română şi muzică, Vitalia Harbur – prof.de geografie şi şt. naturale, Mihai Grigorescu – prof. de fizică, desen şi sport şi Maria Buiuc – diriginte şi prof. de rusă. Cu îndrumarea lor distinctă, atât examenul de absolvire a Şcolii de 7 ani, cât şi examenul de admitere, cu 2 teze şi 2 orale, la vestitul Liceu Internat „C.Negruzzi” de la Iaşi, în condiţiile unei mari concurenţe, a fost „floare la ureche”.
Revenind la momentul aniversar – 160 – al Şcolii lespezene, să menţionăm că după reforma administrativă din 1952, Tg.Lespezi a devenit comună a raionului Paşcani din Regiunea Iaşi, iar Şcoala lespezeană a intrat sub coordonarea şcolară raională. La următoarea reformă administrativă, din 1968, localitatea Lespezi a devenit comună a judeţului Iaşi şi, în consecinţă, Şcoala de la Lespezi a devenit unitate şcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, aşa cum este şi în prezent. Astfel, Şcoala de la Lespezi, ca unitate şcolară a judeţului Iaşi, este în prezent singura şcoală rurală care are în palmares 160 de ani de funcţionare neîtreruptă! Să-i recunoaştem, dar, unicitatea!
La ceasul aniversar – 160, se cuvine „trecerea în revistă” a stadiilor sale instituţionale: Şcoală de primară de băieţi, şcoală mixtă, şcoală generală de 7 ani, de 8 ani, şcoală generală cu treapta I de liceu şi profesională, şcoală de arte şi meserii, liceu tehnologic şi în prezent şcoală profesională, urmare a numărului redus de elevi.
Arborându-şi primenitele straie căpătate la aniversarea 150, Şcoala Profesională Lespezi, beneficiind de cele 10 săli de clase modernizate, de sala de sport ultramodernă, de ateliere, laboratoare şi cabinete bine echipate, o grădiniţă, o clasă pregătitoare şi un after school, sărbătoreşte cei 160 de ani ai existenţei sale cu mândria nedisimulată a longevivei sale existenţe, dar şi cu o încrezătoare scrutare a viitorului său.
Ca absolvent al Şcolii primare de la Lespezi din 1953, ca participant la aniversările de 140, 150 şi la cea prezentă de 160 de ani, a cărei festivitate se va desfăşura în 14 noiembrie 2024, n-aş putea încheia aceste rânduri destinate acestei prestigioase aniversări fără să adresez distinse felicitări întregului colectiv didactic de dascăli al Şcolii lespezene care s-a ostenit şi se osteneşte întru slujirea cu cinste şi devotament a Luminii cărţii acesteia, la care adaug alese urări de sănătate şi de continuitate întru formarea generaţiilor viitoare.
La mulţi ani în dăinuire, Şcoală lespezeană!
Fie ca şi urmaşii urmaşilor noştri să-ţi poată transmite, an de an şi veac de veac, în deplină Libertate şi Frăţie, o aceeaşi caldă urare!
Mihai Caba – veteran al Luminii ieşene, absolvent din 1953
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..