Viaţa fără comedie e un şes deasupra căruia roteşte o pasăre mioapă, ezitând să coboare de teamă că umbrele pe care le zăreşte sunt şerpi, nu drumuri şi cărări.
Centrul activ al inteligenţei este umorul, iar cine nu ştie de el se află însuşi în centrul unei glume proaste a părinţilor săi! Scopul primordial al comediei este acela de a râde de unul şi a se supăra altul, căci, de obicei personajele sunt fictive pe când cei cu musca pe căciulă sunt prototipul. Din acest punct de vedere, dintre comici, Puiu Călinescu a supărat cel mai puțin pentru că el a râs mai mult de el, strâmbându-şi în aşa mod gestica încât nici păpuşarii n-o pot face cu marionetele.
Juca exploziv comedia, scoţând la suprafaţă prostia umană, stângăcia, tarele omului toate pe care le semnifica pe faţă, fără subînţelesuri, cu poanta la ţintă, nedând bătăi de cap pentru decifrare… erau poante ca ardeiul: dai cu el pe la ochi şi ustură imediat, nu e nevoie de o cură! Improviza nişte grimase provocatoare de reacţii anapoda: râzi de milă şi plângi de plăcere. Era un                    Louis de Funès român (fireşte, el şi actorul francez – de origine portugheză – aveau fiecare valoarea sa, fiind aici vorba doar de stil), avea o atât de expresivă simbolistică a gesticii încât şi umbra lui te făcea să râzi. Nu înseamnă că suspenda rolul intonaţiei vorbirii (într-o scenetă de dialog într-o gară cu impiegatul de mişcare interpretează rolul unui bâlbâit, inflamabil de comic), gestul mimic şi corporal, dicţia, şuvoiul de cuvinte sugrumate cu pauze de atragere a atenţiei asupra torentului de contorsionări ale feţei erau un tot excepţional comic şi inimitabil.
Cum să se treacă un eschimos la creştinism dacă în raiul creştin nu sunt foci, cum să nu blameze el o veşnicie creştină renunţând la vânătoarea cu foci pentru agape sfinţite!? Memoria brută eschimosească a românilor nu foloseşte ca învăţare de minte decât că binele sufletului se află acolo unde poţi prăda tot şi masacra fiinţe neapărate. Pe fondul gălăgiei de alarmă românească şi cu necuvântătoare autohtone deducem că trebuie să creştem gâşte ca să păzim „Capitoliul”, în loc să învăţăm noi a-l apăra!
Ne-am pierdut rând pe rând pe mulţi dintre artiştii noştri, iar siguranţa artei şi culturii e întărită de gălăgia gâştelor! Artişti ca Puiu Călinescu se nasc o dată la un veac, sau niciodată, iar de aceea, unde o fi cheia de la filmotecă şi când va veni cineva să o învârtă în broască spre a deschide raclele în care pe câte unul au fost îngropaţi artiştii irepetabili ai României? Nu trebuie porţi de oţel ca să apărăm patrimoniul ci tocmai porţi deschise. Degeaba e plină arhiva cu averi patrimoniale, zăcământul nescos din munte nu foloseşte mai mult ca sărăcia de la suprafaţă.
Artiştii strecurau cândva glume prin şiretlicuri, azi le închid gura găştele şi-i îngroapă a doua oară jalnica ordine a „luminaţilor” vremii! Memoria are ziua de ieri, iubirea are ziua de azi, speranţa are ziua de mâine! Arta şi cultura românească nu mai are nicio zi! Din păcate! Actorul Puiu Călinescu e doar unul, dar contează cât o infinitate de spirite. Se simte aceasta depistând indubitabil că râsul sănătos provocat de el sfârşeşte într-o tragedie naţională a bolii iremediabile culturale şi artistice.
Comedianții, pâinea și vinul sufletului, aerul, zborul și piscul gândului, cura de tratament alternativ fără pastilă, seringă și bisturiu…, comedianții sunt pentru o țară sănătoasă și un popor cu umor capitalul patrimonial, produsul intern brut național la zi, la bine și la greu, pe soare, pe vânt și ploaie, pe căldură și pe ger, dimineața, la prânz, seara și-n cursul zilei. Premierul, președintele, regele, guvernatorul, primarul, capul familiei… ar trebui să aibă fiecare câte un consilier pe probleme de umor. Ne-ar fi mult mai ușor în viață, am trăi mult mai bine…! Nu îl mai avem azi pe Puiu Călinescu decât în filmografie, memorialistică artistică și culturală… Dar avem cu noi frumosul, mirabilul cuplu de teatru comic Vasile-Valentina…! Vasile Muraru și Valentina Fătu, actori la teatrul cu istorie – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” – sunt și vor fi cu noi pe calea propriei vieți spirituale pentru încă o durată de timp și o distanță de drum lungi pe cât și sperăm, căci merităm…, ei sunt o prelungire a umorului sănătos, alinător, înveselitor și-ntăritor de dintotdeauna, pe care poporul român l-a sporit și apărat până azi ca pe pietrele de fundamentare ale simbolurilor  firii sale, ale însemnelor și zăcământului subsolic aurifer natural, din care în fiecare clipă de viață fiecare român are dreptul să exploateze câteva cristale spre a-și înfrumuseța și ușura estetic și vesel viața.       „Omul bun râde”, spune Doru Octavian Dumitru. Poate că s-ar fundamenta mai convingător spusele acestea, deși în cazul lui Doru Octavian Dumitru în general nu rămâne un spațiu gol de sensuri, adăugând că și omul deștept râde. Deci: omul frumos și deștept…! E drept, nu toți oamenii ce râd sunt și deștepți, dar cei ce nu râd lasă loc de punere la îndoială a deșteptăciunii ori, în tot cazul, cine nu râde trebuie să aibă pe undeva un ceva ce dezvoltă o ramificație de interpretări și dubii…!
Plânsul poate fi silnic dacă se contopește cu rana, cu durerea, cu asuprirea…, dar râsul este propulsat de fericire, iar de aceea coordonatele lui sunt libertatea, bunătatea și inteligența. Cum să găsești aceste supreme valori spirituale umane la cel ce beneficiază de teatrul comic, dacă nu le au în primul rând actorii?! Ei de unde să le ia ca să le resfire larg spre inimile, ochii și sufletul publicului ?! Falsul, copia se simt, se văd din satelit…, nu prind decât la oameni mediocri. În toate e bine și frumos ca tu să fii tu, cu atât mai mult actorul de comedie, căci în cazul său rezultatul îl primește pe loc, nemaifiind nimic de făcut dacă a întârziat momentul ori dacă nu a avut harul și mijloacele de a exploata clipa ce pleacă simultan cu destinderea feței într-o expresie de fericire, zâmbet și râs. Aceasta făcea Puiu Călinescu, aceasta fac azi Vasile Muraru și Valentina Fătu. Fiecare cu măsura personală a artei de a invoca lumina spiritului prin talent, muncă, seriozitate și a dărui pacea, veselia, binele sufletesc și fericirea…!

(Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Puiu Călinescu. Umorul pacificator contra gălăgiei gâştelor/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 aprilie 2025