Doamnei Elis Râpeanu

(Regina epigramei românești)

Noi, Maiestate, ținem seama,

Că ne-nvățați ce-i Epigrama

Și-n cor, adepți și mii de fani,

Cu drag vă spunem: LA MULȚI ANI!

Ion Croitoru, Adjud

 

Reginei epigramei românești, așa după cum spune dl prof. Ion Croitoru, doamnei ELIS RÂPENU, colectivul redacțional al revistei Universale de creație și atitudine culturală Armonii Culturale, îi urează un sincer LA MULȚI ANI!

 

Redăm mai jos câteva repere biografice și elemente ale prodigioasei sale activități literare.

 

Date biografice: Studii la Facultatea de Limba și Literatura Română la Universitatea din București; Universitatea Științifică București, Secția Spaniolă; Facultatea de Limbi clasice, romanice și orientale, Secția Franceză la Universitatea din București; Școala Populară de Artă din București, Specialitatea Canto popular și romanțe. Membră a Cenaclului literar al Centrului Cultural al M.I.R.A. Autoare a peste 70 de lucrări științifice (manuale, culegeri, dicționare, comunicări științifice etc), doctor în științe filologice, avându-l conducător științific pe prof. univ. Ștefan Cazimir, cu teza „Epigrama în literatura română”. Colaboratoare (cu poezii, epigrame, articole etc.) la peste 30 de publicații. Deținătoare a numeroase premii la concursurile de epigramă și poezie. Inclusă în peste 45 de culegeri/antologii de epigrame; prezentă în culegeri și antologii de poezii, Vorbește franceza, spaniola, engleza, și rusa.

 

Activitatea literară – Volume publicate:

 

Antologii și culegeri de epigrame:

 

Afilieri: Membră a Societății Române de Filologie romanică; membră a Societății Scriitorilor Olteni; membră fondatoare a Uniunii Epigramiștilor Români.

 

Prof. Ion Croitoru

Adjud, 27.08.2022

Facebooktwitterby feather