BRAȚE DE LUMINĂ
Familiei mele iubite
Îmi odihnesc ochii,
privind ore în șir
lumina ce izvorăște
de sus, din cer,
inundându-mi pupilele
cu frânturi de Rai,
cu sclipiri de aripi
de heruvimi,
cu statornicia
porților împărătești,
prin care omul
primește eternul,
primește binele,
de la El.
Îmi odihnesc mâinile,
unite ore în șir,
în ruga către înalt,
cu vârfurile degetelor
simt atingerea clipelor
vieților celor dinainte,
a slovelor scrise
în cartea vieții,
despre faptele celor
care sunt sau
care vor mai fi.
Îmi odihnesc auzul,
deschis către muzici
înalte, venite de dincolo
de lumea lumilor,
din multiversuri
care poartă pe unde
energii fabuloase,
îmbătând urechile
cu notele unui lied
nemaintâlnit.
Îmi odihnesc palmele,
răsucind împreună
linia vieții și a inimii,
obligate să-mi deseneze
destinul, ca pe o filă
de carte, prezisă de
Preaînaltul Mag în
Marele glob de cristal.
Îmi odihnesc clipele,
minutele, orele
ori zilele, pe care
nu le număr,
dar la enumăr,
ale mele sunt
cu bune ori cu rele,
cu oameni buni ori răi,
cu fapte bune sau rele.
Nu vreau să le schimb
cu nimeni și nimic,
ale mele sunt toate –
sunt partea magică
din povestea unei vieți,
care mă sărută
cu farmecul zorilor
și mă îmbrățișează
cu brațe de Lumină.
© Gheorghe A Stroia
România, Gustar 2022


