Corneliu Neagu (născut la 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în șapte cărți de poezii și eseuri publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale de timp relativ scurte, publică la diferite edituri încă șase volume de versuri și eseuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN, DRUM SPRE ETERNITATE, POEME PESTE TIMP și ECOURI EXISTENȚIALE. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, ÎNSEMNE CULTURALE etc. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Recent, scriitorului Corneliu Neagu iau fost alocate spații generoase în două lucrări enciclopedice de mare prestigiu, respectiv: ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000, Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, și în MILENARIUM-Dicționarul Enciclopedic al Scriitorilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. De asemenea, poetul Corneliu Neagu a fost înclus în vol 5 al MARII ANTOLOGII DE POEZIE ROMÂNEASCĂ ÎN LIMBA GERMANĂ realizată de poetul și traducătorul Christian Schenk. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum.
REPERE PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA
Despre NEAGU Corneliu
REPERE PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA Corneliu Neagu (născut la 20 martie 1944, Fieni-Jud. Dâmbovița): Urmează școala gimnazială în orașul natal, Fieni, în perioada 1951-1958. Apoi, se înscrie la Școala de arte și meserii din Fieni pe care o va absolvi în anul 1961. În perioada 1962-1966 urmează cursurile liceului seral „Aurel Rainu” din Fieni, iar în 1966 devine student al facultății de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) a Institutului Politehnic din București. După absolvire, este angajat la aceeași facultate ca asistent universitar. În 1978 devine Doctor Inginer în TCM. La pensionare, în anul 2012, Universitatea îi conferă titlul academic de Profesor Universitar Emerit. În perioada 1983-1985 a fost detașat, în interes de serviciu, la Universitatea de Științe și Tehnologie din Oran-Algeria. După pensionare își începe activitatea literară, concretizată în șapte cărți de poezii și eseuri publicate și colaborări la reviste literare. Din acrivitatea academică este de reținut faptul că Prof. Univ. Emerit Corneliu Neagu este conducător de doctorat și specialist în domenii de vârf ale științei și tehnicii actuale: Managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, Optimizarea fluxurilor de materiale din întreprindere, Utilizarea Rețelelor neuronale artificiale la modelarea și simularea sistemelor și proceselor de producție etc. Este cercetător, inventator, expert în evaluarea organizațiilor economice și, desigur, poet de prestigiu. În literatură a debutat după pensionare, în anul 2016, cu volumul de versuri FATA MORGANA, la Editura ePUBLISHERS, dând viață unui vis frumos, pe care l-a purtat în suflet încă din adolescență. La intervale de timp relativ scurte, publică la diferite edituri încă șase volume de versuri și eseuri, respectiv CUNOAȘTEREA DE SINE, TĂCEREA DIN ADÂNCURI, TIMP ȘI DESTIN, DRUM SPRE ETERNITATE, POEME PESTE TIMP și ECOURI EXISTENȚIALE. Totodată publică în reviste de literatură prestigioase, dintre care amintim CONFLUENȚE LITERARE, LOGOS ȘI AGAPE, LITERATURA DE AZI, ARMONII CULTURALE, ÎNSEMNE CULTURALE etc. Este prezent, de asemenea, în diferite antologii, alături de alți scriitori români din țară și diaspora. Recent, scriitorului Corneliu Neagu iau fost alocate spații generoase în două lucrări enciclopedice de mare prestigiu, respectiv: ENCICLOPEDIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN GENERAȚIA 2000, Ed. Ziariștilor Profesioniști din România, și în MILENARIUM-Dicționarul Enciclopedic al Scriitorilor Români la Începutul Mileniului al III-lea, Ed. Armonii Culturale. De asemenea, poetul Corneliu Neagu a fost înclus în vol 5 al MARII ANTOLOGII DE POEZIE ROMÂNEASCĂ ÎN LIMBA GERMANĂ realizată de poetul și traducătorul Christian Schenk. Temele majore care pot fi regăsite în opera literară a lui Corneliu Neagu provin, cu precădere, din viziunea autorului asupra curgerii imuabile a timpului, concretizată în observații, interpretări, amintiri, regrete, iubiri împlinite sau ratate, speranțe etc. Aceste teme sunt transpuse în versuri de o profunzime aparte, fără să aparțină, preponderent, unui stil literar anume. Mai degrabă, se poate vorbi despre o împletire de stiluri literare diversificate (realism, romantism, simbolism, expresionism etc), fapt ce conferă creației lirice a lui Corneliu Neagu originalitate și valoare artistică de nivel înalt. Aceste stiluri pot fi regăsite, în diferite doze, dificil de cuantificat, în tot ceea ce a publicat până acum. Vezi toate articolele scrise de NEAGU Corneliu →
Categorii
- AFORISME (58)
- ANIVERSĂRI (1.302)
- 1 DECEMBRIE (64)
- 1 IUNIE (22)
- 24 IANUARIE (27)
- 31 August – Ziua Limbii Române (80)
- 8 MARTIE (41)
- CENTENAR (24)
- DRAGOBETE (19)
- EMINESCU (171)
- IA ROMÂNEASCĂ (14)
- PASCALE (25)
- Unirea mică (9)
- VALENTIN (9)
- ZICI – 16 februarie (6)
- ZIUA INVATATORULUI (2)
- Ziua Mondială a Poeziei (37)
- ZIUA POEZIEI (21)
- ANTOLOGII (61)
- ArtCronica (36)
- ARTE (100)
- Arte vizuale (32)
- SCULPTURI (6)
- Vernisaje Expoziții (27)
- AUTORI (106)
- Profil de AUTOR (56)
- BIOGRAFII (162)
- PERSONALITĂȚI (102)
- CARTI (816)
- CARTI PRIMITE LA REDACTIE (48)
- CRONICI (327)
- OFERTĂ CARTE (24)
- Presă culturală (12)
- SEMNAL EDITORIAL (215)
- TÂRG DE CARTE (12)
- COMUNICATE PRESA (157)
- APEL UMANITAR (3)
- CRONICAR S (47)
- CONCURSURI (96)
- CREDO (1.065)
- BOR (152)
- CATEHEZA (43)
- COMEMORARI (33)
- ICOANE (19)
- IERARHI BOR (48)
- MARTURISITORI (115)
- MUCENICI (39)
- PILDE (20)
- SARBĂTORI (263)
- Traduceri (9)
- Dezbaterea Zilei (62)
- DIDACTICI CREATIVE (5)
- Concursuri DC (1)
- Prezentare DC (2)
- EDITORIAL (126)
- Editura AC (21)
- ANTOLOGII AC (18)
- ESEU (2.379)
- CONFLUENȚE (12)
- FILO-STUDII (16)
- MEDITAȚIE (32)
- EVENIMENT (970)
- CENACLU (10)
- FESTIVAL (17)
- GALA PREMIERE (10)
- IN MEMORIAM (138)
- INEDIT (25)
- INVITAȚII (35)
- LANSĂRI DE CARTE (57)
- MILENARIUM (9)
- NECROLOG (55)
- OKIANIADA (9)
- PREMII (19)
- RECUNOAȘTERI (13)
- SPERANȚE (15)
- UZPR (7)
- Exegeze (789)
- DICTIONAR PSI (3)
- Fără categorie (2.422)
- FILM (4)
- INTERVIU (214)
- ISTORIE (151)
- JURNAL (135)
- LANSARI (56)
- MAGIC (27)
- MANASTIRI (5)
- MUZICA (42)
- CRONICAR S (12)
- NOI APARITII (143)
- PASTORALA (179)
- Poezie (4.305)
- 8 MARTIE (20)
- EPIGRAME (9)
- HAIKU (16)
- Lirică populară (9)
- MULTILINGUA (11)
- PAMFLET (40)
- PARODII (1)
- Poezie pentru copii (43)
- RONDELURI (15)
- SONETE (103)
- Traduceri (18)
- PORTOFOLIU (6)
- Proza (628)
- Redactia (3)
- REVISTE (109)
- Ştiaţi că (29)
- MEDICINĂ (5)
- TABLETA (204)
- TEATRU (71)
- ACTORI (8)
- Creație teatrală (3)
- Festivaluri Teatru (4)
- PIESE (12)
- TRADIȚII (206)
- UMOR (117)
Articole recente
Armonii Explicate
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Citeste mai departe...
