Pe Buna Vestire stradă se giugiuleau doi guguștiuci,
Și gândul mi s-a dus în urmă când ne-ntâlneam pe la răscruci…
Abia trecusem majoratul, simțeam fiori cum ne cuprind,
Pluteam privind a stelei rază și nu vedeam că zori ne prind.

Își luară zborul guguștiucii pe creanga dezgolită-n toamnă
Și frunzele pe jos căzute la reverie mă îndeamnă:
Cum norii albi pe cer planează lăsând albastrul să se vadă,
Furăm și noi, cum vrut-a Domnul, doi norișori, și drept dovadă,

Dintr-o unire pământeană, lăsa-vom în a noastră urmă,
Chiar dacă unuia destinul, în floarea vârstei, drumu-i curmă,
Urmași ce-or duce mai departe povestea unor plutitori
Pe-ntins ocean al omenirii și pe pământ viețuitori.

Rămasă singură-n oceanul ce parcă stă să mă înghită,
Mă lupt ca pas să am tot sprinten și mintea încă nu zărghită…
Să-mi lase Domnul încă anii ce-mi trebuie să mă achit
De misiunea ce-am primit-o și cu talanții să fiu chit.

Un fâlfâit ușor de aripi din reverie mă trezește,
Când guguștiucii se înalță și mintea mi se limpezește,
Revin la malul ce-mi oferă cărarea pentru pas solid,
Sperând, din toată firea-mi simplă, să mai rămân un om valid.

10 oct. 2022, Vernești, Buzău, România – Georgeta Tudor

by

Referinţă Bibliografică

REVERIE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 octombrie 2022