Dacă salcia leagănă în ramuri legenda oglindirii ei și a cerului doar în ape,va rămâne, totuși, simbolul renașterii și continuității vieții.
Blestemul veacurilor de a nu ridica fruntea spre înălțimi va fi dezlegat de prințesa literaturii, POEZIA.
RONDELUL SALCIEI
Distinsă pletele-și apleacă
pe-oglinda lacului senină,
să vadă unda de lumină
de unde vine…unde pleacă?
Maiestuoasă și divină
privindu-și chipul ce se pleacă,
distinsă pletele-și apleacă
pe-oglinda lacului senină…
Iar vântul valuri de-o să facă
și risipi unde răzlețe
ce triste or să se răsfețe,
atunci când vine…atunci când pleacă
și alintată ca o fată
distinsă pletele apleacă…

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..