20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETUL LAURENȚIU CRISTIAN GHERASE, GALAȚI

SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
LCG: Da… Sunt născut în Galați, crescut de la o vârstă fragedă alături de bunică timp de șapte ani înconjurat de oameni simpli, de foarte multe animale, de păduri și de câmpuri nesfârșite pe care le-am cunoscut îndeaproape și sunt mândru că pot vorbi despre asta astăzi fără nici o rușine ori jenă. Născut la limita dintre comunism și ,,noua eră”, părinții trebuiau să muncească, fapt pentru care și ,,plecarea” mea atât de devreme în sânul bunicii, aflată la cincisprezece kilometri de oraș, într-un sat, aparent, uitat de lume, Jorăști, dar încă ,,virgin”, neatins de societatea care mai târziu avea să-l taie din rădăcină. Toate acestea au creat amintiri și imagini unice, definind pe viitor nu doar bărbatul ci mai ales, scriitorul/poetul care aveam să devin. După cei șapte ani petrecuți la țară alături de natură am revenit lângă mama, petrecându-mi anii de școală și de liceu în orașul Târgu Bujor, dar mereu întorcându-mă în vacanțe și în fiecare zi liberă la munca câmpului și printre salcâmii ce mi-au fost casă și adăpost dintotdeauna.
Bineînțeles că odată cu trecerea de la copil la adolescent, fiind și ca bărbat o fire foarte impulsivă și independentă, am făcut greșeli, am cunoscut diverse ,,lumi,, în care am hoinărit, învățând, fără să realizez pe atunci, de la acestea lucruri care au ajutat la întregirea mea ca om. Am cunoscut oameni, am învățat meserii peste meserii, dar, totodată am cunoscut tipologii de caractere, formându-mi astfel încă de mic, principii care sunt bine consolidate până în prezent.
Din iubire de patrie și de glie am ales după băncile școlii să urmez Școala militară, arma – jandarmi, unde îmi desfășor astăzi activitatea, dar fără să intru în alte detalii privind actuala societate în care din păcate, trăim. Doar sper să ne revenim din acest somn adânc, fiind ferm convins că oamenii ce o definesc, încă merită să calce pe propria glie și nu pe o țară fără istorie și cultură, așa cum se vrea a fi văzută din exterior. Ce să spun… sunt un visător înainte de toate…

SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
LCG: Scriu de dinainte să învăț alfabetul… Îmi scriam vorbind cu mine însumi printre copaci salcâmi și cireși și printre teii unde mă trimitea bunica să le culeg florile. Mai târziu pe la doisprezece ani am început să scriu poate pentru vreo fată care-mi plăcea… ce-i drept, le dădeam ceva diferit față de alte metode ale ,,compatrioților” mei. Era și scrisul altfel pe atunci, mai pur și mai nevinovat… Soarta a făcut să pierd sute de poezii pe la douăzeci de ani, odată cu moartea cuiva foarte drag mie și din cine știe ce motiv nu am mai scris până în 2022 nici un vers. Poate a trebuit mai întâi să dau piept vieții, consolidând și omul din spatele poetului. Din acest motiv nimic nu mă poate astăzi influența ori călca în picioare în privința scrisului meu, evoluând, însă, odată cu sosirea pe drumul meu a anumitor persoane dragi mie care m-au apreciat, descoperit, ajutat, sfătuit și înțeles.
Pasiunea pentru scris este mult mai mult decât o pasiune. Este o completare a unui întreg fără de care nu aș mai fi Eu cel de astăzi. Nu exist fără a scrie și asta e o certitudine pe care am realizat-o acum nici un an de zile. Fiecare dintre noi își caută locul în societate, de cele mai multe ori fără succes. Eu am ales să fiu ceea ce sunt, fără să îmi pese dacă societatea mă va accepta sau nu. Altul nu am cum să fiu și altul nu va primi decât cel care sunt astăzi.
Din câte cunosc sunt singurul din arborele genealogic al familiei care scrie deși cu toții au fost și sunt de o inteligență nativă rară… iar asta nu poate contesta nimeni dintre cei cunoscuți ori străini… ce a ales fiecare dintre ei să facă cu această inteligență nativă e strict o problemă a fiecăruia dintre ei și nu sunt eu în măsură să judec.

SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
LCG: Debutul meu literar a constat în curajul de a posta o poezie pe un grup de facebook pe grupul administrat de domnul Vasile Neagu Scânteianu, un om extraordinar care m-a făcut să înțeleg că nu are de ce să-mi fie teamă de a scrie pentru că o fac foarte bine, deși scrisul meu nu se mulează dorințelor societății contemporane. Cum am spus, ea trebuie să mă accepte și nu eu pe ea.
După care, cred că oficial am debutat în Antologia Univers XXL, urmând ca mai apoi să mă concentrez doar pe scris și pe volumele mele viitoare.

SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
LCG: Da, într-adevăr. Chiar motto-ul scrisului meu este acela că ,, Singurătatea este o povară doar pentru aceia cu mințile goale.”

SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
LCG: Ah… m-am născut a treia oară, cum îmi place mie să definesc momentul, a doua oară fiind momentul când am realizat cine sunt și ce vreau să fac în societate. Un sentiment ce-ți dă o putere extraordinară. Acela că numele, gândurile, trăirile vor fi nemuritoare, undeva într-o bibliotecă, sper nu atât de prăfuită… O realizare ce nu are cuvinte pământești ci este trăită cu un amalgam de sentimente fără posibilitatea de a le defini.

SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
LCG: Bună întrebare. De-ar fi după mine aș alege un loc situat ascuns de lume, de zgomotele orașului ori de imaginile acestuia. În mijlocul codrului, cea mai întunecată potecă a sa dacă ar fi posibil, dar cum nu e întotdeauna, locul e mereu cât mai stingher și mai ascuns, dar cum gândurile umblă, mereu, oriunde aș fi mă opresc și notez ideea măcar, astfel încât să o pot dezvolta mai târziu. De cele mai multe ori și noaptea în somn mă trezesc pentru a le nota. Până să realizez că altfel se pierd, multe s-au pierdut de mine.

SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
LCG: Am până în prezent un prim volum de poezie ieșit undeva prin februarie anul acesta care însumează aproximativ trei sute de pagini, Poezie, umbră a unui timp de aur și o nuvelă autobiografică/fantastică cu tente existențiale (cum îmi place mie să-i spun), Mugur în glasuri – Pășind printre umbre.(undeva la 150 de pagini). În câteva săptămâni, sper, până în decembrie anul acesta să iasă și următorul volum de poezie, însumând patru sute patruzeci de pagini, pe care l-am numit simplu, Poezie și pe care îl văd ca pe o încununare a promisiunii făcute domnului Vasile Neagu Scânteianu, aceea de a evolua și de a pune bazele unui volum superior primului. Acest lucru a fost posibil, însă, nu doar datorită evoluției proprii ci și prin ajutorul și încrederea acordată de doamna Ana Văcărașu, care mi-a apreciat nespus activitatea literară și căreia îi mulțumesc din suflet. Acum, privind în urmă la motivul real pentru care am ales să revin la ,,scris”, acela de a lăsa fetiței mele istoria gândurilor tatălui ei, mi-am dat seama că ușor, ușor, va rămâne nu doar ei, ci posterității, iar asta nu face decât să-mi dea hrană pentru alte viitoare volume de poezie și de ce nu, al unui roman pe care l-am început de curând. Dar despre el voi scrie la momentul potrivit.

SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
LCG: Nu. Scrisul este tot ceea ce fac și nu pentru foloase materiale. Nu am considerat niciodată să câștig bani de pe urma gândurilor mele, ci doar atât cât să pot plăti o editură și să pot să-mi scot familia la o cină, sărbătorind ,,lumește,, să spun așa, deși doar faptul că-mi țin gândurile în mână îmi dă o putere de nedescris. Din acest motiv nu compartimentez poeziile în mai multe volume, ci doar le așez în ordine cronologică într-un volum, pentru ca și eventualii critici literari să poată observa sau nu, o evoluție iar cititorul să se bucure, nu doar de o poezie, ci de o trăire care îi poate fi în viața proprie ajutor ori alinare.

SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
LCG: Am tipărit ambele cărți la editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila și volumul ce urmează să iasă, nu pentru că ar avea o anumită istorie în spate ori pentru alte foloase, ci doar pentru că, din punctul meu de vedere, atât timp cât cineva dă formă gândurilor mele, nu contează nimic altceva, faimă ori istorie a activității sale. Plus de asta, am întâlnit oameni frumoși la suflet aici și mie îmi este de ajuns.

SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din Romania sau din afara țării?
LCG: Nu. Scrisul, serviciul și familia îmi ocupă mare parte a timpului, astfel încât, greu m-aș vedea, momentan, plecat prin alte județe pentru diverse evenimente pe care le mai văd organizându-se. Cu toate acestea, la recomandările domnului Vasile Neagu Scânteianu am ajuns să cunosc o parte din membrii Societății Scriitorilor Români, precum domnul vicepreședinte, Florin Grigoriu ori domnul Ștefan Doroftei (Doimăneanu), un om și un poet extraordinar pe care îl citesc cu drag, devenind membru al acestuia, fără însă a mai avea timpul necesar pentru a mai participa la activitățile cenaclului. Sper ca pe viitor să reușesc, dar vom vedea. Totodată, sunt un proaspăt administrator al grupului Simfonia Cuvintelor, înființat de doamna Ana Văcărașu și admin onorific al unui grup de facebook extrem de valoros literar, nu doar prin activitatea sa literară ci și prin oamenii ce îl alcătuiesc și îl administrează, Mihai Eminescu.

SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public, vă adresați?
LCG: Da… nu știu dacă pot vorbi de o piață de desfacere. Cum am spus, nu aștept foloase materiale din urma scrisului meu, deși poate fi greu de înțeles asta pentru unii oameni și dacă ar fi să vorbesc despre asta mai mult mi-aș crea ,,piedici”. Dar pentru că nu am teamă de ,,piedici” pot spune doar ce mi-a comentat la un moment dat un coleg poet contemporan și anume că sunt puțin anacronic. Are dreptate. Nu mă simt făcând parte din acest scris contemporan, nu îl înțeleg, fapt pentru care nu comentez și îmi asum și lipsa mea din această ,,piață de desfacere” care este și nu este nici măcar pentru ,,scrisul” actual.
Mă adresez tuturor celor care pot citi textul, contextul, subtextul. Știu că scrisul la prima citire îmi este greoi, nu foarte bine înțeles (și mă mai amuz uneori, citind diferite interpretări), dar altfel nu pot scrie. Am încercat fără sorți de izbândă să scriu și mai simplu… dar… ăsta sunt. Scrisul meu se adresează simțirilor omului de orice natură. Dar totodata este impropriu să spun că se adresează cuiva, când el nu este altceva decât o ușurare a naturii mele, scoțând anumite trăiri și punându-le pe hârtie. Cine citește ori simte ce simt și eu, înțelegând și ce se ascunde printre rânduri ori nu. E simplu.


SMA: Sunteți un scriitor consacrat! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
LCG: Mă pot găsi pe pagina mea de facebook, Gherase Laurențiu Cristian. Nu am nimic momentan în librărie iar cărțile le pot comanda luând personal legătura cu mine.

SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinit la finalul oricărui manuscris?
LCG: Depinde ce înțelegem prin suflet… Noi, ca specie am căutat să denumim anumite aspecte din viața noastră în cuvinte lumești, pe când ,,sufletul” face parte dintr-o ramură, atât a științei, cât și a medicinei, dar și a religiei și a istoriei religiilor de pe pământ. Un lucru atât de controversat în toate domeniile nu cred că-l putem descifra, ci doar să căutăm a-l înțelege acum, pe baza a ce știm. Poate mâine vom ști mai mult și îl vom înțelege diferit, dar până atunci, da, personal, scrisul e o formă de eliberare a minții. Astfel gândurile devin amintiri care nu mai umblă haotic ci sunt bine impregnate pe o coală și doar aleg să le citesc atunci când caut o amintire. Nu e o împlinire finalul unei poezii, ci mai mult o ușurare. De cele mai multe ori, recitind o poezie căreia i-am pus ultimul punct, nu realizez că este scrisă de mine, dar poate ăsta e și farmecul ei.

SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
LCG: Temele vin precum vin trăirile proprii, interioare ori datorată interacțiunii cu societatea. Nu le aleg, nu le pot alege chiar dacă aș dori. Ele doar vin și trebuie să fiu pregătit în a le scrie pentru că altfel se pierd.

SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
LCG: Niciodată! Scrisul face parte din rutina sufletului meu și din rutina cotidiană. La sfârșit de zi e ca un pahar de apă ori de vin. Au fost treisprezece ani fără a scrie un vers, dar în momentul de față nu mai am nici o îndoială că poezia face parte din mine.

SMA: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
LCG: Da! Cu toată inima, da! Deși, din punctul meu de vedere, cei din spatele manualelor nu ar trebui să facă doar asta, ci să readucă la viață mai înainte spiritul acestora. Foarte greu, însă, în condițiile în care scrisul și cititul a devenit un subiect tabu pentru generațiile din ziua de astăzi… ca și iubirea de țară și de glie… ca și multe altele care au creat nemuritori în posteritatea pe care noi o trăim astăzi. Copiii ar trebui să învețe istoria reală a fiecărui poet, scriitor și nu cea existentă în manuale, istoria reală a strămoșilor acestor meleaguri, a culturii din spatele unui popor extraordinar… dar poate într-o zi.

SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
LCG: Să fie ceea ce sunt și nu ceea ce li se cere…

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
LCG: Cum am spus, am în lucru un roman extrem de valoros inimii mele. Și legat de poezie, doar scriu, urmând mai mult ca sigur ca în vara anului viitor să iasă alt volum și sper… tot așa, înainte.

SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
LCG: Nu, absolut deloc. Scrisul și-a găsit întotdeauna timp printre alte activități cotidiane.

SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
LCG:
„Într-o lume-n care totul poartă mască și cagule,
Voi, să știți că timpul fuge printre aripi și pendule,
Neuitându-se în urmă la ce-ați vrut a fi prin ele…
Când de fapt sunteți luminii, stropi, vlăstari de-nalte stele.”

Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI: SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETUL LAURENȚIU CRISTIAN GHERASE, GALAȚI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 decembrie 2022