Toată viața cât trăiește
Strânge omu’, agonisește,
Nici fiul nu-l prețuiește,
Nici fratele ce primește
Jumătate din avere,
După cum pravila cere…
Asta e din naștere
Și din proasta creștere.
Toți pun mai presus de toate,
Bani să iasă, de se poate,
Mai ales dacă-s în acte,
Iar de nu, se rup contacte,
Nu-și vorbesc, nu se cunosc,
Merite nu recunosc
Celor ce cu greu îi cresc
Și în viața lor trudesc.
Și când e la o adică
Omul că la boală pică
Și averea e cam mică,
Legăturile se strică.
Sângele se face apă,
Unul altuia își sapă,
De se poate, chiar și groapă,
Că de ură greu mai scapă.
Doamne, Doamne, Ceresc Tată,
Ia mai naște-ne o dată
Dintr-o lume degradată,
De Necurat posedată,
Să-nvățăm ce e iubirea,
Respectul și prețuirea
Și, de-a pururi, omenirea
Să-și găsească mântuirea!
16 nov. 2022, Vernești, Buzău, România – Georgeta Tudor


