ȘAPTE BALADE CREATIVISTE

Cântec de pescar

Aseară un peștișor de aur se zbătea
În vicleanul năvod al lunii de peruzea.
Eliberează-mă, te rog, tragic el șoptea,
În vreme ce sufletu-mi cu visuri se spuzea.

Să te eliberez? La ce-mi poți fi de folos?
De-ai fost prins, nu ești înțelept, nici nu străjuiești
Intrarea în port precum colosul din Rhodos,
Iar dorințe, nu vreau deloc să-mi îndeplinești.

În viață doar eu dorințele îmi împlinesc…
Voi merge, peștișorule, doar pe drumul meu,
Căci gândul, cuvântul și cu fapta nemuresc
Doar pe acel ce are credință-n Dumnezeu.

Balada celor trei nașteri

O, Doamne, prea bunule, ești la fel ca piroga

Ce lunecă, în voia sorții, pe valuri auree…

Împreună cu tine, în tihna nopții,  mă voi ruga

S-atingi întotdeauna țărmuri hiperboree

Pentru hodină, în sanctuarul veșniciei.

E marea-nspumegată, ardentă, iar din spuma-i sfântă

Iese unicornul coliliu și serafimii cântă,

Înveșmântați simbolic în mantia trezviei.

Și mai ești, o, Doamne, aidoma unui condor

Ce planează pe-a cerului întindere azurie…

Împreună cu tine, în zori de zi, voi hrăni un dor

Neînfricat întocmai ca floarea purpurie

A copacului, legănată-n boarea vântului.

E cerul mănăstirea veche în care un călugăr

Tace, deoarece orice cuvânt, într-adevăr,

Preschimbă tainic temelia universului.

Ești, Doamne, precum o imperială trăsură

Ce apucă necontenit pe drumuri enigmatice…

Împreună cu tine, călătorind în seara sură,

Voi sculpta visul din sentimente magmatice,

Mult mai tari decât orice material cunoscut.

E pământul răbdător ca Iov, ce voia Ta a primit,

Iar toate popoarele amintesc despre străvechiul mit

În care dragostea este cel mai puternic scut.

Solomonarul cuvintelor

Într-un oraș medieval,

Înconjurat de un zăbran,

Se ținea-n fiecare an

Un ezoteric Festival.

O forfotă de nedescris,

Ca într-un stup de albine,

Era-n ajun, vezi bine,

Precum scria într-un zapis.

Toți oamenii din vechiul burg,

Ce-au inspirat fondarea lui,

Văpăi ale amurgului

Păreau în clipele ce curg…

Și visurile scânteiau

Ca lumina de rubine…

Cu flori sacre de verbine,

Ei casele împodobeau…

Cu multă vreme în urmă,

Peste oraș se-abătuse

Răul ce-n ritmuri abstruse

Bucuria vieții curmă…

Oamenii atinși de boală,

Vitele ce mureau pe câmp

Făceau timpul să pară tâmp

Și lumina de sens goală.

O legendă veche spunea

Că răul putea fi stârpit

Numai de un suflet smerit,

Ce natura o supunea.

Doar că nimeni nu mai știa

Să crească în bunătate

Și în visuri luminate,

Ce dragostea le-mprăștia.

Când totul părea mai greu,

Sosi în oraș un străin,

Cu aspect de mujahedin

Și mers ușor de semizeu.

Șoptind un descântec tainic,

Totul se schimba în bine;

Haosul cerșea ordine

În orășelul cel jalnic.

Cu toții îl priveau uimiți,

Neștiind de unde vine…

Doar prin crâșme citadine,

Mai se certau câțiva drojdiți…

Fără de teama vulgului,

Se stabili-ntr-o căsuță,

Mai veche, însă drăguță,

De la marginea burgului.

La masa lui din lemn de fag,

În clipele de grație,

El scria pe o hârtie

Viitorul precum un mag…

Iar totul se preschimba în

Juru-i, cum îi era scrisa;

Nu mai murea niciun bătrân

Și totu-nflorea-n urbea sa.

Oamenii deveniseră

Icoana dumnezeirii,

Iar fiece clipă — eră

De nesfârșite bucurii…

Balada îngerului de piatră

I

Într-o mănăstire veche, dintr-un colț de rai,

Unde se vorbește încă primordialul grai,

Se înduhovnicea un cuvios călugăr,

Bogat în zile și-n rugăciuni fără de număr…

Nebănuite sunt planurile Domnului.

Cândva, într-o sâmbătă, cam pe la vecernie,

Cum gustase, făr’ să vrea, din mierea somnului,

Călugărul avuse-n vis o epifanie.

Un înger de lumină a coborât din ceruri

(Chipu-i desăvârșit era sfințit prin Adevăr,

Iar ochii, flăcări izvorâtoare de haruri.)

Și astfel a grăit spre credinciosul călugăr:

„Eu sunt Mihail, conducătorul oștilor

De îngeri slujitori Sfântului fără de moarte.

Suntem aproape de sfârșitul vremurilor,

Precum sună profeția din această carte.”

Și-i întinse călugărului celui pios

O carte mică, pe coperta căreia era

Gravat simbolul Mântuitorului Hristos…

„Ia-o și mănânc-o! Ea odrăslește litera

Despre misiunea încredințată ție.”

„Preaslăvit fie Dumnezeu! Facă-se voia Lui!”

Murmură bătrânul, scăpând de cărunție,

Și-nghiți cartea dinaintea arhanghelului.

II

Trezindu-se din somnul plin de tăinicie,

Călugărul a plecat în lume să-mplinească

Porunca Domnului milostiv din vecie;

Pe fruntea lui strălucea pecetea îngerească…

Observând cum răul prolifera în voie

Și oamenii cădeau din harul cel împărătesc,

El îi întărea pe cei aflați în nevoie

Și-alunga demoni în numele Tatălui ceresc.

Ca sabia dreptății cuvântul i se-nvârtea,

Topind multor oameni inima învârtoșată

Și-mpotriva acestuia nimeni nu cârtea…

Ca un labirint abstrus e soarta câteodată!

Trecut-au trei ani și jumătate de trudă

În lumea lipsită,-n chip tragic, de discernământ

Și-n orice creștin ortodox găsea o rudă

Ce-l ajuta în misiunea-i sfântă pe pământ.

Ajungând la un han întins cât o cetate,

După un drum istovitor, cu mari peripeții,

Se odihni anahoretul preț de-o noapte,

Apoi dădu să plece, dar inopinat simți

Cum un călător îl țintuia cu privirea…

Se-ntoarse spre-acesta și strigă: „Destul!

Domnul preasfânt să-ți judece împotrivirea,

Diavol hârșit în rele și de ură nesătul!”

III

Plecă din nou călugărul cu har să-ndrume

Pe oamenii din jurul său… Clipele se scurgeau

Precum nisipul din clepsidra fără nume

A tainelor care necontenit se-mbogățeau.

Și pretutindeni, acesta propovăduia

Cuvântul Domnului despre zilele din urmă:

„Vă fie inima, copii, ca Cetățuia

Divină, în care Dragostea nicicum se curmă!

Salte-vă inima de mare bucurie

Și slavă să aduceți Dumnezeului preasfânt,

Căci veni-va ziua scăpării de urgie

Și eterna pace domni-va iarăși pe pământ.

Lupta care se dă nu este pentru averi,

Nici pentru vreun rang înalt sau titlu nobiliar,

Ci pentru sufletele mijind de primăveri,

Asemeni cuvintelor dintr-un evangheliar.

Ce este omul? Creația cea sublimă

A lui Dumnezeu Savaot, înzestrată cu har

Și cu acea libertate serenisimă

De-a-l înmulți sau a îndepărta acest pahar.

Deși umblă mulți demoni pe pământ, cu scopul

De-a vă amăgi, să nu pierdeți nicicând credința

Întru Sfântul Tare, preaslăvit de soborul

Îngerilor, de care se bucură Ființa.”

IV

Într-o dimineață, călugărul ajunse

La o răscruce mare și se rugă fierbinte

Să-i lămurească Domnul cele nepătrunse

Cu ochii sufletului sau cu a lui minte.

Pe când călugărul își înălța ruga

Inimii, cerurile se deschiseră și-un glas

Puternic precum un freamăt de furtuni vuia:

„Ți-ai dovedit din belșug credința în acest ceas

De grea cumpănă pentru soarta omenirii…”

Și, dintr-odată, călugărul îngenuncheat în

Fața Dumnezeului Păcii și-al Iubirii

Fu preschimbat, ah, într-un înger diamantin…

Balada lui Alb-Împărat

O noapte adâncă… Mocneau încă,

În vatra cerului, niscaiva stele…

Regele reflecta la toate cele

În chilia lui săpată-n stâncă.

Deodată, lung urlet fu s-audă

De fioroasă, stranie jivină.

„Iertată să fie de orice vină!”,

Șopti în barba-i, de lacrimi udă,

Și continuă ruga începută:

„Căci nu e nimeni fără de greșeală

În astă lume plină de sfârșeală,

La multe trebi prea nepricepută…”

Cascada gândurilor încetă

Să curgă și dezvălui intrarea

În raiul ce nu știe tulburarea

Și păzește ordinea secretă.

Dulceața liniștii lăuntrice

Strălucea ca o enigmatică stea,

La fel de răzoasă precum dragostea

Dintre Orfeu și Euridice.

Privirea întoarsă în lăuntru

Este un lung prilej de bucurie,

Căci fiecare plai e-o poezie,

Life is happy and all the dreams come true…

Scăpat de haita gândurilor, ce

Mintea i-o hălăduiau neîncetat,

Își cunoscu sinele adevărat,

Devenind domnitor peste orice.

Însă, regele știa că nimic

Nu valorează fără regatul lui

Și, de aceea, cu manta-i se-nvălui

Și, înaintea Domnului veșnic,

Solicită cât mai stăruitor,

Cu dedalica-i inimă crăiască,

Un semn revelator el să primească

Despre al regatului viitor.

Pe când se ruga fierbinte craiul,

Un înger i se-alătură și-i zise

C-o voce blândă, care-i înfrunzise:

„Bucură-te, Alb-Împărat! Traiul

Supușilor tăi va prospera doar

Dacă aceștia vor păzi legile

Domnului în post, dar și-n câșlegile

De peste an… Numai așa!… O, ar

Mai fi ceva în cartea vieții scris!

Să te ferești de-acela care poartă

Inel sângeriu ca o frunză moartă!”

Atât îi zise îngerul Domnului trimis,

Devenind nevăzut cât ai bate

Din palme… Ascultând cu luare-aminte,

Alb îmbrăcă cezarele veșminte

Și coborî în vechea-i cetate.

Supușii săi, de cum îl văzură,

Cu toții îi făcură plecăciune

Și-ntrebară cu mare sfiiciune:

„Care-i a omului trăsătură?”

„Icoana vie a lui Dumnezeu

Are ca principală trăsătură

Dragostea, nu a urii rosătură

Ce schimonosește instantaneu!”

Balada  iubirii și a morții

De pe un deal, la fel de bătrân ca moartea,

Se rostogolea soarele precum un craniu

Al unui titan, așa cum scrie-n cartea

Veșniciei, iar totul în jur părea straniu…

Zeul contempla lumina fumegândă

Și clipele, preoți în veștminte de aur,

Celebrau logodna dintre-un gând și-o gândă,

Îmbogățind al spiritului scump tezaur —

Când, iată, se-abătu un nour de amar

Peste fericirea voind să eclozeze

La fel ca un dragon din oul de cleștar,

Nerăbdător, la ceasul tainicei amieze…

Dar lucrurile se vor petrece exact

Ca-n profeția estimp gravată pe destin,

Căci bucuria nu-i nicidecum ceva abstract

Și merită să fie-mpărtășită din plin.

Frumoasa nebunie ce-o dezlănțuim,

Iubirea, cea cu o mie de nemărginiri —

Doar moartea ne învață să o prețuim

Și-ale înaintașilor neaoașe doiniri.

E sufletul ca un magic ghem de vreme

Tors de-acum cu puritatea dragostei dintâi,

Sublimată în duioasele poeme…

Ah, îngere, din aripile-ți iarăși fâlfâi?!?

Balada timpului beat

E timpul beat și șade cu capu-n mâini

Pe masa de brad din sala tronului.

În preajmă-i se gudură demonic câini

Și-un pumn de clipe zac moarte-n jurul lui.

Doar un scripcar bătrân mai cântă jalea

Ce l-a cuprins de la o vreme-ncoace,

Licoarea din potir umbrindu-i calea

Și alinând durerea-i, ce se coace

Ca o pâine introdusă-n cuptorul

Infernului; E timpul beat și parcă

Nu-i duce nimănui din lume dorul…

Pluti-va iar a visurilor arcă?…

CRISTIAN GABRIEL MORARU

by

Referinţă Bibliografică

CRISTIAN GABRIEL MORARU: Șapte balade creativiste/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 februarie 2020