Dragii mei enoriași, cititori și prieteni de aproape și de departe!

              Cu prilejul Sărbătorilor pascale, vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor. Aflându-ne în aceste momente de Sfântă Prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

              Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.

              Fie ca această  zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea  jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi  să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire

               Hristos a înviat!

*

              Iluzia apropierii. Se scrie și se vorbește de două mii de ani despre cea mai mare minune a Mântuitorului Iisus Hristos: Învierea. Fiecare ierarh a căutat să abordeze noi și noi aspecte ale evenimentului; cărțile, articolele și studiile dedicate acestui fapt se numără cu miile. Și, totuși, despre un amănunt, aparent nesemnificativ, n-am întâlnit nimic scris. E vorba de scena în care soldații romani împart hainele Mântuitorului, în timp ce El și ceilalți doi condamnați se zbat în chinurile morții.

              Misiunea propriu-zisă a soldaților se încheiase. Împliniseră porunca. Îl aduseseră pe Iisus pe Golgota și-L răstigniseră. Acum trebuiau să mai aștepte doar ca Iisus să moară, ca nu cumva rudele – în cazul Domnului, și apostolii – să coboare pe condamnat de pe cruce și să fugă cu el. Nu mai era nici o șansă de a rămâne în viață după atâta suferință, după ce pierduse atâta sânge, cu niște răni uriașe, care, oricum, se infectau și îi provocau moartea în următoarele ore. Totuși, ei, ca soldați, nu aveau voie să plece până nu primeau poruncă. Conform rânduielii, bunurile condamnaților la moarte reveneau soldaților. Cam patru articole erau specifice îmbrăcăminții bărbătești la evrei din vremea aceea: turban, cămașă, tunică și încălțăminte. Mântuitorul turban nu avea. Știm că-i puseseră pe cap coroana cu spini. Pentru cămașă au tras sorți. Rămâneau, așadar, tunica sau jiletca și încălțămintea, probabil sandale cu șnururi. Mai departe, din plictiseală, soldații au jucat zaruri sau un joc oarecare. Nepăsarea lor față de suferința omenească de lângă ei este de neînțeles, revoltătoare. Era vorba de trei bărbați tineri, care mureau în chinuri groaznice, chiar lângă ei. Cum poți să rămâi  indiferent față de suferințele lor? De aproape patruzeci de ani sunt preot și am oficiat mai multe înmormântări de tineri. Participanții la înmormântările respective sunt foarte numeroși. Majoritatea plâng, chiar dacă nu sunt rude, prieteni, colegi cu cel mort. Pur și simplu, plâng tinerețea netrăită și nelumită a celui ce pleacă. Soldații erau și ei oameni în carne și oase. Dincolo de ordinul pe care-l împliniseră, ei erau oameni. Poate aveau familii, soții, copii, părinți, frați etc.!  Indiferența lor față de suferința celor  răstigniți, glumele, jocul de noroc, tragerea la sorți și toate celelalte făcute de ei, dovedeau cu prisosință că le sunt indiferente suferințele ,,apropiaților” lor, răstigniții, condamnații la moarte! Unul, Mântuitorul, se aducea pe Sine jertfă nevinovată pentru mântuirea lumii, în timp ce alții nici nu se sinchiseau de suferințele Lui și ale celorlalți răstigniți! Piscuri și prăpăstii ale firii omenești, ale Omului însuși! Unul singur dintre soldați nu juca, nu făcea glume, nu-și bătea joc de cei ce se zbăteau: sutașul Longhin. Acesta va spune, la cutremurul declanșat în momentul decesului Mântuitorului: ,, _ Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” A fost printre cei dintâi, care au mărturisit dumnezeirea Mântuitorului… Din cauza aceasta va fi canonizat mai târziu în rândul sfinților.

              Scene asemănătoare, în care apropierea oamenilor este doar o iluzie, întâlnim de-a lungul istoriei,  întâlnim și în zilele noastre,  aici, acolo, pretutindeni. Din păcate! Întâlnim familii despărțite în fapt de zeci de ani, care trăiesc sub același acoperiș, ca niște străini. Soții sunt aproape fizic, dar sufletește sunt la distanțe imense. Întâlnim părinți și copii sub același acoperiș sau în case alăturate, între care sunt ziduri, garduri văzute sau nevăzute imense. Întâlnim frați, care se judecă, se ceartă, se bat, nu vorbesc de zeci de ani unii cu alții. Apropierea e doar o iluzie, ca între Iisus și soldați. Întâlnim vecini, care se judecă, nu vorbesc între ei, se ceartă, se bat pentru motive de nimic. Întâlnim locuitorii celor câteva apartamente de pe o scară de bloc, care nu se cunosc, poate nici măcar nu se salută; fiecare intră în apartamentul lui și nu-l interesează de nimeni și de nimic. Întâlnim la tot pasul oameni care-și văd de problemele lor, complet dezinteresați de necazurile și suferințele celorlalți. Petrecem ceasuri în șir în fața televizoarelor și calculatoarelor, dar nu avem timp să petrecem nici câteva minute cu cei dragi ai noștri. Știm mai multe despre familiile și problemele celor din telenovele, dar prea puține despre propria noastră familie. Lucrăm în același loc de muncă cu colegi de-ai noștri și, dincolo de problemele de serviciu, nu ne interesează viața și problemele lor.

              Altădată, comunitatea satului era ca o familie. Problemele tuturor erau ale fiecăruia și ale fiecăruia ale tuturor. La nunți și înmormântări contribuia toată comunitatea cu câte ceva, așa încât familia cu pricina simțea prea puțin șocul. Când își construia cineva casă, tot satul ajuta cu câte ceva, fie cu materiale, fie cu muncă. La treburile câmpului se ajutau reciproc, după principiul: ,,azi la tine, mâine la el, poimâine la mine!” Acasă se făceau șezători și seară de seară lucrau cu toții, când la unul, când la altul, ba la curățatul porumbilor, ba la torsul lânii sau la ce mai era nevoie. Când erau potoape și se rupeau drumurile, săreau toți ca unul și le reparau. În felul acesta, greul nu mai era greu, durerea era mult mai ușoară, singurătatea nu mai strivea sufletele.

              Era o vreme când spiritul patriotic lega membrii unui popor într-un mănunchi invincibil. Oricare era gata să moară ca să-și apere țara, poporul, casa, familia, bucata de pământ. Erau săraci, dar erau mândri de țara, de neamul, de domnul lor și nu le-ar fi schimbat pentru altele pentru nimic în lume. Patriotismul era liantul care-i unea pe toți și le dădea tăria betonului armat sau a oțelului. Tot popoare sunt și azi, dar auzim în tot mai multe locuri spunându-se vechiul dicton ,,unde-i bine, acolo-i patria”! Întâlnești oameni care abia așteaptă să-și părăsească țara străbună, care manifestă dezgust de propriul popor, de istoria nației sale! Cât despre patriotism… Se unesc popoarele și formează mari coloși, mari imperii moderne. Mai bine-zis, se alătură din interese economice, politice, strategice, dar sunt departe de a forma o unitate de monolit. Unirea dintre ele este mai mult teoretică, decât reală!

              Cămașa lui Hristos a fost trasă la sorți, ca să nu fie sfâșiată; Biserica lui Hristos de azi e sfâșiată în sute de bucățele. El ne-a cuprins pe toți în brațele Sale întinse pe cruce, ne-a vrut ,,o turmă și un păstor”, dar astăzi turmițele clădite pe învățătura Lui nu numai că nu se apropie, dar se subminează și se disprețuiesc reciproc.

              Din păcate, omul modern, utilizatorul tuturor cuceririlor științei și tehnicii vremii noastre devine tot mai singur, tot mai departe de semenii săi, tot mai indiferent la nevoile și suferințele celorlalți, tot mai asemănător soldaților romani de pe Golgota! Din păcate!

              A ajuta pe cel de alături cu ce ai posibilitatea, a-i adresa un salut, un zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, o mângâiere, a-i asculta păsul, a plânge cu el durerea ce l-a lovit, a-i da un sfat salvator, a te ruga pentru el, sunt doar câteva căi de a te situa și tu  alături de Maica Domnului, de Sfinții Apostoli, de femeile mironosițe, care plângeau la picioarele crucii pentru suferințele Mântuitorului, ale Celuilalt, ale Semenului lor. Lacrimile lor s-au dovedit a da rod înmiit, căci Cel ce pătimea era Însuși Dumnezeu, Care avea să învieze peste câteva ore și avea să răsplătească dumnezeiește în împărăția Sa pe cei care fuseseră alături de El nu doar de formă.  Alăturarea prin iubire de celălalt, de semenul nostru, nu rămâne fără ecou în iconomia divină, ci ea se înscrie în Cartea Vieții și a Veșniciei.

*

            Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

              ,,LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINŢEI. E de la sine înţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim în războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i îndrumă luptele; iar cunoştinţa e atrasă de iubire, care încălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei însă sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat până în sfârşit şi s-au mântuit. Dar noi, până să ajungem la o voinţă puternică şi statornică în bine, avem de furcă nu mai puţin decât cu un furnicar de voinţe sau tendinţe sufleteşti, care ne hărţuiesc în toate părţile şi ne ostenesc în toate contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte greu, căci sunt multe tendinţe care se împotrivesc şi atunci se porneşte un război înlăuntru omului pentru înfrângerea protivnicilor.

              Iată cum descrie Blondei această strategie: ,,Există în om o multiplicitate de tendinţe, de pofte, dorinţe mai mult sau mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune că sunt ca un popor numeros, care stă sub şefia sau conducerea raţiunii şi a voinţei, popor în care se găsesc când supuşi docili şi disciplinaţi, când îndărătnici şi unelte de vrajbă. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta spirituală nu e decât manifestarea şi metoda aplicabilă acestei istorii lăuntrice. Corpul ascultă mai uşor de comanda voinţei (de plidă: mişc degetul când vreau), dar sufletul nu ascultă, ci rezistă. ,,Aceasta pentru că în faţa oricărei atitudini definite şi hotărâte se ridică, din spirit de contradicţie, partida nemulţumiţilor… Orice efort iniţial e ca o declaraţie de război moliciunii şi împrăştierii forţelor vii, care au şi ele instinctul conservării şi al independenţei.” Acestea trezesc în noi ,,stări de conştiinţă străine sau ostile conştiinţei, voinţe noi care se ridică împotriva voinţei. Şi când efortul voluntar grupează într-un fascicul parţial forţele ofensive, atunci se descoperă puterile adormite şi dorinţele secrete. Căci în faţa hotărârii declarate subzistă realitatea tendinţelor eliminate, dar încă vii şi capabile de lucru. Ele nu se atenuează, nu slăbesc prin ele însele. Acordul scopurilor voite provoacă deci o coaliţie a puterilor ostile, care nu se mai mărginesc să producă o simplă impresie în conştiinţa obişnuită, nici să rămână în starea de virtualitate. Ele se grupează, şi din defensivă trec la ofensivă.”

              Lupta începe deci abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Blondei descrie bine aceste lucruri, dar e de mirare cum nu vede că şi tendinţele rele sunt stimulate de duhurile rele, sau cum nu vede că aspiraţiunile bune sunt mânate şi atrase de o forţă transcendentă bună. Probabil că aceasta se datoreşte faptului că romano-catolicismul consideră afectele şi concupiscenţa ca legate mai adânc şi mai organic de natura omului, pe când ortodoxia nu le consideră create deodată cu natura, ci intrate în ea după cădere. Blondei are în continuare interesante consideraţii din care se poate înţelege teza Sf. Maxim după care, înainte de-a se ridica omul pe treapta mai înaltă a contemplaţiei, trebuie să treacă prin faza împlinirii poruncilor, prin faza dobândirii virtuţilor, prin faza faptelor. Faza contemplaţiei e o fază de pace lăuntrică. Dar omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile, tendinţele rele, până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa, ca să iubească numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită, prin fapte convergente spre bine, prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele, fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată -la facerea binelui, nu numai că e departe de-a realiza această armonie, unitate şi siguranţă, ci, dimpotrivă, trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. Un om de teorie se ştie că e un om slab, măcinat de contradicţii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte.”

*

              Cu Eminescu la Paști. Dintre poeziile lui Mihai Eminescu, alegem cu acest prilej pe cea dedicată Sfintelor Paști. Iat-o:

                         Învierea

,,Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,

Al morții rece spirit se strecura-n tăcere,

Un singur glas îngâna cuvintele de miere,

Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâini, moșneagul cu barba ca zăpada,

Din cărți cu file unse norodul îl învață,

Că moartea e în luptă cu vecinica viață,

Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzică adâncă și plină de blândețe

Pătrunde tânguioasă puternicele bolți:

„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,

Înveninând pre Însuși izvorul de vieți,

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,

Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,

În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase,

A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg!”

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială

Și negrul întuneric se sperie de șoapte…

Douăsprezece ceasuri răsună…, miez de noapte…,

Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…

Colo-n altar se uită și preoți și popor,

Cum din mormânt răsare Hristos Învingător,

Iar inimile toate s-unesc în armonie.”

*

              Folclor din Mehedinți(LXV). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocășenii din Mehedinți, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănești, de sub Munții Mehedințiului. Dumnealui era solicitat și de satele din jur, între Baia de Aramă și Obârșia Cloșani, la nunți, să le rostească. Iată-le:

,,Când se-nălță soarele,

Mai sus în zare,

Dădurăm de urme de fiare.

Stătu toată oastea-n mirare:

Unii spuseră că-i urmă de zână,

Să-i fie împăratului cunună;

Dar atunci se găsiră alți vânători,

Mai cunoscători,

Și spuseră că-i de căprioară,

Să-i fie împăratului soțioară!

Atunci mirele cel mare,

Cu grija-n spinare,

Se-nălță-n scări,

Se umflă-n nări,

Făcu ochii roată

Peste oștirea toată.

Și, când încoaci privi,

Aici zări o floricică frumoasă

Și drăgăstoasă.

Dar, văzând că nu rodește,

Locul nu-i priește

Și mai mult se ofilește,

Ne-a trimis pe noi,

Șase lipani,

Călări pe șase juncani,

Cu toți să pornim,

La curtea Dvs. să venim,

Floricica s-o luăm

Și-mpăratului s-o ducem.

Pornirăm, venirăm,

Pe fața pământului,

Pe aburii vântului,

Cântând, chiuind,

Din pistoale trăznind,

Caii nechezând,

Până am sosit și-am venit!

Acum, ori floarea să ne-o dați,

Ori de noi nu mai scăpați!

Noi am venit cu totul gătit,

Să scoatem floricica din pământ.

S-o scoatem din rădăcină,

S-o sădim la-mpărat în grădină.

Acolo să-nflorească,

Locul să-i priască,

Să nu se mai ofilească!”

*

              File de jurnal- 9 apr. 1981. ,,Seara am plecat la Cluj. Trenul spre Timișoara a avut 40 minute întârziere. În compartiment am mers cu o femeie din Severin, originară din Șișești. Mi-a povestit despre necazurile pe care le are cu bărbatu-său de 21 de ani de când sunt căsătoriți, despre bătăile pe care le-a luat, despre bolile pe care a reușit să le achiziționeze de-a lungul timpului. Acum se ducea la Timișoara pentru tratament. Printre unele scene mai ciudate din viața de familie, mi-a povestit că soțul său obișnuiește să se urce cu picioarele pe masă, să-și proptească mâinile-n tavan  și să-L înjure pe Dumnezeu și pe toți sfinții, promițându-le solemn, că, dacă-i va prinde pe undeva, le va smulge bărbile, sau îi va strânge de gât. Mi-a spus că are o nepoată doctoriță. Am sfătuit-o să facă tot posibilul să-l ducă la un medic psihiatru, fiindcă e un om bolnav(…).

              Am ajuns la Timișoara la ora 21. Pierdusem legătura spre Cluj. Alta era abia dimineața, la 5,25. Magazinele alimentare erau închise. De asemenea, restaurantele din jurul gării. Doar ,,autoservirea” gării nu se închisese. Acolo era o mizerie ordinară. Doar două feluri de mâncare cu carne aveau în meniu. Carnea era împuțită. Se simțea mirosul de la ușă. Pe mese erau mai multe porții părăsite. Nici vorbă de ceva de post! Era mult gunoi pe jos. Grozavi bănățenii! Cu asemenea oameni, vrând-nevrând, postul tot îl ții. La un chioșc în gară am avut norocul să găsesc ceva de mâncare. Am făcut o masă copioasă cu două bucățele de plăcintă cu mere de luna trecută și cu un borcan de compot cu mere. N-am avut nici lingură, nici furculiță. Am încercat ,,să beau” compotul, dar m-am umplut de zeamă până la urechi și pe haine. Și m-a rugat mama să-mi pună mâncare la traistă, când am plecat de acasă și n-am vrut! Acum îmi venea să cânt: ,,Jale, măiculiță, jale,/ De vorbele dumneatale,/Care mi le-ai cuvântat,/Dar eu nu le-am ascultat!”/

              În sălile de așteptare era aglomerație și gunoi. M-am dus la clasa I-a, deși aveam bilet de clasa a doua. Speram să fiu mai liniștit și să pot dormi puțin. Știam că dacă vine controlorul mă va trimite la plimbare. Așa s-a și întâmplat după mai puțin de o oră de când mă instalasem acolo. Am luat-o eu la picior, înainte de a mă pofti dumnealui. M-am plimbat pe peron până dimineața, ca să nu îngheț. Nici măcar apă potabilă n-am găsit în gară!”

*

              Ajutoare și donații. În această perioadă,  parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Doamna Câmpean Angela din Italia: 420 lei; Doamna Omir Lucreția din București, fiică a satului Malovăț: 300 lei; Doamna Trocan Maria din Lugoj™, fiică a  satului Bârda, Doamna Ivanovici Florica și Doamna Enache Maria,  amândouă din București, Doamna Sprijan Ramona din Gilău(CJ): câte  200 lei; Doamna Daniela Oprea din Belgia: 106 lei; Doamna Ionescu Ana-Maria din Câmpina(PH), Domnul Boncioc Mircea din Italia și Domnul Știrbu Răzvan din Timișoara, fii al satului Malovăț, Doamna Luca Atena din Tr. Severin, fiică a satului Bârda, Domnul Borugă Lucian din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Popa Teodor din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 70 lei;  Părintele Pr. Prof. Dr. Vasile Borca din Baia-Mare(MM): 60 lei; Domnul Dan Ghiocel  din California(SUA): 59 lei; Domnul Valeriu Usturoi din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: 50 le.

              Domnul Pau Claudiu din Malovăț a achitat până acum pentru contribuția de cult 155 lei; Domnul Ghilerdea Sevastian din Malovăț a achitat până acum 150 lei pentru contribuția de cult; Doamna Șonea Floarea din Bârda a achitat până acum 90 lei pentru contribuția de cult; Doamna Berneanu Alexandra din Malovăț a achitat 70 lei pentru contribuția de cult; Domnul Lupșa Claudiu din Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția de cult.

              Doamna Răulescu Eleonora din Bârda a donat 100 lei pentru văruitul bisericii din Bârda.

               Dumnezeu să le răsplăteacă tuturor jertfa pe care au făcut-o! 

*

              Cu  prilejul Sfintelor Paști, în ședința sa din 5 aprilie, Consiliul Parohial al parohiei noastre a hotărât să acordăm câteva ajutoare bănești unor familii și persoane cu situații economice și de sănătate mai grele din parohia noastră, astfel: Luca Elena, Cojocaru Maria, Pau Dumitru(pentru copil), Badea Leontina(pentru nepot), Ștefu Constantin(pentru copil), Căprioru Ion, Cioabă Constantin(pentru mătușă), Ianăș Atena(pentru soră) și Borcilă Elena(I)(pentru nepoți) din Malovăț; Mihăescu Pauna din Bârda. Tuturor li s-au acordat câte 100 lei, cu excepția Doamnei Borcilă Elena, căreea i s-au acordat 200 lei. Atât am putut! Banii au fost trimiși prin poștă.

*

              Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”-298 în ,, ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2015, 9 apr., ediție și o-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 9 apr. 2015, ediție și on-line(http://www.observatorul.com);  Ierusalimul din noi, în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 9 apr., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Grâul și plevușca în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 23 mart., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Satul românesc în agonie, în ,,Apollon”, 2015, 4, apr., p. 8, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Păcate și păcătoși, în ,,Apollon”, 2015, 4, apr., p. 21, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Ora de Religie, în ,,Apollon”, 2015, 4, apr., p. 23, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Eu nu sunt Charlie, în ,,Fereastra”, Mizil, an XII(2015), nr. 2(febr.), p. 22-23);

              Domnul Lucian Mănăilescu, redactor-șef al revistei ,,Fereastra”, face o amplă prezentare a activității preotului Dvs. în articolul Dascăl de cuget și simțire românească(,,Fereastra”, Mizil, an XII(2015), nr. 2(febr.), p. 22). Tot dânsul face o prezentare la superlativ a cărții preotului Dvs.,  Amintiri din paradis, în articolul Jurnal de suflet(,,Fereastra”, Mizil, an XII(2015), nr. 3(mart.), p. 40-41). Domnul Mănăilescu este foarte generos în aprecieri și vrea cu orice preț să încurajeze tineretul. Îi mulțumim frumos. Cuvintele dumnealui au meritul de a vindeca aripi rănite!

*

              Spovediri și împărtășiri. Cu prilejul Sfintelor Paști, în zilele rânduite, am oficiat Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii pentru 75+95+150=320 enoriași. Dintre aceștia, 17+148=155 au fost copii și tineri, de la pruncul dus în brațe până la absolvenți de facultate. Am constatat cu bucurie, că mulți au venit la spovedit și împărtășit de când erau mici, iar azi sunt studenți, ori intelectuali stabiliți departe. Am am constat însă cu părere de rău că s-au înmulțit cazurile enoriașilor netransportabili. Astfel, anul acesta am spovedit și împărtășit la domiciliu 12+31=43 enoriași.

*

              Mare surpriză mi-a făcut o familie din Iași, care a venit să se spovedească la Malovăț. Din păcate, tocmai atunci mă aflam cu un grup de enoriași la Azilul de bătrâni de la Ilovăț. Ieșenii au venit acolo. Avusesem o discuție pe internet cu dumnealor și-i sfătuisem deja să-și găsească un duhovnic potrivit în Iași, ori cât mai aproape de Iași. Același lucru i-am sfătuit și pe alții care de-a lungul timpului și-au manifestat dorința de a avea ca duhovnic pe preotul Dvs. Mulțumesc tuturor pentru această încredere, dar, din păcate, nu mă consider cel mai potrivit. De ce? Sunt oltean, superficial, prea tânăr, n-am bărbiță, n-am codiță…, eu sunt cel de la capre! Lăsând gluma la o parte, precizez următoarele: Sfintele Taine(Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania,  Cununia, Maslul) săvârșite de către preot au același efect, indiferent de vrednicia preotului. Lucrează prin harul care se împărtășește primitorilor. Altfel spus, una din aceste Sfinte Taine săvârșită de un preot nevrednic(bețivan, afemeiat, avar etc.) are aceleași efecte ca cea săvârșită de un preot care postește tot anul și se roagă de dimineața până seara și de seara până dimineața. Ce-i drept, există preoți și ieromonahi care au mai mult tact pastoral, mai multă iscusință în ceea ce privește interogarea primitorului, sfătuirea lui. Îndemn pe oricine să-și aleagă duhovnicul cât mai aproape de domiciliul său, chiar dacă acesta nu este sfânt, înger sau arhanghel. Cu cât este duhovnicul mai aproape, cu atât Spovedania și Împărtășania se pot face mai des. Fiecare credincios își poate face un examen de conștiință cât mai amănunțit, iar dacă se spovedește des, nu mai este nevoie ca să i se pună o sută de întrebări, așa cum pui la unul pe care nu l-ai văzut niciodată. Mai mult, nu trebuie neglijat nici aspectul economic. A parcurge 1800-2000 km pentru a te spovedi nu-i recomandabil. O cheltuială inutilă. Mai bine dăruiești banii respectivi unui nevoiaș. Dacă te costă așa de mult un drum, cu siguranță că el înseamnă o cruce grea pentru întreaga familie și nu-l vei putea face de câte ori îți vei simți sufletul încărcat. Așadar, mai  bine spovedește-te și împărtășește-te cât mai des la un preot pe care-l socotești nevrednic, păcătos, decât o dată în an sau la câțiva ani o dată la unul pe care-l socotești vrednic. Numai Dumnezeu ne știe pe fiecare dacă suntem sau nu vrednici. Cât privește sfătuirea, sunt la dispoziția oricui, zi și noapte, față către față, prin telefon, prin scrisoare, prin internet. Sfătuiesc pe fiecare cum mi-aș sfătui proprii mei copii, dar sunt și foarte multe probleme care mă depășesc.

*

              Zâmbete. – La ora de religie, profesorul îl întreabă pe Bulă: ,,- Ce trebuie să faceți prima dată, ca sa vi se ierte păcatele?” Bulă:,, – Să păcătuim, domn părinte…!”

• Cică, într-o localitate din judeţul Cluj, slujba de Crăciun a început cu o zi întârziere. Vizibil foarte obosit, preotul şi-a cerut scuze public, refuzând să declare motivul întârzierii. Totuşi, un grup de credincioşi l-au văzut pe Florin Piersic ieşind de la spovedanie…
• Trebuie să facem sport, pentru ca să fim niște morți frumoși, cu mușchi.
• ,,– Doctore, spune pacientul, dacă este ceva ‎în neregulă cu mine, nu mă speria de moarte, dând bolii ‎un nume științific. Spune-mi ce este, dar pe ‎românește!” ,,‎– Ei bine, spuse doctorul, ca să fiu cinstit ‎cu tine, ești pur și simplu leneș!” ,,‎– Mulțumesc, doctore, suspină pacientul cu ‎ușurare. Acum dă-mi și numele științific al ‎bolii, ca să pot să mă duc liniștit acasă și să-i spun ‎soției!”‎

*

              Pelerinaje. Pelerinajul pe Valea Dunării încă nu se poate realiza sin cauza surpăturii muntelui care a închis circulația între Orșova și Moldova-Nouă.

Organizăm un pelerinaj la Azilul de bătrâni de la Ilovăț, joi, 16 aprilie. Costă 8 lei/persoană. Vom duce fiecare câte ceva de mâncare bătrânilor de acolo. Așteptăm înscrieri.

 La cererea mai multor enoriași, cât și a multor elevi de la Liceul Economic, organizăm un pelerinaj la Mânăstirea Prislop și mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru vineri, 1 Mai; prețul e de 45 lei/persoană. În funcție de timpul disponibil, vom vizita și alte mânăstiri de pe traseu.  

*

Lucrări la biserică. Am reușit să văruim și exteriorul bisericii de la Bârda. Am întâmpinat Sfintele Paști cu bisericile văruite și curate, cu cimitirele ca niște grădini înflorite. Slavă Domnului!

*

Licitații. Duminică, 19 apr., la ora 11, în biserica de la Bârda, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Govăra, Bucium-Retezeanu, Dealul Corbului, curtea bisericii și cimitirul din Bârda, iar duminică, 26 apr., la ora 11, în biserica din Malovăț, va avea loc licitația terenurilor bisericii de la Țigăreni, Ogășanu, Ogașul Barbului, curtea bisericii și cimitirul din Malovăț.

*

             Înmormântări. În ziua de 1 Apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Michescu Constanța(73 ani) din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!

*

   Program. În cursul lunii Mai avem următorul program de slujbe: 2 Mai(Malovăț-Bârda);  3 Mai (Bârda); 9 Mai(Malovăț-Bârda, cu pomenirea eroilor la Bârda);  10 Mai(Malovăț, cu pomenirea eroilor); 16 Mai(Malovăț-Bârda); 17 Mai(Bârda);  21 Mai(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț), 23 Mai(Bârda-Malovăț); 24 Mai(Malovăț); 30 Mai(Bârda-Malovăț); 31 Mai(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. 

    Hristos a înviat! Să petreceți Sfintele Paști cu sănătate, pace și bucurii!

                                    Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 299 (1 – 15 Aprilie)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 mai 2015