Dragii mei enoriași!

Sfântul de la Ipotești. La 15 iunie este o zi tristă din istoria poporului român. Este ziua morții lui Mihai Eminescu. Toți am învățat în școală despre el, că este cel mai mare poet al românilor. Și așa este. Ne-am convins de aceasta și pe parcurs, cei care am mai pus mâna pe o carte, cei care i-am citit sau i-am ascultat cu înfrigurare versurile. Puțini am aflat mai târziu, că Eminescu nu a fost numai poet, ci și romancier, dar mai ales publicist. De câte ori ni se vorbea despre viața poetului, se accentua legătura lui cu Veronica Micle și, mai ales, cauza morții lui: sifilisul. Oricare înțelegeam atunci, că fusese un om ușuratic, un afemeiat, care și-a luat plata destrăbălării…

A trecut vremea și, după revoluție, am observat că asupra memoriei lui Eminescu s-a produs un alt fenomen: denigrarea operei. Poezia lui a fost considerată depășită, învechită, cei care o iubeau și încercau s-o promoveze erau taxați ca naționaliști, patriotarzi, incapabili de-a înțelege poezia actuală, ,,adevărat stindard al artei poetice!” Mda!

Toate aceste manevre nu au fost întâmplătoare. Ele au avut întotdeauna un substrat politic mai mult sau mai puțin cunoscut. Documentele scoase la lumină în ultima vreme ne descoperă o altă realitate, un adevăr cumplit privitor la Eminescu, viața și opera lui. Iată câteva repere în acest sens, deși spațiul este prea puțin pentru a analiza după cuviință problema.

Eminescu n-a murit de  sifilis. El a fost asasinat, otrăvit. Era un om perfect sănătos, în culmea puterii sale de creație. Lucra la ziarul ,,Timpul” și problemele țării erau uriașe. Eminescu era străjerul nației, care, urcat pe metereze, veghea. Ochiul și mintea sa scrutau conjuncturile politice interne și internaționale, descifra manevrele de culise, pe care politicienii vremii le făceau, – cel mai adesea ostile cauzei neamului românesc. Articolele lui Eminescu erau citite pe nerăsuflate de prieteni, de dușmani, de oamenii de rând, așa cum numai ale lui Iorga aveau să fie citite în veacul următor. Eminescu devenise un tribun al poporului român, de care se temeau tot mai mulți dușmani, fie interni, fie externi. Avea un curaj asemenea lui Ioan Botezătorul de-a spune adevărul. Dreptatea și adevărul erau crezul lui și pentru ele se expunea unor pericole extraordinare, care n-au întârziat să vină. Era vremea când în Europa se făceau alianțe politice, se zămisleau planuri de perspectivă, iar România era pusă la masa de joc. Nu toți politicienii români erau patrioți, mulți s-au dovedit a fi trădători de neam și de țară. Eminescu nu urmărea funcții politice. Le-ar fi obținut cu ușurință, dacă ar fi intrat în cârdășia politicianistă a vremii. El a rămas ziaristul incoruptibil, curajos, patriot, hotărât până în măduva oaselor de a-și  sluji neamul și țara. Pe vremea lui, Transilvania și Bucovina nu făcea parte din statul român, ci din Imperiul Austro-Ungar, în timp ce Basarabia era ocupată de Imperiul Țarist.  Diplomația austro-ungară se lupta din răsputeri să încheie un tratat cu guvernul român, prin care acesta să declare oficial că renunță la orice pretenție asupra Transilvaniei și elimină pe toți cei care susțin aceste pretenții. Austro-Ungaria, aliată cu Germania și Italia în coaliția numită Tripla Alianță, îi promitea României, în schimb, o anumită protecție. Regele Carol I era german și agrea o asemenea soluție. O parte din politicieni vedeau această manevră ca salvatoare pentru tânărul stat român, care abia își obținuse independența față de Imperiul Otoman.

Mihai Eminescu devenise nu numai incomod, ci și de-a dreptul enervant. Pe lângă nenumăratele articole în care demasca ilegalitățile, interesele de culise, păienjenișurile de afaceri și afaceriști, acte de corupție care atentau la securitatea națională săvârșite de către politicienii români din țară, vedea un mare pericol în tratatul secret ce se plămădea între Austro-Ungaria și statul român. El milita cu toată ființa lui pentru refacerea Daciei Mari, pentru revenirea la patria-mamă a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei și nu putea accepta în ruptul capului să fie contemporanul unui act de-o asemenea gravitate națională. Alături de Ioan Slavici, tribunul Ardealului și de alți tineri junimiști școliți în Occident organizaseră marile serbări de la Putna, de la Iași, de la mormântul sau de la statuia marelui Voievod Ștefan cel Mare. Prin întreaga lui activitate publicistică și politică propriu-zisă el era un militant hotărât să lupte până la ultima suflare pentru unitatea tuturor provinciilor românești.

Documentele scoase la lumină în ultima vreme pun în evidență  doi politicieni ai vremii, care i-au purtat sâmbetele marelui poet. În primul rând îl enumerăm pe Titu Maiorescu. Acesta este omul politic și intelectualul, care a rămas în istorie mai bine de un secol drept protectorul lui Eminescu, omul care l-a ajutat cu bani, cu slujbă, ce a suportat cheltuielile spitalizării poetului, care i-a salvat manuscrisele, care i-a publicat o parte din poezii. Iată că istoria descoperă altceva. Dincolo de masca bonomiei, Maiorescu era un dușman înverșunat al lui Eminescu. Un alt politician al vremii,  P. P. Carp, ministru pe atunci, negociind la Viena încheierea tratatului amintit mai sus, îi scria lui Maiorescu să facă tot ce se poate ca să-i închidă gura lui Eminescu. Mari condeieri și patrioți ardeleni, în frunte cu Ioan Slavici, sunt nevoiți să fugă din București, ca să scape de represalii. Eminescu rămâne să ducă lupta și să apere interesul național tot mai singur. Doi buni prieteni ai lui devin uneltele lui Maiorescu, îl prind mișelește și-l bagă în cămașă de forță, ducându-l la spitalul de nebuni. Șeful ospiciului, un oarecare Dr. Șuțu, dă curs indicațiilor politice și-l supune pe Eminescu unui tratament intensiv cu mercur(argintul viu). Ajuns în pragul nebuniei din cauza durerilor imense și a influenței nefaste asupra sistemului nervos a tratamentului, Eminescu e trimis  la… Viena, pentru continuarea tratamentului. În realitate, voiau cu orice preț să-l îndepărteze de București, să i se piardă urma. Interesant este că medicii de la Viena nu numai că nu continuă tratamentul distrugător, dar își respectă jurământul și misiunea și-și dau seama de crima ce se săvârșea asupra poetului. Alertați că vor fi dați în vileag, Maiorescu și Carp îl scot pe Eminescu de la Viena și-l aduc la ospiciul de nebuni de la Iași, unde era director un om de încredere al lor, doctorul Iszac. Acesta continuă ,,tratamentul” început de doctorul Șuțu din București până bietul Eminescu moare. Este strigător la cer, că și autopsia a fost o formalitate, probabil tot un comandament politic, menit să acopere crima. Creierul poetului a fost aruncat la gunoi, fără a fi examinat, făcându-se doar mențiunea că era mai mare decât un creier obișnuit.

Geniul neamului românesc, omul care în ceva mai mult de treizeci de ani a cuprins în mintea lui o mare parte din oceanul gândirii omenești de până la vremea lui, poetul nepereche, patriotul total, care a ars ca o torță, luminând prin veacuri calea poporului său, a fost ucis mișelește de oameni fără scrupule morale. Mai mult, ucigașii au știut să-și lustruiască imaginea proprie și să fie cunoscuți de contemporani și următori drept binefăcători și oameni de mare finețe.

Nu era crima aceasta, din păcate, singura din istoria românilor. Amintim aici alte victime precum Nicolae Iorga, I. G. Duca, Virgil Madgearu și mulți alții, pe care numai Dumnezeu îi știe. Nu mai vorbim, că-n străinătate asasinatul politic a fost folosit pe scară largă pentru eliminarea adversarilor politici. Amintim aici doar pe Napoleon, care a fost ,,tratat” chiar de medicul său cu arsenic, cea mai puternică otravă.

Activitatea și opera lui Mihai Eminescu vor  trebui reevaluate în viitor. E prea puțin cunoscută opera lui publicistică, poate mai există multe manuscrise ale sale dosite de ,,protectorii” săi. Poate că Sfântul Sinod va analiza cu atenție viața și opera lui Eminescu și va ajunge la concluzia  că un asemenea Om – Martir trebuie canonizat cât mai curând în rândul sfinților români. Ar fi o măsură reparatorie din partea Bisericii, ,,mama neamului românesc”, cum el însuși a numit-o.

*

Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

,,Nu numai că acţiunea serveşte să ne descopere ceea ce în noi e mai tare, sau, uneori, chiar ceea ce e mai tare decât noi, ci ea mai con­stituie adesea, în indiferenţa şi haosul stărilor interioare, un centru so­lid, care devine ca un sâmbure al caracterului. De câte ori noi nu voim decât după ce am acţionat şi pentru că am acţionat! Copilul are o viaţă alternativă de dorinţe opuse şi de mişcări capricioase; el construieşte şi distruge, plictisindu-se repede de orice: e o anarhie vie. Pentru ca să se organizeze în el un sistem şi pentru ca forţele lui să se grupeze într-un mănunchi în el, trebuie să înveţe a urma hotărât una din tendinţele sale, excluzând pe celelalte… Altfel sfârşeşte prin a nu mai şti ce vrea…  Astfel reuşim, acţionând, să vrem ceea ce ni se părea că nu putem vrea la început, ceea ce nu voiam din lipsă de curaj şi de forţă, ceea ce am fi vrut să vrem…

După îndelungi deliberări, decizia este întotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odată trecut, actul îşi desfăşoară consecinţele oricare ar fi fost fluctuaţiile care le-au precedat. Trebuie să trecem la faptă, chiar când o facem cu oarecare silă. Pe urmă vine şi plăcerea pentru acel lucru. Chiar când nu simţi tot ce zici sau faci, când nu ai decât o nuanţă a adevăratelor dorinţe, când cuvintele şi actele ies mai puţin din abundenţa inimii şi mai mult dintr-o constrângere seacă şi dezgustătoare, faptul acesta produce un efect asupra noastră, coborând puţin câte puţin în realitatea conştiinţei, devenind viaţa noastră… Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi când poţi şi cum poţi, căci nu vei voi multă vreme. Pentru că orice acţiune care se execută, se foloseşte în chip necesar de constrângere, pentru a aduna şi a discipli­na forţele împrăştiate; pentru că acţiunea este semnalul unui război civil în care sunt morţi şi răniţi; pentru că noi nu mărşăluim decât zdrobind în noi şi sub paşii noştri legiuni de vieţi, lupta e declarată orice am face; şi, dacă nu luăm ofensiva contra inamicilor voinţei, se coalizează ei împotriva voinţei. Trebuie să ne batem; cel ce va fugi de luptă va pierde în chip necesar libertatea împreună cu viaţa. Chiar în cei mai buni sunt comori de răutate, de necurăţie şi de pasiuni mes­chine.

Aceste puteri ostile nu trebuie lăsate să se grupeze în deprinderi şi în sisteme; trebuie divizate prin atac; se impune unirea forţelor credincioase împotriva anarhiei, înainte de a se forma coaliţiile, com­plicităţile şi trădările… De asemenea pentru a ne apăra de năuceala din ultima clipă şi de sofismele conştiinţei travestite, care dovedesc că actul cutare este permis şi plăcerea cutare e legitimă, trebuie să ne obişnuim a lua ofensiva şi a face mai mult decât să evităm ceea ce nu trebuie; trebuie să putem răspunde cu forţa experienţei anterioare: ,,Chiar dacă e legitimă, vreau să mă lipsesc de ea”. Contra mişcărilor involuntare nu e de ajuns să vrei, căci vei fi surprins şi chiar voinţa îţi va lipsi: nu e de ajuns să rezişti, vei fi învins. Fără să aştepţi trebuie să acţionezi direct împotriva adversarului, să-1 provoci, să trezeşti prin luptă stări de conştiinţă noi, pentru a-i înfrânge rezistenţa şi pentru a capta până în originea ei sursa antrenărilor revoluţionare. Acţiunea voită e principiul acţiunii, din ce în ce mai voluntară şi mai liberă.

Şi niciodată opera nu e terminată şi nici cucerirea definitiv con­solidată. Această construcţie vie e mereu instabilă şi gata să se împră­ştie. Deci mereu trebuie reîncălziţi cu o suflare nouă aceşti aliaţi gata de slăbiciuni, de abandonări, şi mereu concentrată ardoarea sufletului ca într-un focar, pentru a topi la un loc toate elementele necesare actului, care nu poate fi turnat decât dintr-un singur bloc. A fi acţionat, nu scuteşte pe cineva de a acţiona: nu există rentieri în viaţa morală.

O unificare a voinţei, ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufle­teşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea.”

*

       Folclor din Mehedinți(LXIX). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocășenii din Mehedinți, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănești, de sub Munții Mehedințiului:

,,Și așa i-a blagoslovit,

Să se-nmulțească,

Ca iarba pământului,

Ca frunza codrului,

Ca nisipul mării!

Mulți ani trecură

Și mulți, mulți crezură

De se înmulțiră

Ca stelele cerului,

Ca iarba pământului,

Ca frunza codrului,

Ca nisipul mării!

Până a ajuns vremea

Și la ăști doi tineri,

Care stau cu genunchii

                       plecate,

Și cu fețe rușinate,

Dumneavoastră se roagă,

Se roagă cu plecăciune,

Să le dați iertăciune!

Să-i iertați

Și  să-i binecuvântați!

Părinții, cu mâinile pe capetele tinerilor, zic: ,,Iertați să fiți!” Vornicelul continuă:

,,Cum a binecuvântat

Dumnezeu pe Aron,

De a-nfrunzit toiagul lui,

Uscat fiind de 99 de ani

Și pe cei doisprezece

                         patriarhi,

De-au înflorit cununi pe

                     capetele lor,

C-așa a lăsat Dumnezeu,

Ca fecior și fecioară

Să lase pe tații lor

Și pe  mamele lor

Și și să se lipească de

                          femeia sa

Și să fie un trup.

Acum de la mirele cel mare

Un bacșiș mare;

Iar de la cinstita mireasă

O basma de mătasă

Și-un pahar de vin mustos,

C-așa-i de la Hristos!”

*

          File de jurnal – 11 apr. 1981. ,,Unchiu-meu Sandrică, cântărețul de la biserică, mi-a spus că-n această săptămână la Șantierul Naval din Tr. Severin, la Secția ,,Confecții”, a fost grevă de două ore. A venit ministrul muncii, Domnul Ion Avram, la fața locului. Se pare că nu s-a știut nimic la celelalte secții, semn că n-a fost vorba de o grevă organizată. Muncitorii sunt foarte nemulțumiți, fiindcă nu li se dă de lucru și nu-și pot scoate salariile. În afară de aceasta mai sunt tot felul de șicane, pe care le face muncitorilor directorul cu producția, Dl. Urecan. Se zice că-n una dintre secții l-au gonit muncitorii, aruncând cu fiare după el. E vorba ca pe actualul director general al șantierului, Dl. Pandele, care ar fi cumnat cu președintele țării, să-l pună prim-secretar al județului.”

*

,,Bărbatul fatal”. Eram în primii ani de preoție. Frecventam de câteva ori pe săptămână biblioteca județeană din Severin. Seara pe la opt se termina programul. Plecam pe centru spre protoierie, ca să-mi iau bicicleta și să mă duc acasă. Era multă lume. Totuși, de fiecare dată îmi atrăgea atenția un bărbat înalt, frumos și bine îmbrăcat. Pentru prima dată vedeam pe cineva cu adevărat elegant, care știa să se îmbrace cu gust. Cred că în fiecare zi venea în centru cu un alt costum. Se vedea de la o poștă că sunt costume confecționate pe comandă, fiindcă parcă erau turnate pe corp. De culoarea costumelor erau pantofii, pălăria și cravata. Doar cămașa era de o altă culoare, dar bine asortată. Câteodată mai purta câte o umbrelă sau câte o borsetă. Saluta frumos, elegant, respectuos, ridicând pălăria și înclinând ușor capul. Părea a fi un intelectual fin sau un demnitar din înalta protipendadă a județului. Îl asemănam în mintea mea cu Domnul Trandafir din nuvela lui Sadoveanu.

L-am văzut  într-o zi la gară. Frumos îmbrăcat, elegant, purta în mână un buchet mare de trandafiri roșii. Din vagonul de clasa întâia a coborât o doamnă la fel de elegantă, pe care a primit-o foarte delicat, înmânându-i buchetul de flori și rostind multe cuvinte pe care nu le auzeam. Doamna era foarte încântată de ceea ce-i spunea bărbatul. Altădată, l-am văzut la fosta cafenea ,,Ada-Kaleh” comandând ,,- O cafeluuță!” Când chelnerița i-a servit ceașca, dânsul i-a oferit un trandafir alb.

Totuși, omul acela pentru mine era o enigmă. Parcă era din  altă lume cu manierele lui așa elegante, neobișnuite pentru vremea noastră. Mă întrebam ce pregătire intelectuală are. Am întrebat despre el ba pe unul, ba altul dintre cunoscuții mei, dar toți spuneau doar atât: ,, – Bărbatul fatal! Nu, nu știu cine este!” Lucrul acesta îmi mărea curiozitatea.

Într-o zi eram la o întreprindere de transporturi auto. Trebuia să taxez o mașină să-mi ducă la biserică niște nisip. La un moment dat am văzut un bărbat pe care parcă-l cunoșteam. Era în salopetă, negru de ulei, pe față și pe mâini. Ducea un cărucior cu scule și piese. Am tresărit și am întrebat pe un cunoscut care mă însoțea: ,,- Bonciule, eu parcă aș cunoaște de undeva omul acesta!”  ,,- A, sigur că da! E nea Mitică, bărbatul fatal! Îl vedeți pe centru seara, îmbrăcat la ultimul răcnet al modei!” ,, – Cine este?” ,, – E colegul nostru, mecanic! Știm că nu are familie și că tot ce câștigă cheltuiește pe haine și pe mâncare!” Enigma devenea mai apăsătoare pentru mine.

Într-o zi, discutam cu un unchi al meu, profesor în Severin. I-am spus de ,,Bărbatul fatal”. Unchiu-meu mi-a destăinuit ceea ce știa și el: ,, – Omul acela, nană, a avut familie. Și-a construit o casă ca un bibelou, pe strada…  Eu o știu! Era o frumusețe. Când casa a fost gata, a venit ordin să se demoleze toate casele de pe strada aceea și să se construiască  blocuri. Le-a dat la oameni despăgubiri, maximum optzeci de mii de lei pentru o casă, adică prețul unei ,,Dacii”.  Oamenii n-au avut încotro și au cedat. Nea Mitică n-a primit banii și n-a semnat. Au ajuns cu demolările până la casa lui. Când au venit cu buldozerele la poarta lui, s-a baricadat în curte și le-a spus: ,,- Care va intra primul în curtea mea, acela va muri! După aceea puteți să faceți cu mine ce vreți!” A venit miliția și oficialități de la județ. Au forțat poarta și primul care a intrat a fost un milițian. Nea Mitică i-a dat în cap cu o unealtă pe care o avea la el și milițianul a murit acolo, în curtea lui. A fost condamnat la cincisprezece ani de închisoare. Când s-a întors, a aflat că unicul copil îi murise între timp, iar soția se măritase. Nu  s-a mai recăsătorit, dar seară de seară se plimbă pe centru. Cred că vrea să sfideze autoritățile. Vrea să le arate că nu l-au învins, chiar dacă la un moment dat l-au îngenuncheat!”

După revoluție l-am mai văzut vreo doi-trei ani pe domn Mitică. Nu mai avea nimic din eleganța cunoscută. Era îmbrăcat în haine modeste, ca un bătrânel oarecare. Ședea pe câte un trotuar de pe lângă piață. Își întindea în față o bucată de pânză și pe ea își expunea marfa: pantofi, cravate, pălării, scule, piese de tot felul. Războiul lui se terminase. De acum nu mai avea cu cine să lupte și de aceea redevenise el însuși, omul obișnuit, modest, simplu, ducându-și crucea vieții.

*

Zâmbete.  – Zilele acestea m-a abordat un oarecare în piață: ,,- Părinte, îl am pe frate-meu în pușcărie! L-a condamnat cinci ani, fiindcă a intrat în casă la unu și a furat ba una, ba alta. Noroc că n-a fost omul acasă, că putea să facă și crimă! Ar avea nevoie acum de o carte științifică, din domeniul religiei, ca să-i mai scadă din pedeapsă. Știți, cum a făcut Becali, Năstase și alții! Eu m-am gândit la dvs. Vă plătesc eu  cât face, dar să-i faceți o carte bună!” Cam buimăcit și surprins de o asemenea propunere, i-am spus: ,, – Domnule, fratelui dumneata îi trebuie una mare, tare și groasă! Eu nu sunt în stare să fac așa ceva. Sunt prea slab; sunt zgaibă!” ,, – Și n-ați putea să-mi recomandați pe altcineva?” ,, – Știam pe cineva, care ar fi fost în stare să vă facă o asemenea carte, dar a murit! Îmi pare rău că nu vă pot ajuta!”

 – Ciudățenii omenești: ,,Când nu are bani, mănâncă legume sălbatice acasă; 

Când are bani, mănâncă aceleaşi legume sălbatice  într-un restaurant pretenţios.
Când nu are bani, merge pe bicicletă;Când are bani, merge pe bicicleta de cameră.
Când nu are bani, aleargă ca să-şi câştige pâinea;Când are bani, aleargă ca să ardă grăsimile.
Când nu are bani, îşi doreşte să se căsătorească;Când are bani, îşi doreşte să divorţeze.
Când nu are bani, soţia devine secretară;Când are bani, secretara devine soţie.”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mariana Dumitrescu(SUA): 217 lei; Domnul Zaharescu Mihăiță din Tr. Severin și Doamna Zaharescu Fârsâna din Izvorul Bârzii, amândoi fii ai satului Bârda: câte 50 lei;

Doamna Paicu Maria din Malovăț a mai adăugat 50 lei la contribuția de cult, totalizând până acum 125 lei; Domnul Învățător Georgică Sfetcu  a contribuit pentru lucrările de la biserica din Bârda cu 50 lei;

*

Lucrări la biserică. La biserica de la Bârda Domnii Ivașcu Vasile, Luca Vasile, Stănciulescu Florin și Doamna Ivașcu Domnica au îmbrăcat scara de la intrare în mochetă și au montat colțare metalice pe dungile treptelor. A ieșit o treabă frumoasă. Le mulțumim!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Înțelepciunea ierarhului, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6322(29 ian.), p. 5; Ciupercile, în ,,Appolon Junior”, Slobozia, 2015, nr. 6(iun.), p. 7, ediție și on-line(www.revista apollon.ro); Amintiri despre Tudor Vladimirescu(III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6412(10 iun.), p. 4; Corabia lui Noe, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6412(10 iun., p. 1; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(IV), în ,,Datina”, an. XXV(2015), nr. 6413(11 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(V), în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6414(12 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(VI), în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6415(13-14 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(VII), în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6416(16 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(VIII), în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6417(17 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu(IX), în  ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6414(13-14 iun.), p. 4; Corespondența,  în ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6418(18 iun.), p. 3; nr. 6419(19 iun.), p. 4; ,,Scrisoare pastorală”-302, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare, 2015, 17 iun., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii Culturale”, Adjud, 2015, Adjud, 2015 18 iun., ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 2015, 20 iun., ediție și on-line(http://www.observatorul.com); Propta cimitirului, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6419(19 iun.), p. 4; Amintiri despre Tudor Vladimirescu. Hăituirea, în  ,,Datina”, Tr. Severin”, an. XXV(2015), nr. 6419(19 iun.), p. 4;

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. și a Părintelui Stelică Zoican, Oameni. Fapte. Întâmplări(224  pag.).

Fragmente din lucrare au apărut și în ,,Scrisoare pastorală” de-a lungul ultimilor ani. Am adunat pe filele acestei cărți o mulțime de amintiri, de fapte și întâmplări petrecute în satele de la poalele Munților Mehedințiului de la începutul veacului al XIX-lea, până într-a doua parte a celui următor. Ele se constituie ca un document memorialistic, care încearcă să reînvie niște epoci demult apuse, să contureze mai ales portrete spirituale, momente din viața multora care au trecut pe tărâmul dorului, sau ale celor care continuă să urce sub crucea vieții. După ce le citești, nu poți decât să spui, șoptit, cu glas de rugăciune: ,,Doamne, cât de frumoasă este viața! Îți mulțumesc pentru fiecare clipă pe care mi-o dăruiești!”

*

Botezuri. Nunți. Înmormântări. În ziua de 6 iun. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Vasile Andreea-Adina, fiica Domnului Vasile Ion și a Doamnei Vasile Aurelia-Maria-Roxana din Celnata(MH). Să trăiască! În ziua de 6 iun. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Pătrulescu Alin-Marian din Malovăț și Domnișoara Bârlan Mihaela din Valea Boierească, cât și pentru Domnul Vasile Ion din Celnata și Doamna Cojocaru Aurelia-Maria-Roxana din Husnicioara. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 10 iunie am oficiat slujba înmormântării pentru Voican Tudor(79 ani) din Malovăț.  Dumnezeu să-i ierte!

*

Excursie. Pentru excursia la Mânăstirea Prislop s-au înscris 33 persoane. Vom trece pe  Valea Jiului și vom opri și la Mânăstirea Lainici. Așteptăm înscrieri.

*

Program. În cursul lunii Iulie avem următorul program de slujbe: 4 Iul. (Bârda-Malovăț); 5 Iul.(Malovăț);  11 Iul.(Malovăț-Bârda); 12 Iul(Bârda); 18 Iul.(Bârda-Malovăț);  19 Iul.(Malovăț), 20 Iul. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25 Iul.(Bârda-Malovăț);  26 Iul.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Scrisoare pastorală… Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 303(1 – 15 Iunie)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 iunie 2015